La Marseille, Traian Băsescu strigă „Unire !”

Preşedintele României, Traian Băsescu, a declarat, joi, la summitul Partidului Popular European care se desfăşoară la Marsille – Republica Franceză, că ţara noastră nu este de acord împărţirea în două categorii a statelor Uniunii Europene.

În opinia lui Băsescu, „soluţia pentru criză este să rămânem uniţi. Să rămânem 27 membri în UE, şi nu 17, aşa cum sunt în zona euro”.

Redăm mai jos, cele mai importante declaraţii ale şefului statului român, declaraţii pentru care a folosit în mod înţelept limba română:

# „Viaţa zilnică a cetăţenilor din afara zonei euro este afectată dramatic de ce se întâmplă în zona euro. Exemple: În România, 95% din piata bancara e reprezentată de bănci din zona euro. În România, rata dobânzilor creşte de la 5%, în iunie, la mai mult de 8% acum, din cauza lipsei deciziilor în zona euro.”

# „Tot în România, suntem extrem de dependenţi de pieţele din zona euro în ceea ce priveşte exporturile, partenerii noştri principali sunt Germania, Franţa, Italia şi Spania. Înseamnă că România nu poate accepta o UE cu două categorii de state.”

# „Şi Romaniei i-ar plăcea să ia parte la luarea deciziilor în zona euro,pentru că lipsa deciziilor afectează viaţa cotidiană a cetăţenilor. În concluzie, soluţia pentru criză este să ramânem uniţi. Să rămânem 27 membri în UE şi nu 17 aşa cum sunt în zona euro.”

Băsescu T. se află, la Marseille, în fruntea delegaţiei PDL, din care face parte şi E.Boc, la Congresul Partidului Popular European de la Marsilia. Băsescu va conduce delegaţia lui Boc şi la reuniunea liderilor PPE din UE.

Congresul PPE urmează să adopte o serie de rezoluţii referitoare la prezentul şi viitorul Europei în contextul crizei economice.
În acest context, preşedintele Băsescu a avertizat, miercuri, că România este, în momentul de faţă, „foarte afectată” de situaţia din Zona Euro, afirmând că ţara noastră „plăteşte o factură grea a întârzierii deciziilor convingătoare în Zona Euro”.
Congresul PPE reuneşte  16 şefi de stat şi guvern din ţări membre UE. Summit-ul din Franţa începe cu numai o zi înaintea Consiliului European din 8-9 decembrie, de la care se aşteaptă luarea unor decizii cheie pentru viitorul UE, pe fondul crizei datoriilor suverane.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Cristian Oprea 843 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.