Cine îl sapă pe Orban

Iohannis se implică în scandalul decrețeilor

decretei

Președintele Klaus Iohannis nu se mai sfiește să demonstreze că este într-un război pe viață și pe moarte cu alianța de guvernământ și cu premierul Viorica Dăncilă.

PNL este măcinat de un război intern fără precedent. Scaunul președintelui Ludovic Orban este clătinat din ce în ce mai tare, iar ultimul scandal referitor la declarațiile date de deputata Mara Mareș, șefa Tineretului Liberal, cu privire la utilitatea în societate a „generației decrețeilor“ pare să fie picătura care a umplut paharul.

Liberalii stau pe un butoi de pulbere de când a preluat Orban conducerea PNL, pentru că deciziile acestuia nu doar că nu sunt pe placul foștilor pedeliști, ci și a unei mari părți dintre liberali. Nici președintele Klaus Iohannis nu s-a arătat prea fericit de modul în care decide Orban, transmițându-le liberalilor diverse avertismente. Conform unor surse liberale, se pare că șeful statului îi sprijină pe rivalii lui Ludovic Orban, care se poziționează în jurul unui senator. În opinia acestora, liberalul prahovean, unul dintre cei mai importanți contestatari ai actualului șef de la PNL, își cimentează ușor, dar sigur poziția în partid, astfel încât să îi ia locul lui Orban cu prima ocazie.

Locotenenții activi ai lui Dumitrescu

Senatorul liberal Iulian Dumitrescu ar fi omul desemnat de Klaus Iohannis să preia controlul în PNL. Conform unor surse din interiorul PNL, parlamentarul de Prahova a avut în ultimul timp din ce în ce mai multe discuții cu senatorii și deputații nemulțumiți de Ludovic Orban, precum și cu o parte din aleșii locali ai partidului. Se pare că nu doar la Senat, în rândul celor care se declară în continuare nemulțumiți de mazilirea colegului lor Cătălin Zamfir și de marginalizarea Alinei Gorghiu și a apropiaților săi, are Dumitrescu trecere.

În Camera Deputaților, parlamentarul liberal ieșean Costel Alexe este cel care ar duce tratative în numele senatorului prahovean. Alexe ar fi contactat la rândul lui mai mulți lideri liberali, cărora le-ar fi explicat că „Orban nu mai are niciun viitor politic și că șeful (Klaus Iohannis n.r.) îl vrea în fruntea partidului pe Iulian Dumitrescu“. Deputatul de Iași speră să primească susținere din partea Adrianei Săftoiu, Marei Calista, Mugur Cozmaciuc și a altor colegi deputați care s-au tot răzvrătit în ultimul timp împotriva lui Orban și a camarilei sale care controlează la sânge comunicarea partidului, dar care tot deficitară rămâne. Șefa comunicării, Raluca Turcan, și echipa acesteia este contestată până și de apropiații lui Ludovic Orban, fiind catalogați drept „obraznici“, „băgăreți“ și „atotștiutori“ strict în detrimentul partidului.

Banii și afacerile controversatului senator

Pentru liberali nu este o noutate că prim-vicepreședintele PNL, senatorul Iulian Dumitrescu, râvnește postul ocupat de Ludovic Orban. Încă din luna septembrie a anului trecut, ziarul Cotidianul vă informa că liderul senatorilor PNL, Iulian Dumitrescu, începe să devină o amenințare la adresa președintelui partidului, Ludovic Orban. Dumitrescu are în spate o parte din garda veche, dar mai ales renumele de „mână largă“ în partidul înglodat în datorii. Presa a relatat în mai multe rânduri că senatorul de Prahova se afla, neoficial, în spatele mai multor firme care au derulat contracte cu statul de sute de milioane de euro, în ultimii 10 ani.

Potrivit Registrului Comerțului, Iulian Dumitrescu a fost asociat la mai multe firme, care între timp au fost radiate, respectiv DELTA CONTCONSULT SRL, DGM AGREGATE SRL, LAUCRIST SRL, LONE SRL, OMEGA PRODUCTION SRL și EURO GRUP DG TRANSPORT SRL. Una dintre firmele sale de construcții a beneficiat, în perioada 2007-2012, de contracte cu statul în valoare de 29 de milioane de euro. Cele mai multe au fost încheiate cu Consiliul Județean Călărași și cu primarii din același județ. Societățile sale au mai beneficiat de alte contracte și de la unele primării din județele Prahova și Ilfov. Despre Iulian Dumitrescu se spune că, în 2017, ar fi achitat o parte din datoriile PNL din campaniile electorale din anii trecuți către mass-media.

Ghidul de nesupunere și cartofii lui tata

Nu doar internauții s-au revoltat după apariția „Ghidului de nesupunere civică“, promovat de deputata Mara Mareș și organizația sa de tineret, ci și o mare parte din liberali. Mareș le cerea tinerilor să nu emigreze, pentru că „generația decrețeilor nu e funny“ și nu mai are cine „să facă mișto de Dăncilă“. Imediat, șefa TNL a fost băgată în ședință, dar aceasta a fost susținută vehement de Ludovic Orban. Tatăl șefei TNL este unul dintre principalii finanțatori ai președintelui liberalilor. Familia Mareș este foarte potentă din punct de vedere financiar, de pe urma mai multor afaceri din agricultură, din zona Făgăraș. Cultivarea și exploatarea cartofilor constituie principalul domeniu de activitate al familiei Marei Mareș.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 3

7 Comentarii

  1. Observ o detonare organizata a pseudo-dosarelor politice inainte ca legea raspunderii magistratilor sa intre in vigoare pentru ca sa nu se aleaga praful de pseudo-justitia din tara noastra.
    Impresia mea este ca astia fac doar scandal pentru a distrage atentia cum pot.

  2. Nu vad unde este implicarea presedintelui ? Eu cred ca ar fi bine ca o mie de ani de aici inainte PSD sa fie presedinte, Antena 3 sa fie seful senatului si Romania tv presedintele Camerei deputatilor.Cu legile sa se ocupe Nicolicea, Iordache si toti ceilalti specialisti in drept din Romania lor, iar la Finante Valcov( roman pur) Teodorovici(alt roman pur) etc.

    • Postarea ta draga Lucica, nu este departe de nivelul intelectual al TNL-istelor care nu cunosc nici doctrina liberala, nici cine a fopst primul presedinte al PNL. Nivel de Miss Cartof, nu te supara.

  3. Generatia dupa 1966, este si nu este a decreteilor, sunt multe mame care voiau sa aiba un copil si inca nu le venise vremea, altele pe care intamplarea le-a ajutat sa mai aduca un copil, dupa parerea mea a fost momentul cand multe mame de frica nu au devenit distrugatoare de viata, pentru ca vrem sau nu vrem fiecare embrion/fat este o fiinta vie. Oamenii fara suflet considera ca este dreptul femeii de a hotara, dar de ce n-a hotarat inainte abtinandu-se, dupa ar trebui sa-si asume responsabilitatea faptelor sale. Persoana care a luat in deradere copiii altora crede ca daca familia ei a avut noroc in afaceri ea poate fi lipsita de respect. Intr-o zi ca si Alexandru cel Mare va avea posibilitatea sa inteleaga sensul vietii. Atat ea cat si sustinatorii ei poate intr-o zi vor avea sansa sa descopere ce inseamna un copil. Nu uitati copiii sunt darul lui Dumnezeu si nu toti il primesc, iar banul este ”ochiul…” fiecare isi alege drumul spre lumina sau spre luci…oricum se pare ca modul de manifestare al ei si altor FB este in zone abisale…si intunericul este parte a universului…

  4. Parintii farfuzei cu mecla de parasuta ieftina din fruntea junilor liberali nu sunt decretei? Si cum dracu s-au imbogatit ei din cartofi? Sunt atatia fermieri care cultiva cartofi si nu se imbagatesc sarmanii… muncesc zi lumina ca niste robi si de abia isi tin zilele, dar sa mai sponsorizeze vreun partid si sa isi trimita panarama in politica. Aici e praduiala puternica, bani multi furati. Un cartofar nu ajunge sponsor de partid, cine crede asta e un mare dobitoc. Cat despre parasuta, sa fie convocata la un test de cultura generala in direct , sa o vedem si noi ce ii flatuleaza creierul.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.