La ce visează președintele Israelului în plin conflict în Orientul Mijlociu

Președintele Herzog dorește pace cu Arabia Saudită, relații regionale integrate și presiuni asupra Iranului

La ce visează președintele Israelului în plin conflict în Orientul Mijlociu

Președintele Herzog dorește pace cu Arabia Saudită, relații regionale integrate și presiuni asupra Iranului

Președintele Isaac Herzog a declarat că visul său este să vadă pace între Israel și Arabia Saudită. El a acordat un interviu postului de televiziune de stat saudit Al-Arabiya, pe 16 iulie. A vorbit despre situația din Iran și perspectiva normalizării relațiilor în regiune.

”Este visul meu să văd pace între Israel și Arabia Saudită. Am un mare respect pentru prințul moștenitor Mohammed bin Salman”, a spus Herzog. ”Ceea ce ne dorim cel mai mult în Israel este să vedem o apropiere între state”, a spus el, citat de Jerusalem Post. ”Dialogul dintre Ierusalim și Mecca ar trebui să fie esența acestui proces, pentru că eu cred că evreii și musulmanii trebuie să trăiască împreună în această regiune, în pace. Presupun că nu pot veni la Riyadh pur și simplu ca un cetățean obișnuit, dar sper să pot transforma acest vis în realitate și să mă întâlnesc oficial cu conducerea Arabiei Saudite la momentul potrivit”.

De la Ierusalim la Beirut: speranța unei noi apropieri regionale

În luna aprilie, în plin război în Liban între armata israeliană și Hezbollah, președintele Herzog le-a spus unor elevi că mai are un vis, scrie Times of Israel. ”Visul meu este să mă urc într-o mașină și să conduc direct spre Beirut, să vizitez acel oraș frumos, să mă împrietenesc cu oamenii buni din Liban, cei care împărtășesc cu noi aceeași rugăciune pentru un viitor mai bun”.

Acordurile Abraham și obstacolul iranian

Referindu-se la succesul integrării regionale, Herzog a remarcat: ”Suntem foarte mulțumiți de Acordurile Abraham și suntem foarte mândri de relațiile noastre cu Regatul Marocului, Regatul Bahrain și cu Emiratele Arabe Unite, care sunt pur și simplu un exemplu despre cât de mult succes poate avea un astfel de proces”. El spune că această integrare este însă blocată de provocările de securitate venite din partea Teheranului: ”Nu sunt surprins că aceasta este situația, deoarece, având în vedere tiparul de comportament al Iranului, pe care îl cunoaștem, este imposibil să închei acorduri. Ei le încalcă tot timpul”.

Declarațiile aprind o nouă controversă

”Îl respect pe președintele Trump și îl respect pe vicepreședintele JD Vance, îl respect pe secretarul de stat Marco Rubio și întreaga administrație”, subliniind că ”imaginea de ansamblu asupra căreia Statele Unite ar trebui să insiste împreună cu Europa este conectivitatea dintre Est și Vest”. Cu o zi înaintea acestor declarații ale președintelui Israelului, vicepreședintele SUA spunea, la cel mai vizionat podcast din America, că anumiți membri ai guvernului israelian au încercat să influențeze opinia publică din SUA pentru continurea razboiului din Golf.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.