Val de reacții acide pe pagina de Facebook a președintelui. Klaus Iohannis a postat luni pe rețeaua de socializare declarația sa conform căreia „se impune toleranță zero în privința plagiatului”, iar reacțiile internauților nu s-au lăsat așteptate, amintind de cazul premierului Ciucă, și el acuzat de plagiat.
Cu prilejul deschiderii noului an universitar, am subliniat astăzi, la Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu”, nevoia de reformă profundă a sistemului educațional din România. Îmi doresc o paradigmă radicală, lipsită de echivoc în garantarea integrității și eticii în viața academică. Se impune toleranță zero în privința plagiatului, iar noile legi ale educației trebuie să includă prevederi explicite cu privire la prevenirea și sancționarea acestui fenomen toxic al mediului educațional. Miza este însăși credibilitatea sistemului de învățământ superior și a cercetării din România, dar și viitorul nostru ca societate democratică. O Românie educată va trebui să fie o Românie corectă, fără nicio excepție, a scris Iohannis în postarea sa.
Iată câteva dintre comentariile pe care i le-au lăsat internauții (politicieni sau simpli cetățeni):
Andrei Covaci
Trebuie găsită o excepție pentru a întări regula. Ma scuzați s-a găsit exceptia:
Nicolae Ionel Ciucă .
Victor Ilie
După ce l-ați girat pe Câmpeanu de atâtea ori, inclusiv când ați trimis spre re-examinare proiectul pentru a scoate politica din inspectoratele școlare, e ușor să vă debarasați de el…
Mihai Badea
Vă întreb, aveți vreo limită la ipocrizie? Oamenii n-au nevoie de slogane. Zero toleranță pentru plagiatori înseamnă jos cu Ciucă și Bode din guvern. Atât.
Daniel Roman
Felicitări
domnule președinte și mult succes la început de drum și în funcția de președinte a țării…… Sau,
am omis eu ceva, sunteți deja Președinte?
Adrian George Juduc
Mă scuzați, când începe serialul „România Educată”? Nu de alta, dar de 7 ani vedem tot trailere!
Iulia Milian
Sunt impresionata pana la lacrimi. Fantastic
Emil Tătaru
Ar trebui judecat pentru răul făcut românilor
Iulian-Ilie Oruz
Țineți ocupat locul de profesor titular la Sibiu și vorbiți de moralitate!
Gheorghe Buruiana
Întrebați-i pe studenți dacă părinții își mai permit sa le plătească chiriile și alte nevoi ale studenților.
Alex Damian
Păi domn prim ministru și juma de guvern sunt plagiatori. Da așa e cu ipocrizia de la artizanul refacerii USL.
Dan Bade
Toleranta zero pentru palagiat, cu o mica exceptie :)) domnul prim-ministru!!
Cristina Cotnareanu
Înseamnă că Ciucă are deja bagajele făcute
George Sebastian
La ce valoare are toleranta la plagiat domnul Miucă ?
Urmăresc cu atentie si ingrijorare !
Altfel … cu respect sugeti șosetele
Dragos Ionuț
Eu înțeleg nimic pe ce planetă trăiește acest individ
Dan Stanescu
Așa vtm mea impunete
Adrian A. Adăscăliței
Pas cu pas…v-am dus de nas !
Coman Cornelia
Va doresc sa aveti timpul si rabdarea de a citi toate mesajele…va veti da seama cat sunteti de apreciat ! Ce sa mai…romanii va iubesc!
Decebal Hutanu
Se termina si al 2-lea mandat si tu ai ramas la nevoia profunda. Practic nu ai facut nimic pt invatamant. Doar alianta cu Peeee Seeee Deeee ti-a venit manusa. Esti zero barat si zi mersi daca nu te scuipa lumea pe strada!!!!
Fluture Lampa
Laura Schier
Sfidare pe fata!
Catalin Vasile
Culmea ipocriziei de la păstorul plagiatorilor, Iohannis, azi: “Avem nevoie de toleranță zero în privința plagiatului”.
Asemenea nemernicie greu de găsit..
Alexandru Itu
intreb si eu de curiozitate … cu ce crema dati pe obraz de nu se crapa de la atata nerusinare?
Ion Vasile Tivadar
Ați făcut praf ideea de reformă (Justiție, Învățământ, Sănătate). Felicitari!
Cordos Alexander
Nenea Ciucă ce zice la postarea asta? Dă sau nu laic?
Radu Serbanescu
Sa intelegem ca nea Ciucă e pa-pa?
Sau toleranta zero e doar pentru aialalți?
Sabina Pop
Cu Ciucă ce faceți ?
Nu aveți toleranță zero și față de plagiatul lui ? Oricare ar fi , indiferent de dimensiunea plagiatului?
Vittoria Costache
Gluma zilei!…. ,, Fārā plagiatori, in guvernul meu!”
Andra Berceanu
Să înțelegem că îl demiteți și pe premierul Ciucă și restul plagiatorilor și că se vor relua dezbaterile pe noile legi ale educației cu transparență și profesionalism.
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.
Voi trebuie sa vă uitați cum era Werner in campania electorală, ce tip de răspunsuri arunca din prostie și aroganta tâmpă și ce ți înțelege că el e chiar așa , chiar trăiește în realitatea lui, unde el are toleranta zero fata de furtul intelectual deși langa el are numai plagiatori penibili ca ăla cu epoleți și Bode cu BMW -urile lui werner