Motivul este demn de cărțile ultimilor doi autori, Ilf și Petrov. O lege rusească îi obligă pe bibliotecari să caseze tot ce a intrat în fondul bibliotecilor pe banii Fundației Soros.
În unele biblioteci Fundația Soros a cumpărat chiar și 30% din totalul cărților
Cu această ocazie, întreaga Rusie a aflat cât de ”subversiv” a acționat Institutul Societatea Deschisă în Federația rusă încă din anii ‘90. Miliardarul Soros a trimis bani în Rusia pentru a cumpăra cărți scrise de clasicii ruși, inclusiv Tolstoi, Turgheniev și Pușkin.
Acum câțiva ani rușii i-au interzis activitatea. Fundația lui Soros a fost declarată indezirabilă pe teritoriul Rusiei. De aici și obligația de a se debarasa de orice acțiune sorosistă, mai ales în bibliotecile publice.
Problema este că în foarte multe biblioteci, cărțile sunt foarte multe. Bibliotecarii vorbesc chiar de 30 la sută din total. Acum trebuie să renunțe complet la ele, ceea ce va goli rafturile.
Astfel, de pe rafturi vor dispărea printre altele și titlurile:
- Război și pace, de Lev Tolstoi,
- Idiotul, Crimă și pedeapsă de Feodor Dostoievski,
- Doctor Jivago, de Boris Pasternak,
- Douăsprezece scaune, de Ilf și Petrov.
Bloggerul pro-Putin răzvrătit: ”banii cu care eram plătit de Kremlin mi-au fost furați”! De ce a întors armele? Câteva explicații din Rusia!
Bibliotecile rusești se plâng de lipsa de cărți
Jurnaliștii de la publicația rusească Agenstvo au stabilit că pe cărțile cumpărate pe banii fundației Soros se punea o ștampilă cu numele programului. Anume această ștampilă este acum o problemă pentru autoritățile ruse.
Ca să nu rămână fără cărțile lui Pușkin, Dostoievski sau Cehov, mai multe biblioteci din regiunea Arhanghelsk au decis să se adreseze justiției. Surprinzător, procuratura din regiune a stabilit că eliminarea cărților cumpărate de Soros nu este necesară, în ciuda legii.
Bibliotecarii susțin că este foarte greu să înlocuiască atâtea cărți într-un timp atât de scurt. Mai ales că reprezintă un volum uriaș. În plus, duc lipsă de finanțare, iar acum nu se mai pot adresa unor organizații străine care să le finanțeze.
Institutul Open Society și-a încetat activitatea în Rusia în 2003. În 2015, Procuratura Generală a recunoscut organizația ca fiind indezirabilă.
Dilema este acum foarte complicată. Cărțile clasicilor ruși cumpărate de Fundația Soros rămân pe rafturi? Ori vor fi eliminate pentru că sunt o acțiune subversivă a unei entități dușmănoase? Pentru a răspunde la întrebare problema va fi discutată în Duma de Stat a Rusiei în comitetul pentru cultură.
Si cand ma gandesc ca operele titanilor culturii rusesti au avut de fapt scopul slavirii GENIULUI POPORULUI RUS…De catre un admirator devotat…
Ăștia însărcinați cu cenzură pe acest cotidianul,au impresia ,că dacă lasă doar comentariile pălmașilor lui Gyuri ,dețin și pot influența adevărul, greșit așa au dat-o toate sistemele in bară ,prin cenzură
Eu am o întrebare ,oare a intrat și cotidianul buna siajul ONG-ului lui Gyuri,după cenzură se pare că da,îmi este dor de vremea când la cârmă Vera Nistorescu
Nu pot intelege care e Crima care merita Pedeapsa scoaterii din bibliotecile sovietice a operelor titanilor culturii poporului rus?
Piei satana sesese eku…
@ Piei Sata: Ia zi o viata- una singura-furata de Soros. Daca vrei sa vezi vieti furate uita-te la admiratorii lui CG…
Care e Crima care merita Pedeapsa scoaterii din biblioteci a operelor titanilor CULTURII POPORULUI RUS?
Feriti-va de diavolul care pacaleste lumea. El da o carte si ia vietile oamenilor in schimb.
Aceeași placă: evreii și bancherii sunt sursa tuturor relelor. Mulți consideră că rușii se feresc de neomarxism, dar uită că au redenumit un oraș Stalingrad.
Mosh Sorosh „filantropitecul”.
Ce va trebuie ma carti?
Nu v-ajung citatele lui CG din Zeleanski Codreanu si Nelu Antonescu?
Sau de ce nu , lăturile propagandei sorosiste
Rusofobia, Islamofobia, mai now Sinofobia ; toate astea vor cere vama de platit intr-un viitor oarecare. Omenirea (saraca si proasta cum cred ei) nu va tolera la infinit aceste magarii.
Toate au niște cauze, nu apar din senin.
Bine FACE !….TOATE aceste romane se pot „retipări” și donate bibliotecilor!. FUNDATIA Soros trebuie eliminata din biblioteci !…are numai scop „pervers-politic” globalist Neo-Marxist !.
Nu este nimic bizar. Se procedează ca la carte. E o lovitură dură pentru „Fundația Soros”.
pare ca nu ai deloc, carte.
70% !
bai, mai transparent de atat nu stiti !??…
Culmea ce-n zurii, sa nu-tzi apara nu numai propriile comentarii, ci niciun comentariu de la altii…Ore intregi!
Oricum cărțile nu mai au valoare, pentru idioți Tik Tok este educația supremă.
Gogoșii propagandei anti Rusia ar putea avea un pic de decență. E chiar prea de tot. Publicați titlurile la toate cărțile introduse de fundația Soros, nu câteva nume clasici ruși, pe care sigur bibliotecile cu pricina le au în mai multe ediții de la edituri Rusia.
ACUM CĂȚIVA ANI bibliotecile din Romania SE PLÂNGEAU de lipsa de cititori . Acum nu mai e cazul , fiind desființate .
Avem dovada, Tatucu a dat ordinu „dezicerii” de Sluj Go iu Söros…Orban a fost primul sörosist care urgent l-a executat…
dar de fapt e un act de demnitate, nu vor sa fie milogii occidentului asa cum sunt altii care traiesc din sponsorizari/donatii forme moderne de cersatorie…
Perfect normal! Dacă s-a constatat ca au fost (ca din greșeală) inserate pasaje exprimând gândirea acestui cancer contemporan…
Le-ai găsit? Care sunt alea? Sau vorbești ca să verifici că n-ai surzit?