Kremlinul râde de americani

După ce preşedintele american Joe Biden l-a calificat pe omologul său chinez Xi Jinping drept „dictator”, Kremlinul (…)

De (I.R.)
Kremlinul râde de americani

După ce preşedintele american Joe Biden l-a calificat pe omologul său chinez Xi Jinping drept „dictator”, Kremlinul (…)

Kremlinul a ironizat miercuri „contradicţiile” din politica externă a SUA, după ce preşedintele american Joe Biden l-a calificat pe omologul său chinez Xi Jinping drept „dictator”, în condiţiile în care relaţiile dintre Washington şi Beijing păreau să se detensioneze, transmite AFP.

Responsabilii americani trimit „semnale foarte contradictorii”, ceea ce reprezintă „un mare factor de imprevizibilitate”, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.

În timpul unei recepţii care a avut loc marţi în California, cu donatori ai Partidului Democrat, Joe Biden l-a calificat pe Xi Jinping drept „dictator”, suscitând furia Beijingului, care a calificat aceste afirmaţii drept „absurde”.

Făcând referire la un episod recent în timpul căruia SUA au distrus un balon chinez care, potrivit Washingtonului, spiona teritoriul american, Joe Biden a afirmat că „motivul pentru care (preşedintele chinez) s-a enervat atât de tare când am doborât acest balon plin de materiale de spionaj este acela că el nu ştia că (acest aparat) se afla acolo”.

„Este foarte stânjenitor pentru dictatori atunci când ei nu ştiu ce s-a întâmplat”, a continuat Biden, adăugând: „Atunci când (balonul) a fost doborât, (Xi Jinping) a fost foarte stânjenit şi chiar a dezminţit că (aeronava) se afla acolo”.

Aceste declarații au venit după ce secretarul de stat american Antony Blinken şi-a încheiat luni vizita de două zile la Beijing, prima a unui şef al diplomaţiei americane în ultimii aproape cinci ani şi care părea să fi permis o uşoară detensionare.

Întrevederea sa cu Xi Jinping a fost salutată de cele două ţări drept o reuşită după luni de tensiuni, în pofida persistenţei unor divergenţe profunde.

„Am văzut timp de câteva zile informaţii despre (…) declaraţii conciliante” ale lui Blinken la Beijing, a amintit Peskov. Prin urmare, critica exprimată de Biden „este absolut de neînţeles”, a adăugat el.

„Însă aceasta este problema lor. Noi avem propriile noastre relaţii, rele, cu SUA. Şi relaţiile noastre foarte bune cu China”, a conchis purtătorul de cuvânt al Kremlinului.

Întrebat cu privire la acest subiect, o purtătoare de cuvânt a diplomaţiei chineze, Mao Ning, a condamnat afirmaţiile lui Biden.

„Această remarcă a părţii americane este cu adevărat absurdă, foarte iresponsabilă, nu reflectă realitatea, contravine practicilor diplomatice şi aduce gravă atingere demnităţii politice a Chinei”, a declarat ea pentru presă.

„Aceasta este o provocare politică pe faţă”, a denunţat ea.

Distribuie articolul pe:

18 comentarii

  1. Kremlinul se bucură să audă că și tovarășul Xi e dictator, partea cu „semnalele foarte contradictorii” se referă la încercările SUA de a-l convinge pe Xi Jinping să reducă sprijinul pentru Putin. Deja este formată o rețea a dictatorilor: Putin-Xi-Lula-Ramaphosa-Modi-Khamenei, adică un anti-NATO care dă speranțe Kremlinului.

  2. Dar ce vom ride mai tirziu ( nu Claudiu) . China isi va construi o baza militara in Cuba . Cum vor reactiona amerlocii ???? Ii va mai durea de Taiwan sau de faptul ca ‘galbiorii”devin „vecini”cu ei ??????Se pare ca asta a fost motivul vizitei lui Blinken in tara chitailor…China este deja in discutii avansate cu cubanezii pentru construirea bazei……Asa ca mos Robinette va putea „cumpara „mai usor si mai repede „baloane”chinezesti….

  3. Ne râdem de americani, că așa sună mai bine.
    Nu de toți, ci doar de unii ca Bililinchen arogantul inchipuit.

  4. Corect ar fi :”Kremlinul se râde” vezi „Ne-am râs, cred că ați râs și voi.” (Cabral, 03.11.2017, PRO TV)
    Verbul a râde este un verb activ, nu este un verb reflexiv. Apare și cu forma „se râde”cu valoare generală (reflexiv impersonal).

    De exemplu:” se râde la glumele lui Biden”

  5. In urma vizitei nereusite a lui Blindken Bidon a tras concluzia cu o injuratura. Mama lor de chinezi nu se lasa pacaliti Noi evvreii satanisti americani le dam hartie si ei muncesc pentru noi.

  6. Pai pina una alta tataie Joe a distrus balonul, probabil dind cu fundul in el, urcat pe biroul din Casa Alba, precum Charlie Chaplin in „Dictatorul” ! Deci … cine zice ala este, ca magaru’ din poveste !

  7. Joe Biden,Joe Biden,Joe Biden,tu mai ai ceva materie cenusie in acel cap,ca nu se vede!De fapt si din acele IMPIEDICARI,ba la scara avionului,ba de un covor intins la un eveniment,etc.se vede omule ca nu mai ai creier in cap,dar vrei sa mai candidezi odata la PRESEDENTIA SUA.Tu nu esti capabil si nu numai tu,sa va puneti ordine in propria tara,unde mor oameni in atentate,de la copii la batrani.Faceti propaganda numai cu locurile unde domneste luxul,dar de ce nu aratati si acele locuri unde saracia domneste si traiul americanilor de rand este dezastros.Am vazut cateva reportaje din acestea si m-au ingrozit.Chiar daca Xi si Putin sunt dictatori la ei in tara,dar ei nu se considera JANDARMUL LUMII.Cred ca ar trebui sa-ti vezi de sanatate si sa pleci din politica.

  8. Biden in doua secunde a turnat călătoria lui Blinchen motanului sub coada ..
    Cică Blinchen l-a rugat pe Și să nu vândă rușilor arme…râsul curcilor …rușii și în cazul de față pot vinde arme și chinezilor și chear indienilor…

  9. Xi sau Putin Dicteaza doar la ei acasa si nu ma intereseaza…Biden dicteaza si la Romania si la Berlin si la Tokyo si la ONU…Biden vrea sa dicteze si la Moscova….Biden este adevaratul Dictator….La Beijing SUA a dorit sa ii oblige pe chinezi sa nu mai faca tranzactii comerciale cu Rusia cu plata in yoani.

  10. propunem o mediere:
    -prezidentu american sa folosesca sintagma „cel mai mare,mai crud si nemilos Dictator, cel Chinez”

  11. Oricum, la nivelul Chinezului obișnuit, ura față de America întrece tot ceea ce-și poate închipui un European.?
    Așa că nu prea mai contează.

  12. Probabil că Biden a vrut să detensioneze relațiile cu China și l-a trimis pe Blinken, după care a uitat că l-a trimis și că a vrut detensionarea. Biden are zile proaste și zile foarte proaste, când nu-și aduce aminte nici unde se află.

  13. Cit de zdruncinat la creier poate fi paraliticul ,ca sa afirme marti despre Xi Jinping ca este un dictator, imediat dupa ce secretarul de stat american Antony Blinken, isi încheiase luni, vizita de două zile la Beijing.

    1. Hai sa vedem Pauliane: Un sistem democratic nu e neaparat unul în care toate lucrurile importante și nu numai se pun la vot. Un sistem democratic este unul în care nu exista nici o persoana și nici o forță politica și care sa fie în stare, prin voință ei, sa impună direcția de evoluție a unei tari. Așa este în România și din cauza asta România este o țară democratica. Dar în china? judeca singur!

  14. Vai de mine ce=a gafat primul american din nou.La asemenea nivel n-ai voie sa arunci cu etichete ,si sa te tragi de sireturi ca Gheorghe cu Ion in capatul satului.Amu ia sa vedem cum il mai ,,spala,,americanii pe Biden de pacat ? Nici cu apa tuturor occeanelor si marilor nu mai scapa de mirosul de rahat ,in care s-a bagat de bunavoie si nesilit de nimeni.Dar la ce minte au americani nu m-ar mira sa spuna ca Bidenul l-a confund pe Xi Jinping cu Vladimir Putin.Astia mint de ingheata apele si ne iau de prosti pe toti.E chiar de neinteles ca un senior la 80 de ani,numai bun de reclame pentru pamparsi pentru adulti,sa fie considerat cel mai puternic om al planetei.E de noaptea mintii..Ridicol pana la absurd.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.