Numărul infecţiilor dobândite în spitale s-a dublat aproape în ultimii 12 ani, ajungând de la 10.827 în 2005, la 19.607 în 2017, potrivit unui răspuns al ministerului Sănătăţii transmis la o interpelare parlamentară. Cea mai mare creştere a fost înregistrată la numărul de infecţii digestive.
Potrivit unui răspuns al ministerului Sănătăţii transmis unei interpelări parlamentare, numărul infecţiilor dobândite de pacienţi în spitale s-a dublat aproape în ultimii 12 ani, ajungând de la 10.827 în 2005 la 19.607 în 2017.
Cea mai mare creştere a fost înregistrată la infecţiile digestive, numărul lor majorându-se de la 949 în 2005 la nu mai puţin de 8.019 în 2017. Şi cazurile de septicemie au crescut de la 246 în 2005 la 1.304 în 2017.
„Controlul infecţiilor asociate asistenţei medicale este deseori îngreunat de infrastructura spitalicească învechită, fiind numeroase clădirile de spital care nu permit instituirea unor circuite intraspitaliceşti conforme standardelor de calitate actuale, în acest sens a fost luată hotărârea de a se construi noi spitale. Identificarea, analiza, controlul şi monitorizarea riscului infecţios intra-spitalicesc la nivelul frunizorilor de servicii de sănătate înregistrează încă deficienţe semnificative”, se arată în document.
O „CONTRIBUTIE” la cresterea infectiilor intraspitalicesti,chiar de multi nu vor sa o recunoasca,nici macar sa traga un semnal de alarma,este data de relatiile sexuale,in diverse spatii din spital,intre unii angajati ai spitalului.Igiena? Cite relatii se petrec pina Cutare Profesor sau Brancardier se recasatoreste,cu un alt angajat al spitalului ? Daca se permite aceasta situatie in literatura,gen,”Spitalul…”,nu inseamna ca nu exista consecinte pe diverse planuri.
In contractul de munca se stipuleaza ceva,in acest sens ? Sau nici Moralitatea nu mai este ceva important ?