Istoria Românilor se întoarce ca materie obligatorie la liceu după ce ministrul Educației Daniel David s-a întâlnit cu reprezentanții Academiei Române și ai facultăților de istorie din universități.
În urma discuțiilor, Daniel David „ a acceptat memoriul serios și responsabil al acestora”, potrivit Edupedu.ro.
„Vom colabora pentru a asigura în cadrul universităților pregătirea profesorilor în a dobândi metode moderne de educație, iar universitățile se vor implica mai direct și în formarea continuă a cadrelor didactice din preuniversitar”, a spus ministrul.
Proiectele de planuri-cadru pentru liceu 2025 au fost lansate în dezbatere pe 31 ianuarie și au fost contestate ulterior de profesori, elevi și specialiști în educație.
Facultățile de Istorie din țară au cerut ca această materie să rămână obligatorie la toate specializările de liceu, subliniind că o oră pe săptămână nu este suficientă pentru a acoperi atât istoria României, cât și istoria universală.
Ministrul Educației, Daniel David, a respins acuzațiile privind marginalizarea disciplinei, afirmând că „trebuie să găsim un echilibru între centralizare și descentralizare”.
Schimbare privind eliminarea Geografiei din trunchiul comun la clasele a XI-a și a XII-a a fost o decizie criticată de Facultatea de Geografie a Universității din București.
Societatea de Geografie din România a transmis o solicitare oficială Ministerului Educației pentru păstrarea disciplinei în curriculum.
Ministerul Educației a susținut că proiectele de planuri-cadru oferă mai multă flexibilitate elevilor și școlilor, lăsând posibilitatea ca fiecare unitate de învățământ să decidă în funcție de specificul său.
Istoria romanilor e doar treaba romanilor (MAJORITARI (90& dintre noi) de 8.000 de ani FORMATI si CONTINUU VIETUITOR doar pe acest TARAM carpato-dunareano-pontic.
Istoria Romaniei in schimb trebuie s-o invete si s-o stie SI toti cei care MAI locuiesc in Romania (cam inca 10%, despre neamuri migratoare si minoritare, poposite in mod vremelnic pe acest taram).
Si ESTE cam acelasi lucru (90% + 10%).