Kelemen Hunor: ”Brucan a fost extrem de optimist”

Liderul UDMR, Kelemen Hunor, care candidează pentru funcţia de preşedinte al României, a declarat joi, la Sfântu Gheorghe, că Silviu Brucan a fost „extrem de optimist” când a afirmat că „românii vor avea nevoie de 20 de ani pentru a deprinde democraţia”, dovadă faptul că anul acesta se împlinesc 35 de ani de la căderea regimului comunist, iar românii încă învaţă democraţia.

„Aniversarea revoltei de la Braşov din 15 noiembrie 1987 şi, în câteva săptămâni, a Revoluţiei de la Timişoara din decembrie 1989, care s-a terminat cu răsturnarea regimului Ceauşescu, sunt două momente importante în viaţa noastră, din ultimele trei decenii şi jumătate de libertate şi putem spune că am parcurs un drum foarte lung. Societatea s-a schimbat foarte mult, dar încă mentalităţile vechi, prejudecăţile vechi n-au dispărut (…) Avem o democraţie cum putem să avem, fiindcă noi nu avem o tradiţie democratică deloc. De la Unirea din 1918 au fost câţiva ani de democraţie, hai să spunem aşa, după aceea a venit dictatura regală, după care a venit dictatura fascistă, legionară, a venit al Doilea Război Mondial, după care a venit dictatura comunistă. Deci, România, ca societate, nu are un exerciţiu lung de democraţie. Noi în aceşti 35 de ani încercăm să învăţăm ce înseamnă democraţie, ce înseamnă libertate, ce înseamnă respect, acceptarea celuilalt, ce înseamnă toate aceste valori. Şi nu e uşor. Brucan a avut, la un moment dat, o vorbă, spunea că 20 de ani trebuie să treacă până când noi vom învăţa democraţia. Brucan a fost extrem de optimist”, a declarat Kelemen Hunor, pentru Agerpres.

Acesta a mai spus că generaţiile viitoare au obligaţia de a reţine că libertatea, demnitatea umană, respectul şi acceptarea celuilalt sunt nişte lucruri „extrem de preţioase şi scumpe” şi e important să nu se oprească din drumul pe care s-a pornit în 1989 şi de a nu se întoarce în trecut.

„În momentele în care văd că mai sunt oameni care admiră marxismul şi leninismul şi sunt oameni care admiră socialismul şi sunt convinşi că era mai bine în Uniunea Sovietică sau în perioada comunistă, am impresia că ori nu au citit, ori dacă au citit, nu au înţeles (…) Deci, trebuie să mergem pe drumul nostru şi să încercăm să schimbăm cât de repede se poate mentalităţile şi să depăşim perioada asta cu o moştenire foarte grea (…) Participarea la vot este un lucru extrem de important, este momentul în care poţi să spui ce crezi despre societate şi să încredinţezi votul tău acelor persoane şi acelor politicieni cu care eşti de acord, măcar într-o oarecare măsură, fiindcă soluţiile propuse, soluţiile care după aceea vor fi puse în aplicare ne vor schimba viaţa în bine sau în rău”, a mai afirmat preşedintele UDMR.

Recomanda 3

26 de Comentarii

  1. Il asteptam pe Nagy Orosz sa comenteze, e o minge ridicata la fileu pentru domnia sa.

  2. Democratia nu „se-nvata”, se traieste-n fiecare zi. Cine spune ca sub Ceausescu nu era democratie e de rea-credinta. Azi, dimpotriva, România e-n dictura UE. Parlementul = forma fara fond, Senatul, asemenea, însa banii (privilegiile) se platesc de contribuabil. Hunor „uita” ca minoritatile nationale aveau si alesi în organele puterii de stat, si ministri, si ziare, reviste, teatre, opera, în limbile nationalitatilor conlocuitoare. Ca se circula greu în Vest fiind din vina ultimului, care discrimna, impunând vize tarilor socialiste, ai caror locuitori erau „rase inferioare”, nu-i asa! Rusia = n-a fost nici atunci, si nu-i nici acuma o dictatura. Singurul ei dictator fiind Trotzki.

  3. Romania nu a fost și nu este o democrație , un stat de drept..Fără justiție și disciplină in toate nu poți zice că ai democrație.. Mai ales cînd se procedează după lozinca, ”e țara mea și fac ce vreau”. sau după, ”…ce-i al nostru, e al meu, și cu ce-i al meu tu nu ai treabă”.. și astea evident permise, iar de cotizezi unde trebe, chiar incurajate..Ciolanul e momeala și lantajele unealta.. Au văzut romîn cinstit :: Nu există.. Deci nu ai nici democrație,..

  4. Tov Hunor, vezi dom’le ca democratia nu e o cifra, pe care o inveti si gata, si nici macar o poezie. Niciodata, nimeni nu va fi invatat democratia, pentru simplul motiv ca democratia evolueaza odata cu omenirea. Ceea ce se intelege acuma prin democratie este altceva decat se intelegea acum 100 de ani, iar ce se va intelege peste 100 de ani va fi altceva decat intelegem noi, acuma. Ma rog, formula asta cu „noi intelegem acum democratia” e asa, de aflat in treaba. Nici nu am avea cum sa intelegem democratia cand noi ii dam alte semnificatii decat semnificatia cuvantului in spatele caruia ascundem ce vrem. Democratia in sensul DEMOS-CRATOS nu a existat si nici nu va exista verodata pe Terra asta.

  5. iar ne da unul lectii…
    da de cind draq e aceasta democratie in adn-ul unui popor….
    pleaca ba dacilea

  6. ps: Ma surprinde ca Hunor habar n-are pe ce lume traieste. Trotzkismul (anarhismul, iacobinismul) Revolutiei din Octombrie (ea însasi copia Revolutiei Franceze), „revolutia permanenta”, s-a exportat imediat în Vest, unde-a si facut discipoli: UE s-a întemeiat de socialisti trotzkisti (Schumann, Jean Monnet si alti mostenitori ai national-socialismului, între care, Hallstein) care si-acuma sunt la frâne (BHL, Kouschner, UrSSula, Baerbock …). Acultura woke actuala fiind tot o variatiune pe tema anarhismului.

  7. @singur: ba da. Democratia a existat si exista: la sat, cu Moromete, în Poiana lui Iocan.

  8. Șase legislaturi a contabilizat acest viclean medic-veterinar dedulcit la avantajele politicii într-o democrație strâmbă, într-o Europa a regiunilor, in care doar minoritățile au primul și ultimul cuvânt…Maghiarii vorbesc o limbă imposibilă, non-europeana, o adevărată provocare pt orice european. Noii grofi maghiari, profitori ai societății deschise de revoluțiile serviciilor secrete, merg pe urmele predecesorilor lor din epoca monarhiei dualiste și nu își ascund aroganța „austriaca”, fiind predispuși să minimalizeze poporul român, să-i desconsidere istoria, să submineze Statul național și unitar, in numele „democrației grofilor”.

  9. Domnul marha doktor Kelemen Hunor cu uniunea partid UDMR care având 5% votanți are cea mai lungă prezență la guvernare și cele mai lungi ministeriate, cu președinte sas la o Românie cu vreo 2000 de sași cu director SRI de etnie alta decât român, este szelídítetlen disznó cu afirmația despre democrația românilor, știind cât a mințit UDMR în lumea largă despre ne-drepturile ungurilor din Ardeal. Este regretabil pentru un inteletcual ca dânsul. Dar cu toate astea dacă ajunge prim ministru domnul general Ciucă pe loc îl face prim ministru ca să servească oficialii unguri ce vin în Ardeal să destabiluzeze.

  10. mai bine vorbea despre hotie si minciuna ca asta este principala meserie in rominia.politicianul este corupt si mincinos una promite si alta face.avem 500 de parlamentari platiti regeste ,pensii speciale si un presedinte care toaca banii fara numar,cam astea trebuie vazute kelemene.

  11. @ Un admirator al domnului Brucan, domnul Kelemen Hunor , domnul Brucan ar mulți discipoli și în presa actuală , care sunt în permanență ,,vigilenți” , probabil, ?

  12. Kelemen Hunor are ceva din Laszlo Toekesh. Si acela dorea numai binele, dar servea o alta tara. Trist, dar istoria se repeta pentru ignoranti. E citat din Oscar Wilde.

  13. Ileana Rollason Și de ce nu mergi in Coreea de Nord sa retrăiești „democrația”? Nu te retine nimeni,granițele sunt deschise și nu te arestează nimeni daca nu te mai întorci. Poți cere azil politic în Coreea de Nord.

  14. Toti cei care il citeaza pe acest personaj – Silviu Brucan – ar trebui sa-i cunoasca bine biografia si ” actiunile sale ” din perioada anilor 1940 si apoi rolul sau dupa 1990 in societatea romaneasca . Astazi inca actioneaza ” revolutionarii sai ” spre a epura societatea romaneasca de VALORI MORALE si INTELECTUALE . Este foarte grav sa-i cunosti biografia si apoi sa-l dai ca exemplu de mare ” ganditor de bine ” pentru Romania .

  15. Când vorbești în lozinci fără acoperire în structura legislativă, când trăiești într-o țară în care conducerea execută ordinele invadatorilor, când conducerea țării este nemilos și complet controlată, când ai avut în perioada 1945-1989 un program de inginerie socială, după 1990 un altul care tinde să distrugă orice posibilitate de rezistență de orice natură, în care programarea prostiei tuturor e „politică națională”, un stat captiv, foarte bine dezorganizat, servicii secrete antiromanești, ce aiureală să mai discuți aceste concepte, simple vorbe goale, un teritoriu programat cu viclenie să aibă locuitori ignoranți, fără demnitate, trădători de cea mai josnică speță, etc.

  16. Ce sa faca majoritatea oamenilor cu libertatea si democratia ? Ei au nevoie sa le spuna cineva ce si cum sa faca ! Inteligenta este nesigura, prostia este suverana, decat.

  17. „Cand a venit revolutia, am stiut ca vine trenul. Am asteptat pe peron si l-am luat”

    Unii STIE dinainte cand vine niste evenimente. De unde stie? Din retele, ca doar nu din burta. Unde sunt aceste retele, au disparut?
    Hai pa!

  18. La aceeasi concluzie au ajuns foarte multi dintre romani inca din urma cu vreo 14 ani……[Rumburak]

  19. 3)în Comitetul Central al PCR erau
    ungurii: Joszef Banc, Janos Kozma, Adalbert Kriysan, Sandor Czege, Janos
    Fazekas, Lajos Fazekas, Gjula Fejes, Janos Foris, Mihaly Gere, Lajos Letay,
    Mihaly Levente, Viktor Nagy, Ferency Nagy, Pal Nagy, Istvan Peterfy,
    V.Sechel, Sandor Sencovici, Mihaly Suder, Emerik Szabo, Dezso Szilagy,
    Ernest Szotyori, Joszef Uglar, Gisela Vass, N.Veress, Andras Barta, Geza
    Domokos, Emerik Fustos, Sandor Kolpadi, Emerik Molnar, Andras Suto,
    Joszef Szasz, Lajos Takacs, Istvan Tykodi. În secretariatul Comitetului
    Central era: Joszef Banc şi Joszef Uglar şi în Comitetul Politic Executiv erau:
    Janos Fazekas, Joszef Uglar, Joszef Banc, Lajos Fazekas, Mihaly Gere. În
    consilul de stat vicepreşedinte era Istvan Peterfy şi membri Lajos Fazekas

  20. 4)”Singura familie alungată în decembrie 1989 din Bazinul Ciucului de către localnici au fost părinţii lui Kelemen Hunor. Doamna, pe atunci tovarăşa lucra la partid, tovarăşul era numărul unu pe plan politic la agricultură. Kelemen Hunor nu a fost crescut creştineşte, nu a frecventat biserica, iar mama lui a dat afară din învăţământ părinţii care şi-au dus copiii la biserică”, a declarat Szasz Jeno, citat de NewsIn….cenzurati,cenzurati,nu-i asa?in stil brukanian…(oare chiar si informatiile date de Cotidianul,12 ianuarie,2019?)

  21. Se cunoashte ca Brukner/Brucan era tare cu iudeologia la chibutzul PCR, shi ca bun patrihot a ciuruit maskota=tov. de drum Ceashka. Curajul kamunishtilor nomenclaturishti era pentru ca bolshevismul rus era implantat peste tot, lucru care inca nu a disparut, ex. Yliescu dovedit spion rus, tov. Severin, Levantzica Tzapului, Petrov agent triplu sec, samd, ei fiind adevaratzi alogeni, majoritatea khazari…
    O zi buna.
    Con

  22. …cum vedeți,în democrație ai voie doar la 1(una) postare din 4(de aia le-am numerotat,să știu care nu erau conforme cu democrația);și nu am făcut decât să citez din documente(străine) sau chiar din „Cotidianul” din 2019…acum m-am lămurit,jos cu documentele-corect politic este să scuipi românii…

  23. @Dan(13:12) Ca sa vezi, cat de „oprimati” au fost vesnicii minoritari maghiari in regimul lui Ceausescu.
    Nici acum nu se simt prea bine .Noroc cu Victor Orban care se plimba ca Voda prin loboda in Baile Tusnad si cu un asa zis
    partid(?) mereu la guvernare.

  24. Emotionant ! Invocarea unui tradator, Brucan, care a supt la vreo 3 tate(KGB, CIA, Mossad), arata cine esti, faimosule !

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.