JUSTIŢIA SUVERANĂ sau adevăratul TRATAT DE DREPT PROCEDURAL“ (79)

In acest spațiu, aici puteți citi fragmente din opera lui Gheorghe Schwartz. „JUSTIŢIA SUVERANĂ sau adevăratul  TRATAT DE DREPT PROCEDURAL“

Întrebări:

• Cum justificaţi soluţia atât de pertinentă a Justiţiei suverane în acest caz, ţinând cont că numita Reghina V. Hoban, căsătorită, trei copii, domiciliată pe Strada Gării nr. 25 ap. 7 (clădirea din curte), a dovedit cu prisosinţă că ar putea reprezenta şi pe viitor un pericol public?
• Dacă ar fi adevărat că soţul „R. B. Hoban ar fi avut grijă să ducă la o prietenă de încredere o furgonetă de lucruri”, ar fi trebuit şi el inculpat? Dacă veţi răspunde cu „Da”, specificaţi articolul din lege în care s-ar încadra fapta.

–    După toate astea, credeţi că R. B. Hoban îşi va menţine intenţia de a divorţa de numita Reghina V. Hoban, trei copii, domiciliată pe Strada Gării nr. 25 ap. 7 (clădirea din curte)?

Şi problemele cu răzbunarea eşecului ne arată fără dubiu că nimeni nu e mai puţin vinovat decât noi ceilalţi.

1. h) Problema cu colecţiile

– Speţa cu laptopurile –

„În  funcţie de particularităţile personalităţii sale (cutezanţa, perseverenţa, stăpânirea de sine etc. şi în strânsă legătură cu tendinţa de afirmare), omul colecţionar sau omul contabil va depune eforturi – altfel greu de motivat – pentru a-şi realiza satisfacţia colecţiei.

Indiferent în ce categorie l-am încadra, omul este cucerit de colecţiile sale: colecţii de timbre, de cărţi, de pantofi, de iubite, de ţări vizitate, de tabieturi etc. Fiind captivi ai colecţiilor lor, oamenii vor face orice pentru satisfacţia de a-şi completa colecţiile.”

Da, dar această realitate nu reprezintă (încă) o circumstanţă atenuantă în justiţie. Iată, de pildă, cazul inginerului Zacharias Elekos:

Şef al atelierului de proiectări de la IRBD şi tată a trei copii, Z.E. era un personaj respectat în tot oraşul. (Noutăţile aduse de el în înzestrarea aparatelor inteligente i-au adus o faimă internaţională, un prestigiu excelent brandului de firmă şi, nu în ultimul rând, o situaţie materială pe măsură inventatorului.) Fără antecedente penale, datele sale personale n-au fost introduse în evidenţele poliţiei. Ceea ce a reprezentat o piedică serioasă în depistarea lui în ceea ce s-a numit „Afacerea laptopurilor”. Păi, cine ar fi crezut că tocmai atât de cumsecadele, atât de capabilul inginer Zacharias Elekos…? Nici măcar comisarului Abraham Puiu Snupf nu i-a venit să creadă, atunci când a fost obligat să-l aresteze pe cel cu care se mai întrecuse la popice chiar şi cu o seară înainte, la fel cum s-au întâlnit la bowling vreme de atâţia ani!

Iniţial, s-a crezut că ar fi vorba de un jaf de date: din secţia atelierului de proiectări de la IRBD au dispărut în doar două luni şapte laptopuri. Nu şi calculatoarele. Ceea ce a făcut să se creadă că hoţul nu-şi lua timp să copieze pe un stick datele, fiindu-i mai uşor să dispară cu acele aparate portabile într-o sacoşă. Degeaba au fost luate măsuri severe de securitate, până la urmă a dispărut şi ultimul laptop din atelier. Apoi, într-o dimineaţă, s-a semnalat lipsa lor şi în alte secţii. Cum cercetările au mers constant pornind de la ipoteza că era vorba de furturi de date, poliţia era convinsă că, mai devreme sau mai târziu, chiar apariţia acelor informaţii va duce la prinderea piratului cibernetic. Ca o culme a ironiei, cum s-a dovedit mai târziu, comisarul de poliţie Abraham Puiu Snupf a sperat că tocmai colaborarea cu inginerul Zacharias Elekos va duce la elucidarea cazului, Z. E. fiind cunoscut drept un specialist de primă mărime în domeniu: „Eu mă pricep la calculatoare doar cât să le folosesc atât cât am nevoie, pe când tu, i-a spus poliţistul, fiind un specialist atât de recunoscut în domeniu, sunt convins că vei sesiza informaţia secretă ajunsă pe piaţă. Şi mă bazez pe tine să afli şi de unde a fost transmisă acea informaţie, cine a preluat-o şi cum s-a intenţionat să se procedeze cu acele date”. (Din declaraţiile păgubiţilor, comisarul Snupf a aflat cam ce depozitau laptopurile furate şi a tras concluzia că era vorba nu despre un singur delincvent, ci despre un grup infracţional organizat. De altfel, aşa au gândit şi superiorii săi, astfel că întregul caz a devenit extrem de important, chiar şi pentru securitatea naţională. Credem că nu e nevoie să mai amintim că IRBD este o structură strategică.)

– Nu crezi că un haker ar fi putut obţine informaţiile şi fără să rişte să fie prins cu laptopul în sacoşă? l-a întrebat Snupf pe Elekos.

– De la noi n-au dispărut niciodată date, a răspuns cu mândrie şeful atelierului de proiectări.

– N-au dispărut niciodată, dar au dispărut acum!

– Au dispărut doar laptopurile.

Au dispărut doar laptopurile şi multe dintre ele au fost găsite abandonate prin parc, la ştrand ori chiar pe marginea drumului.

Pe urmă, s-a mai ivit o ciudăţenie, atunci când s-a descoperit că şi din magaziile cu obiecte casate au dispărut aparatele vechi, depăşite, multe dezmembrate. Probabil, a gândit echipa condusă de comisarul Abraham Puiu Snupf, hoţii încearcă să desluşească şi istoricul informaţiilor căutate.

– Cu puţină pricepere, memoria poate fi recuperată şi de pe acele hârburi, le-a întărit ideea inginerul.

Când toată tărăşenia a transpirat, acţiunile firmei în loc să scadă, în mod ciudat, au crescut: s-a răspândit zvonul că infractorii ar fi chiar „Broscoii”, cei mai periculoşi tâlhari, niciodată prinşi; or dacă un grup infracţional atât de profesionist a furat informaţii de la IRBD, înseamnă că firma pregătea un nou proiect suficient de important pentru ca tot mai celebra bandă „Broscoii” să se implice! Aceasta era versiunea preluată şi de mass-media până în ziua când inginerul Zacharias Elekos a fost reţinut. Zacharias Elekos!? Cine ar fi crezut?!

Ca de atâtea ori, făptaşul a fost prins în mod cu totul întâmplător, printr-o împrejurare pe care i-a fost imposibil s-o prevadă. O banală alunecare pe stradă, o căzătură, un popas la spital l-au făcut să-şi piardă veşnica sacoşă. Iar din sacoşă a apărut un laptop.

După cum s-a constatat, inginerul Zacharias Elekos era un împătimit al meseriei sale, cu accent pe laptopuri. Îl interesau nu atât informaţiile conţinute, cât evoluţia atât de rapidă a acelor aparate. De aceea, în pivniţa sa, s-a găsit amenajat un muzeu PC, iar cei doi experţi chemaţi de tribunal au concluzionat că acolo nu se aflau doar exemplare ce au fost odată în uz, ci chiar şi exemplare virtuale. Nici un aparat nu era identic cu altul, ci acolo erau doar exemplare de la cele mai simple până la unele transformate în ceea ce va să vină. („Dublurile” le abandona[1]. Păi, de ce le mai fura? s-a interesat onorabilul judecător Profesor Universitar Emerit Academician Dr. Dr. h. C. Julius Zimberlan. Simplu, pentru că orice laptop îl excită în asemenea măsură, încât nu se poate stăpâni să nu-l deschidă. „E ca şi cu o femeie: nu fiecare cu care ai avut o singură relaţie îţi rămâne în casă” a răspuns inculpatul. De altfel, onorabilului judecător Profesor Universitar Emerit Academician Dr. Dr. h. C. Julius Zimberlan i-a produs o plăcere deosebită acest proces fiindcă în boxă se afla nu un potlogar de duzină şi nici o fiară ucigaşă, ci un personaj apt de o discuţie extrem de interesantă. Şi de instructivă, totodată. (Onorabilul judecător Profesor Universitar Emerit Academician Dr. Dr. h. C. Julius Zimberlan credea şi crede în rolul educativ al Justiţiei suverane, aşa că, profitând de situaţie, a sugerat profesorilor din clasele terminale de liceu să-şi aducă elevii la termenele intenţionat atât de numeroase ale procesului numit „Speţa laptopurilor”.)

Totuşi, în primul rând un eminent profesionist, procurorul, Doctorul Ragnavaldut Sicl, l-a tratat pe Z.E. ca pe orice infractor. Deloc convins că inculpatul a furat doar din pasiune şi neexcluzând mai vechea suspiciune că era vorba despre un grup organizat de piraţi industriali, acuzarea a cerut o pedeapsă exemplară pentru un individ la care erudiţia în materie nu constituie o circumstanţă atenuantă, ci, chiar dimpotrivă, una agravantă, întrucât excepţionalele sale realizări profesionale dovedesc fără putinţă de tăgadă că este cel mai în măsură să folosească şi să vândă în cunoştinţă de cauză informaţiile furate. Mai ales că nocivitatea bandei „Broscoilor” nu mai trebuia de mult demonstrată.

Colecţia tipic umană a lui Z.E. este demonstrată cu prisosinţă de pasiunea inginerului Z.E., a arătat maestrul Ludovic L. şi a citat despre colecţiile descrise din antichitate (de Seneca), din evul mediu (de Sfântul Augustin) şi din lumea modernă (prin uluitoarele anticipaţii ale lui Borak cel Bătrân). A făcut acest excurs pentru a demonstra cum, din cele mai vechi timpuri, oamenii au strâns anumite obiecte, anumite pasiuni, anumite preocupări, canalizându-şi interesul pentru ele şi devenind dependenţi de ele. Iar modul în care Z.E. şi-a organizat pasiunea nu poate decât să ducă la o mai bună cunoaştere a minunatelor obiecte numite „laptop” şi să producă drept efect noi îmbunătăţiri extraordinare. „Şi poate că realizările atât de importante ale domnului inginer Zacharias Elekos nici n-ar fi fost posibile fără colecţia pe care şi-a realizat-o. Şi toate astea, fără a mai aminti de faptul că domnul inginer Zacharias Elekos are o stare materială de invidiat, aşa că nu se poate pune problema că ar fi luat laptopurile pentru a le valorifica, mai ales că toate cele de care nu a avut nevoie le-a lăsat să fie recuperate. Aşadar, inculpatul n-a săvârşit fapta pentru care se află – atât de nepotrivit – în boxă, ci, doar cucerit de colecţia sa, a făcut ceea ce fac toţi oamenii – adică orice pentru satisfacţia de a-şi completa colecţiile. Ceea ce dovedeşte, a spus maestrul, că Z. E. nu poate fi condamnat pentru o acţiune săvârşită în spirit uman şi nici pentru o acţiune săvârşită într-o clasică formă inconştientă. Puteţi face abstracţie de o trăsătură atât de umană, care pe deasupra are toate şansele să se finalizeze în inovaţii revoluţionare? Cine are interesul să împiedice evoluţia ştiinţei viitorului?”

Maestrul Ludovic L. (pe care nu-l cheamă Ludovic L.) a fost, ca de obicei, aplaudat la scenă deschisă.

Deşi vorbele maestrului Ludovic L. au fost primite cu atât entuziasm, totuşi Curtea n-a putut să facă abstracţie de gravitatea faptelor săvârşite şi, chiar dacă s-a făcut referire la o trăsătură umană, l-a condamnat pe inginerul Z.E. conform cu culpa sa.

Urmări:

Justiţia suverană a dat din nou dovadă de umanism, fără a fi tolerat câtuşi de puţin faptele săvârşite. Însă, în imensa ei înţelepciune, i-a facilitat lui Zacharias Elekos toate condiţiile necesare pentru a-şi putea continua şi în penitenciar cu profesionalism cercetările. Din păcate, în lipsa colecţiei sale de laptopuri şi neavând posibilitatea de unde era să şi-o refacă, inventivitatea sa a scăzut tot mai mult. Până ce a reuşit să primească de la colegii săi de detenţie noi şi noi exemplare subtilizate din diferite locuri. Iar pentru că realizările inginerului au crescut din nou, deţinuţii erau lăsaţi pentru câteva zile în libertate, iar celor ce reveneau cu câte un laptop furat, li se scădea din pedeapsă, în funcţie de cât era de mulţumit inginerul.

P.S.:

Nu s-a putut dovedi că Z. E. ar fi făcut parte din celebra bandă „Broscoii”, dar nici nu s-a putut dovedi că Z. E. n-a făcut parte dintre „Broscoi”.

Întrebări:

• Până unde credeţi că se justifică acţiunile oamenilor în interesul completării colecţiilor lor?
• Întrucât, pentru a-şi atinge scopurile legate de completarea colecţiilor lor, indivizii umani imaginează cele mai sofisticate strategii, mai putem spune că ar fi vorba de nişte porniri ieşite din subconştient?
• Ce colecţii credeţi că ar trebui interzise? Credeţi că ar trebui publicat un repertoar cu colecţiile licite şi, respectiv, cu cele ilicite?

[1] Numeroase exemplare furate s-au întors astfel pe birourile de unde au dispărut, întrucât cei ce le găseau se grăbeau să anunţe autorităţile, de teamă să nu fie surprinşi cu obiectele atât de mediatizate.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.