Aruncaţi în pubelele de pe lângă maternităţi: aceasta era soarta prematurilor cu greutate subcritică. Din punctul de vedere al statisticii, mortalitatea infantilă, şi aşa dintre cele mai scăzute din Europa, nu era influenţată negativ de o eventuală moarte ulterioară a unui prematur cu şanse limitate de supravieţuire. Părinţii economiseau şi ei cheltuielile unei înmormântări probabile pentru un prematur înregistrat drept naştere şi decedat ulterior. Aplicarea normelor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii şi în România a modificat cel puţin parţial viziunea şi conştiinţa: orice organism expulzat cu semne vitale este considerat fiinţă cu drept de viaţă şi înregistrat ca atare de starea civilă. Din acel moment , prematurul are dreptul la îngrijirea medicală specifică pe durata vieţii, fie ea cât de scurtă. Motiv pentru care aceste fiinţe au dreptul la terapie intensivă, medicaţie şi resursele umane şi materiale ale sistemului de sănătate. Fireşte că acest efort costă, că mortalitatea multor prematuri este inevitabilă, dar nimeni nu ar şti să facă o selecţie exactă. Tot atât de adevărat este că şansa dată acestori prematuri rezultă din ce în ce mai frecvent în fiinţe valide, care recuperează în timp şi devin copii iubiţi şi talentaţi, la fel ca aceia născuţi la termen. Ei datorează existenţa părinţilor în primul rând, dar şi celora care au decis cândva să le dea o şansă de supravieţuire, şi de nu a-i arunca în baia de formol. Şansa de supravieţuire se traduce şi în formarea profesională a spaţiului medical şi para-medical, în echipare şi utilizare conştientă a acestei echipări. Aşa cum nu toate secretarele au trecut uşor de la maşina de scris la computere, nici saltul psihologic şi tehnic al personalului medical nu este instantaneu. Nu orice asistentă şi nu orice medic sunt familiarizaţi cu ventilatoare mecanice, nu orice persoană crede cu adevărat că un caz disperat altădată poate fi salvat cu adevărat azi. De unde şi nevoia de ierarhizare a competenţei în sănătate, adesea coruptă de vanitate şi sistem clientelar. Decizia dreptului la viaţă este frecvent pur umană, divinitatea este reprezentată de decidentul medical şi personalul de îngrijire. Chiar dacă nu cred în Dumnezeu, trebuie să înţeleagă cu toată modestia şi răspunderea că îi ţin locul în acel moment.
Existenţa unui sistem medical oferă acoperire şi scuze. Mergând la medic nu m-am gândit niciodată că mă adresez exponentului unui sistem pentru a-mi trata afecţiunea. Am în faţa mea un om. Apreciez subiectiv calitatea profesionistului selecţionat şi mă dau pe mâna lui. Nu văd sistemul în timpul anamnezei sau anesteziei. Am încredere şi poate greşesc. Treptat şi pervers, sistemul îşi face apariţia mult mai târziu, când rămâi singur în salon, când perfuzia curge pe lângă fără ca cineva să observe, când butonul soneriei de alarmă nu mai declanşează nimic, când reţetele de la Jilava inspiră bucătarii spitalelor, când medicul care mi-a câştigat încrederea inţial nu mă mai bate pe umăr cu aceeaşi jovialitate când se întoarce de la congres, când aerul devine irespirabil şi aşternutul murdar şi static, când familia trebuie să aducă substanţa de contrast şi friptura de acasă. Fabulez, slavă Domnului că nu vorbesc de mine în acest moment, dar de ceea ce văd frecvent, pacienţi depersonalizaţi şi medici îngenuncheaţi de lipsuri, respectaţi de sistem mai puţin decât cei care ştiu să-l violeze. Sistemul nu are faţă, nu râde, nu plânge, nu simte, nu este fiinţă, nici măcar prematură. Dar cei care îl constituie există la rândul lor datorită unor fiinţe care l-au conceput, că suntem cu toţii vulnerabili, cu anatome şi fiziologie identică de la ministru la homeless. Din pur egoism pentru sine ca om sau fiinţă eligibilă pentru funcţii şi viaţă cât mai lungă, fie ea şi mai puţin prosperă, accesul la butoanele sistemului trebuie făcut în favoarea sănătăţii conştient, deci raţional.
Prematurii morţi n-au apucat să fie trataţi ca adulţi: au plecat arşi de mici. Mulţi alţii se ard de câteva ori în viaţă. Lor le rămâne însă speranţa că vor fi înţeleşi.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.