INS: 18,15 milioane de români s-au înregistrat la recensământ

Primele rezultate ale Recensământului Populației și Locuințelor runda 2021 vor fi publicate în cursul lunii decembrie 2022,

De (R.C.)
INS: 18,15 milioane de români s-au înregistrat la recensământ

Primele rezultate ale Recensământului Populației și Locuințelor runda 2021 vor fi publicate în cursul lunii decembrie 2022,

Primele rezultate ale recensământului vor fi publicate în decembrie 2022, a anunțat luni INS. Până în 31 iulie, ultima zi de recenzare, s-au înregistrat în total 18,15 milioane de persoane, reprezentând 95,4% din populația rezidentă țintă estimată a României la 1 decembrie 2021.

Potrivit unui comunicat al INS, în 31 iulie 2022 a fost finalizată ultima etapă de colectare a datelor de recensământ atât prin deplasarea recenzorilor la adresele de reședință obișnuită a populației care nu s-a autorecenzat online în perioada 14 martie – 27 mai 2022, cât și prin colectarea datelor de la punctele de recenzare fixă.

Au fost înregistrate în total 18,15 milioane de persoane, reprezentând 95,4% din populația rezidentă țintă estimată a României la 1 decembrie 2021 (19,02 milioane persoane).

„După încheierea perioadei de colectare a datelor, conform art. 22 din O.U.G nr 19/2020, se realizează asigurarea completitudinii datelor individuale privind persoanele, gospodăriile, locuinţele
şi clădirile. Aceasta se realizează prin imputare prin metode statistice, din surse statistice şi administrative, pentru acele unităţi statistice pentru care nu există un formular completat cu date, în
conformitate cu metodologia prevăzută la art. 9 alin. (4)”, se arată în comunicat.

Primele rezultate ale Recensământului Populației și Locuințelor runda 2021 vor fi publicate în cursul lunii decembrie 2022, urmând ca datele complete și finale să fie făcute publice la finalul anului 2023.

Recensământul 2021 este primul din România organizat integral în format digital, a fost al treisprezecelea recensământ din istorie și al patrulea după Revoluția din 1989.

Distribuie articolul pe:

20 comentarii

  1. ce va deranjeaza , cati suntem ? puteti vota cu cine vreti voi ..! este deja stabilit , cine trebuie sa iasa , si va iesi iar voi , continuati sa va numarati ..!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.