Târgurile de artă ale Parisului

In intreaga Franta de doua ori pe saptamana, martea si vinerea sau miercurea si sambata, se organizeaza piete. In centrul catunului sau “arrondissementului”, in scuaruri sau pe strada, se instaleaza la tarabe artizani si fermieri veniti din regiune sau poate de departe, etalandu-si legumele si fructele, carnea si mezelurile, pestii si crustaceele, dulciurile apetisante sau tesaturile mestesugite. Se strecoara printre ei si micii negustori cu marfa chinezeasca de doi bani. Culorile si aromele imbie irezistibil clientii si trecatorii.

Parisul nu face exceptie. In fiecare cartier, in anumite zile, de doua ori pe saptamana, locuitorii isi pot face aprovizionarea cu produse proaspete, isi pot cumpara mancarurile favorite de la “traiteurii” cunoscuti.

De doua ori pe an, Parisul organizeaza acum si targuri de arta. FIAC invadeaza capitala franceza toamna, iar Art Paris, de cativa ani doar, ocupa imensa galerie de sub cupola de sticla de la Grand Palais. Lumina puternica se revarsa din plafonul transparent peste structura metalica “Art Nouveau” a cladirii si standurile galeriilor venite din intreaga lume.

Dupa China in anul 2014, Asia de Sud-Est in 2015 sau Africa in 2017, ArtParis se desfasoara anul aceasta in perioada 4-8 Aprilie sub titlul “Stelele sudului – explorarea artei Americii Latine”, indreptandu-si atentia spre scena artistica Sud-Americana, subcontinentul fiind reprezentat prin 30 de galerii si 60 de artisti. Guillaume Riens, directorul artistic al salonului, explica intr-un interviu ca “legaturile Parisului cu aceasta parte a lumii sunt destul de vechi din moment ce insasi notiunea de America Latina s-a nascut in timpul celui de al doilea imperiu, pe vremea cand Napoleon al III-lea incerca sa-si extinda influenta supra noilor natiuni independente din acea parte a lumii in cadrul unei uniuni pan-latine.” Unul dintre cei mai interesanti artisti a fost expus insa de o galerie venita din Asia. Lucrarea intitulata “Fabrica de utopii ” a cubanezului Rene Francisco Rodriguez a fost prezentata pe simeza galeriei Xin Dong Cheng din Beijing, in timp ce foarte cunoscuta galerie Claude Bernard din St.Germain -des- Près expunea acuarelele chinezului Gao Xingjian.

Fabrica de utopii” – Rene Francisco Rodriguez

Politica isi vara nasul pana in cele mai sofisticate colturi. Nu se putea imagina un targ de arta la Paris fara o tema actuala: “Galeriile au fost invitate in acest an sa puna in evidenta artistele”. Una dintre cele mai interesante fiind expozitia solo de la galeria Weinstein din San Francisco a Leonorei Fini, pictorita argentiniana , care a trait in Italia si la Paris, unde a fost asociata miscarii suprarealiste. O feminista pana in varful unghiilor…

Fara titlu” – Leonor Fini

Ca intr-un iarmaroc pretentios, galeriile si-au prezentat artistii la moda. Arta bruta, arta stradala , arta video, pentru care s-a amenajat un spatiu special pentru proiectii, arta inspirata de benzile desenate au dominat. Un aer de artizanal care face lucrarile accesibile unui public mai larg.

Compozitie ”- Mathieu Ducounau, Galerie Chevalier Paris

Totemuri” – Benoit Hunot, Galerie C Paris

Robert Combas, Galerie Hurtebize

Arta aborigena, Galerie Arts D’Australie – Stéphan Jacob

Aleile targului erau cu mult mai goale decat de obicei. Inafara galeristilor si a catorva clienti care ratasera vernisajul din 3 aprilie nu intalneai “fauna” obisnuita acestor evenimente, artistii anonimi veniti sa se expuna, sa atraga atentia prin tinuta fistichie. Probabil ca au fost tinuti la distanta de pretul piparat al biletelor (27 de euro.)

Fara titlu” – Aimé Mpane – “Art & Patrimoine”

In schimb iti atragea atentia numarul in mare crestere al societatilor de “consulting”, aparute ca ciupercile dupa ploaie (ArtInvest, Art&Patrimoine etc) gata sa ofere sfaturi potentialilor colectionari, persoane private sau societati in cautare de investitii. Arta, o marfa ca oricare alta, prezinta unele avantaje : poate aduce castiguri infinit mai mari decat banii depusi in conturi la banca, iar in Franta sumele cheltuite pe achizitii artistice sunt neimpozabile. Cu siguranta si pierderile pot fi la fel de importante, ca in orice speculatie bursiera.

Dar agentii care au sub aripa ocrotitoare artistii de astazi isi momesc clientii cu oferte de leasing asemenea samsarilor de automobile. E doar targ de arta, nu-i asa?

Gina Dinu-Mihaescu

Fotografiile apartin autoarei

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.