Unele aeronave de pe Aeroportul „Henri Coandă” Bucureşti Otopeni au întârzieri în medie de 30 de minute la decolare, din cauza operaţiunilor de degivrare, dar nicio cursă nu este anulată, a anunţat, luni dimineaţă, Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti (CNAB) într-un comunicat de presă.
Pe cele două aeroporturi din București, traficul aerian se desfăşoară în condiţii de iarnă, cu ninsoare şi rafale de vânt care transportă zăpada la sol.
Nicio cursă nu este anulată pe Aeroportul „Henri Coandă” din cauza condiţiilor meteo, dar unele zboruri pot înregistra întârzieri de aproximativ treizeci de minute la decolare, determinate de degivrarea aeronavelor, întârzieri care punctual pot ajunge la aproximativ o oră, conform sursei citate.
„Pe ambele aeroporturi ale Capitalei se intervine constant cu utilaje proprii pentru menţinerea suprafeţei de mişcare în condiţii optime şi sunt asigurate condiţiile pentru desfăşurarea în deplină siguranţă a operaţiunilor aeriene”, se arată în comunicat.
Informaţii despre situaţia zborurilor pe Aeroportul Internaţional „Henri Coandă” Bucureşti pot fi găsite pe pagina de webwww.bucharestairports.ro.