Îndemn pe unitate: Mergeți la protest

 Ludovic Orban a declarat, luni, că membrii și simpatizanții PNL sunt invitați să participe la mitingul din 10 august. 

De (I.R.)
Îndemn pe unitate: Mergeți la protest

 Ludovic Orban a declarat, luni, că membrii și simpatizanții PNL sunt invitați să participe la mitingul din 10 august. 

Ludovic Orban a declarat, luni, că membrii și simpatizanții PNL sunt „invitați” și „încurajați” să participe la mitingul din 10 august.

„Mitingul este miting. Noi am participat și la celelalte mitinguri. Orice membru al Partidului Național Liberal sau orice simpatizant este invitat și încurajat să participe la această formă de protest anunțată pe 10 august. Mai mult decât atât, am și somat DIICOT-ul să urgenteze cercetările, să nu încerce să mușamalizeze gravele încălcări ale legii, gravele infracțiuni care au fost săvârșite de forțele de ordine, care au pus în pericol viața și integritatea fizică a cetățenilor români. De altfel, există peste 800 de plângeri care au fost depuse de cetățeni români, care au fost agresați în cadrul manifestației din 10 august, care nu au fost soluționate nici până astăzi”, a declaratOrban, la finalul ședinței Biroului Executiv.

Liderul PNL a mai afirmat că ar trebui finalizate și dosarele Mineriadei sau cel al Revoluției.

„Nici astăzi dosarul Revoluției nu este finalizat, dosarul Mineriadei nici el nu este finalizat, sunt evenimente importante în istoria de după 1989 în care, nici până astăzi nu a fost identificat și condamnat niciun vinovat. Mi-am mai exprimat odată acest punct de vedere că nu acceptăm ca și în cazul 10 august să se tragă de timp și să nu fie sancționați vinovații”, a adăugat Orban.

Distribuie articolul pe:

30 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.