L-au încălțat pe Biden

L-au încălțat pe președintele Biden. Are adidasi noi, de drumeții, siguri și confortabili, știut fiind faptul că e campionat la împiedicări. Biden a fost ținta ironiilor în mai mult ocazii din cauza cazăturilor memorabile astfel că problema a ajuns subiect de dezbatere.

Presa scrie că Biden  și-a tras încălțăminte cu ”ancore”, o pereche lifestyle marca Hoka.

Un reportaj al televiziunii Fox News noteaza ca pantofii sunt „conceputi pentru un confort si un sprijin maxim in timpul mersului sau al drumetiilor”.

Benefici pentru sănătatea picioarelor, se arată în material, adidasii sunt numai buni date fiind numeroasele responsabilități ale președintelui, nu de alta, dar istoricul împiedicărilor sale a generat reflecții.

 

Cei mai noi pantofi ai presedintelui Biden  

„Pantofii poarta certificatul de aprobare al Asociatiei Americane de Podiatrie pentru ca sunt benefici pentru sanatatea picioarelor”, se arata in reportaj, mentionandu-se ca examenul medical al lui Biden de luna trecuta a dezvaluit ca presedintele sufera de neuropatie periferica senzoriala la membrele inferioare.

„Neuropatia periferica se refera la deteriorarea nervilor”, a declarat Dr. Gabrelle Laurenti, un podiatru intervievat de Fox News.

„Fie ca este din cauza unei traume sau a unei boli, exista un fel de deteriorare a nervilor”.

 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 4

16 Comentarii

  1. pantoful drept pentru piciorul stang…s a ta n e le isi bat joc de oamenii care si-au parasit GANDIREA SI LIBERUL ARBITRU, PUTEREA DE REFUZA SI VA ARATA IN FIECARE ZI CA ACCEPTATI CIRCUL SI CRIMA ORGANIZATA. continuati cu joc de glezne…

  2. La avariatul asta de robinette un cap de cauciuc i-ar trebui pentru atunci când face „bâca”, cade-n „cap” și îl ridica!

  3. Adidasi,pamperși și iata ca statul care „conduce” lumea se deplasează 🤣

  4. Cu sau fără teneși noi, tot tăpălăgos rămâne! Individul stă rău cu “motricitatea” cerebrală…Apropos, ce-i care-l ghidonează nu s-au gândit să experimenteze pe el implantarea unui chip in scăfârlie?… Dacă rezultatele sunt satisfăcătoare poate donez și io bani pintru un update al tripletei KCC…

  5. L-au incaltat cu adidasi cu GPS, care stiu sa-l aduca inapoi din gradina cu trandafiri a colibei albe.

  6. Cine a mai citit cărți de Karl May știe că și Winettou asculta e sfatul bătrînilor,. Dar era doar sfatul, șeful de trib era cel mai potent,.Și era tot america..

  7. Râdeți, mă râdeți de bătrâni că necrezut de repede vă vine rândul la scârțâit și durut mădularele la , împiedicat, uitat…

  8. Pentru DEMENȚĂ NU EXISTĂ ADIDAȘI bey Soroistilor, îl țineți în pioneze să vă fie marionetă

  9. Până-n toamnă, nu mai știe nici cum îl cheamă, măR😜g…
    MAGA ! 2024 TRUMP 2024 ! MAGA !

  10. Eu as comenta cravata rosie permanenta si de doi bani vascoza a lui Donald MAGAputina,chiar la adidasii lui Biden nu m-as fi gandit oricum nu are in Romania vreun postac sau gazetar banii sa cumpere adidasi din modelul lansat de Biden

  11. Sunt prevazuti cu un sistem inteligent care o sa-l ajute sa n-o mai incurce pe fiica-sa cu nevasta-sa, sa nu mai uite cum il cheama, sa-i indice usa pe care trebuie sa iasa si multe altele care suplinesc lipsa de neuroni……[Rumburak]

  12. Doar stim bine Ca Biden la fel Ca si Putin nu conduc nimic,sant acolo de FATADA sa transita ce li se sufla in ureche si supravegheaza ca planurile CARTELULULUI sa mearga inainte.

  13. Acest putregai expirat Bidon trebuie dus la camera de asteptare la crematoriu

  14. Adidaşii ăia sunt foarte ok şi comozi. E o imbecilitate să te chinui pe la serviciu la întâlniri cu ştaif sau choar la nunți cu pantofi scorțoşi care-ți fac rosături şi te chinuie degeaba. Despre cravată, idem. O tâmpenie.
    Iar despre Robinet, numai de bine… Oricum preşesdintele e de fațadă.

  15. Sunt +40 ani și când eram mic adoram un film de comedie cu leslie nielson parcă … comic era că era președintele SUA și partea amuzanta erau gafele sale care erau chestiuni umane și normale dar din postura de președinte deveneau comice … întotdeauna când văd știri despre Binden mă duc cu gândul la film și undeva intr-o zona creierului care se ocupă de conspirații … Se formează întrebarea oare este intenționat acest lucru? oricum nu știu și nu înțeleg cum o ditamai țară cu un numar uriaș de politicienii sunt dispuși să se chinuie chinuind totuși un vârstnic simpatic si optimist (dacă nu ar avea un rol aparent important) și să il pună pe post de președinte la o vârstă care trebuie să faci cu totul si totul altceva (grădinărit ,petrecut timpul cu nepoții …stai la soare ,dormi etc … …pentru mine este foarte ciudat …..

  16. Îi recomand dlui Președinte un exoschelet din titan/zirconiu. Nu-i chiar așa scump la banii lui, și-l face de o sută de ori mai puternic. Când se enervează, sar brekerele de protecție de la punctul de alimentare electric. Să vă văd care mai râdeți de el!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.