Israelul, în atenția FIFA

Consiliul FIFA va stabili joi

De (R.C.)
Israelul, în atenția FIFA

Consiliul FIFA va stabili joi

Consiliul FIFA va stabili joi dacă va lua o decizie privind suspendarea Israelului din competiţiile internaţionale de fotbal, potrivit DPA.

Propunerea de suspendare a Federaţiei israeliene a fost avansată de Asociaţia de Fotbal Palestiniană (PFA) în luna aprilie şi a fost pusă în discuţie la Congresul FIFA din luna mai.

PFA a făcut trimitere la încălcări ale regulilor organismului de conducere al fotbalului internaţional. Federaţia din Israel a respins acuzaţiile formulate în propunerea PFA.

Propunerea iniţială a PFA a venit pe fondul bombardamentului asupra teritoriului palestinian al Fâşiei Gaza de către Israel. Decizia Consiliului FIFA de joi survine într-un moment când fără îndoială situaţia din Orientul Mijlociu a escaladat şi mai mult cu implicarea de acum în conflict a Iranului.

Preşedintele FIFA, Gianni Infantino, a declarat la congresul din luna mai că o evaluare legală independentă asupra propunerii PFA trebuie luată, Consiliul FIFA reexaminând evaluarea în iulie. Perioada pentru a lua o decizie a fost extinsă suplimentar în iulie, iar apoi în 31 august FIFA a menţionat că a primit evaluarea, iar o decizie va fi luată la întâlnirea Consiliului din luna octombrie. Reuniunea forului de conducere al FIFA este programată să se desfăşoare joi cu începere de la 11:00 GMT (14:00, la Bucureşti).

La Congresul FIFA din luna mai, preşedintele PFA, Jibril Rajoub, a explicat: ”Cât de mult mai trebuie să îndure familia fotbalului din Palestina pentru ca FIFA să acţioneze cu aceeaşi seriozitate şi urgenţă aşa cum a procedat şi în alte cazuri?”.

”Apreciază FIFA faptul că unele războaie sunt mai importante decât altele, iar unele victime sunt mai importante decât altele?”, a adăugat preşedintele PFA.

”Vă cer să staţi de partea corectă a istoriei. Suferinţa a milioane de oameni, inclusiv a mii de fotbalişti, merită mai mult. Dacă nu acum, atunci când?”, a mai spus Jibril Rajoub.

Omologul său israelian, Moshe Zuares, a precizat cu acelaşi prilej că vieţile israelienilor ”au devenit un iad” de la atacurile militanţilor Hamas din 7 octombrie anul trecut.

”Este nedrept că şi în aceste circumstanţe ne regăsim luptând pentru drepturile noastre fundamentale să fim parte a meciului”, a mai spus Moshe Zuares, subliniind: ”Ne confruntăm cu o încercare ostilă şi cinică politic a asociaţiei palestiniene de a răni fotbalul israelian”.

”Nimic nu ne poate face mai mândri decât să ghidăm, cândva în viitor, când atmosfera va fi propice, o echipă israeliană într-un meci amical împotriva palestinienilor”, conform lui Zuares. ”Acest lucru va contribui cu adevărat la un viitor mai bun pentru ambele popoare”, a conchis preşedintele federaţiei israeliene Moshe Zuares.

Distribuie articolul pe:

8 comentarii

  1. Israelul n-avea ce căuta în UEFA deoarece nu este în Europa, iar acum se poate remedia această șmekerie :

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.