Jurnal american (3)

În urmă cu niște ani, la Cleveland, un domn mi-a întins mîna și a pronunțat într-o engleză americană: „My name is Jimmy Cratchun!“.

Eram în Little Bucharest și foarte aproape de Biserica Little Mary și m-a fulgerat un gînd. Omul este român. „Nu cumva sunteți dintr-o familie românească?“ Întrebarea mea l-a bucurat. „Sigur că da! Suntem ardeleni. Bunicii mei au serviciul de pompe funebre de pe la 1900. Este cel mai vechi serviciu de acest fel din oraș! Vreți să-l vedeți?“

Așa am ajuns la serviciul de pompe funebre al familiei Crăciun, înființat de un ardelean ajuns la Cleveland pe la 1900, cînd Little Bucharest era un cartier dominat de români, cu bănci, restaurante și biserici ortodoxe sau greco-catolice.

Jimmy Cratchun, alias Ion Crăciun, m-a condus la clădirea veche, cu un singur nivel, cu o sală mare și cu o ureche alăturată, în care se afla un birou. Am pășit în încăperea goală la care ajunsesem ca la un obiectiv turistic. Surpriză! În semiîntunericul încăperii, în celalalt capăt, ardea o lumînare, iar undeva lîngă peretele din fundul sălii, pe o masă, se afla un cadavru.

Jimmy a aprins lumina, iar eu m-am apropiat de catafalcul improvizat dintr-o masă.

Un om de aproximativ 70 de ani zăcea întins în pielea goală și cu o lumînare la căpătîi. „Știți cine este?“ „Da! Este doctorul Bucă. Nu știu cînd a venit din România, nu știu ce a făcut, dar a murit alaltăieri pe aici, prin Cleveland. Îi facem și lui o înmormîntare creștinească.“ „Ce știți despre el?“ „Atît! Că este doctorul Bucă. Așa mi-au spus cei care l-au adus!“

Întîlnirea cu Jimmy Cratchun mi-a rămas în minte și mă urmărește mereu, de fiecare dată cînd ajung în comunitățile românești din străinătate. Nu mă gîndesc la cei care au reușit și au dat lovitura, ci la cei care au ratat.

I-am dat lui Jimmy un ziar românesc. S-a uitat peste el, dar după ce a citit cîteva rînduri, mi l-a dat înapoi. „Este o limbă prea grea pentru noi. Este altfel decît o vorbeau tata și bunicul.“

În aceste cîteva secvențe este în mare parte povestea primului mare val de emigranți români în America. Și ceva din povestea tristă a emigrantului nefericit, pierdut pe cine știe unde, de azi și dintotdeauna.

Sunnyside este cel mai mare cartier românesc din Queens, New York. Se spune că înainte erau mai mulți, dar în ultima vreme cei tineri au ales alte locuri și cartierul a fost invadat de asiatici și de alte rase. Queens este un „sector“ al New York-ului, cum ar fi sectorul 3 sau 5 din Capitală. Doar că are 3 milioane de locuitori. Cu votul lor, cei din Queens pot influența alegerea primarului și rezultatele din New York. Queens începe de la East River și ține pînă la Long Island, iar în sud pînă la Brooklin. Queens-ul nu seamănă cu Manhattan-ul. Are case mici, ca de provincie, ponosite și banale, dar și blocuri de 3-4 etaje, cu fațada din cărămidă aplicată. Este un cartier domestic, fără nimic sclipitor, cu reclame banale, cum sunt și cartierele muncitorești din Reșița, Simeria sau Tîrgoviște. Abia de cîțiva ani, zgîrie-norii din Manhattan au început să apară și pe malul stîng al East River. Să nu vă imaginați că un cartier românesc înseamnă români peste tot. Destul de rar poți auzi limba română, deși ici-colo poți vedea cîte un anunț lipit pe geam, scris cu cariocă albastră: „Vînd borș de tărîțe“.

Nu tu program, nu tu preț! Probabil că amatorii știu toate aceste detalii și nu au nevoie. Există și două magazine cu produse din România. Nu aparțin unui român. Sunt afacerea unui evreu care nu prea are multe legături cu originea mărfii, dar este un artist în materie de comerț. În Queens sunt mai multe restaurante românești. Cele mai cunoscute sunt Boon și Grădina Românească. Boon este ținut de Radu Pamfil, un moldovean de la Chișinău care a preluat cîrciuma de la fostul proprietar. În Queens sunt și biserici ortodoxe. Așa-zise biserici românești sau „ale românilor“. Am ales să vizitez doar una dintre ele, Sfînta Maria, de pe strada 72 din Queens, mai ales că are un necaz mai vechi. Imediat lîngă biserică s-au așezat niște chinezi care au început să lucreze la construirea unui building. Au săpat lîngă biserică, mușcînd 5 inci din proprietatea bisericii. Mai rău, săpătura chinezilor pentru fundația clădirii lor a dus la crăpături în zidurile Bisericii Sfînta Maria. Părintele Chesarie Bertea a deschis un proces care în aceste zile a atins un moment important. Judge-ul a decis că investitorul chinez trebuie să oprească lucrarea. Altfel, îl arestează! Pentru toți românii care știu cazul, vestea a adus o bucurie de nedescris.

Biserica Sfînta Maria din Queens este o adevărată bijuterie. Un iconostas lucrat cu multă măiestrie, picturi de mare frumusețe, pentru realizarea cărora un credincios (Mike Chiriac) a plătit un milion de dolari, o comunitate de credincioși din care fac parte cam 20 de profesori universitari, toate sunt date care arată mîndria și puterea comunității. La parterul acestei biserici se află o sală socială încăpătoare, bine dotată, în care, după slujbe sau de sărbători, românii se adună la „socializare“. Norocul lor este că au parte de un preot harnic și bătăios și cu o voce de aur. Se spune că părintele ar fi primit invitații de la unele teatre lirice din Europa.

De obicei, românii din Queens sunt la fel ca și cei de acasă. Rar se împacă și deseori se ceartă între ei. Se suspectează și se acuză de colaborări cu Securitatea, de turnătorii, de aderență la PSD (mai puțini) sau la PNL, de toate păcatele pămîntului. Și de la neînțelegerile lor au apărut și certurile între biserici. De obicei, cînd vorbesc despre asta, interlocutorii precizează că ei nu fac parte din nici o tabără, deși în cîteva minute îi toacă numai pe unii, semn că și ei sunt partizani, dar le este rușine să recunoască.

Printr-o alegere mai mult subiectivă, am hotărît să scriu și despre unul dintre ei. Este dintr-un sat de lîngă Orăștie, adică de prin aceleași locuri cu subsemnatul. Este vorba despre omul de afaceri Valentin Pipa. A plecat din România la 21 de ani, printr-o excursie cu un pașaport comun în fosta Iugoslavie. A ajuns în Italia, a făcut cîteva luni de lagăr și a fost luat pe răspunderea sa de preotul Florian Gâldău de la Biserica Sfîntul Dumitru din Manhattan, cel care în anii comunismului a garantat și a semnat pentru sute de emigranți români ajunși pe pămînt american. A prins rapid un job ca muncitor la o firmă care produce aparatură de bord pentru avioane și a mai încercat marea cu degetul și prin alte meserii, ca, în cele din urmă, să se dedice investițiilor imobiliare. Valeriu Pipa este unul dintre cei mai bogați români din New York, un om legat de România, pentru care încearcă mereu să inițieze diverse proiecte. Ba, s-a implicat și în tentativele de a convinge congresmeni să sprijine demersul pentru intrarea românilor fără viză.

Valentin Pipa m-a întrebat pe neașteptate: „Ce mai putem face noi pentru România?“ I-am răspuns simplu: „Problema noastră, a românilor, nu este la cei plecați, ci la cei rămași acasă!“.