Intervenţie chirurgicală în premieră

La Spitalul de Urgenţă Pediatrică „Marie Curie” (Budimex) a avut loc joi, în premieră, o intervenţie chirurgicală care a utilizat o tehnică nouă.

Echipa condusă de prof. dr. Gheorghe Burnei a operat o fetiţă de doi ani care suferea de scolioză congenitală cu multe vertebre malformate, bazin oblic foarte accentuat, ajungând ca la această vârstă să aibă o deviaţie de 95 de grade, 65 de grade pe partea lombară şi 30 de grade pe torace, a explicat prof. dr. Gheorghe Burnei pentru Agerpres.

Intervenţia a constat în scoaterea vertebrelor malformate de la nivelul toracelui şi zona lombară şi plasarea unor şuruburi care sunt legate de o bară longitudinală ce permite corectarea malformaţiilor, a explicat prof. dr. Burnei.

„A fost o premieră pentru întreaga ţară această intervenţie. Nu a mai fost făcută o astfel de operaţie, atât de amplă. Ea comportă riscuri neurologice destul de mari şi exista posibilitatea ca în timpul intervenţiei să apară hemoragii masive şi chiar decesul sau apariţia paraliziei”, a precizat prof. dr. Burnei.

Medicul a spus că micuţa este bine acum şi că „în 10-14 zile o s-o vedem în picioare”.

„Fetiţa va sta cu această bară aproape patru-cinci ani iar atunci când vom constata că se deviază în cealaltă parte, o vom scoate”, a mai spus prof. dr. Burnei.

Intervenţia a durat şase ore şi jumătate şi a fost efectuată de o echipă alcătuită din patru medici chirurgi şi doi medici anestezişti, fiind condusă de prof. dr. Burnei.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.