Băsiştii au insistat în ultimele zile pe o idee. Cică românii sunt nişte ingraţi. Nu vor să se mute din calea apelor nici atunci când statul le construieşte case. Ca argument, jurnaliştii derulau imagini cu casele de la Rast şi spuneau că din cele ridicate o treime sunt pustii. Revoltător, nu? Ei bine, după părerea mea, este absolut normal! Faptul că s-au găsit câteva sute de familii care să se mute este o surpriză neplăcută. În mod normal ar fi trebuit să nu accepte nimeni.
Aţi văzut casele ridicate la Rast după inundaţiile din Dolj? Dar pe cele ridicate de Gigi Becali la Vadu Roşca? Seamănă unele cu altele. Toate aliniate ca nişte soldaţi la raport, simple, cu două camere şi un acoperiş. Un fel de lagăr de concentrare ridicat în mijlocul câmpului. Prin anii ’50, când comuniştii voiau să scape de aristocraţia română, au bătut noaptea pe la porţile boierilor, i-au urcat în camioane şi au plecat cu ei în Bărăgan. La aşa-numitele „deportări în Bărăgan”, aristocraţia rurală (dacă îmi este îngăduită o asemenea formulare) a fost lăsată în plin câmp. Şi câte un brigadier îi cobora din camion şi împlânta câte un ţăruş în pământ.
– Bă, aici e localitatea Însurăţeii Noi! Şi tu, bă, eşti Însurăţeii Noi, numărul…! Ai înţeles?
Iar boierul pedepsit de comunişti cu pustietatea mormăia „prezent” sau „nţeles!” Şi în gând zicea, fir-aţi ai dracului cu regimul vostru cu tot!
Cei de atunci n-au crăpat. Dar nici n-au rămas! Cum au simţit că strânsoarea slăbeşte puţin, au pornit spre locurile de baştină. Cei de acum, mai ales cei care au luat cheia de nevoie, până îşi găsesc alt loc, au zis bine. Parcă seamănă cu o casă! În sinea lor însă, mulţi îşi vor fi zis, să stea miniştrii voştri cu amante cu tot, „’r-ar ai dracului să fie cu panarama de sat cu tot”! Şi s-au mutat, blestemând în gând nu neapărat nevinovatele de construcţii, cât mintea celor care îşi imaginează că patru pereţi sub un acoperiş, aliniaţi cu alte zeci de patru pereţi sub alte aripi de tablă vopsită, alcătuiesc un sat românesc!
În Apuseni, moţii au fost momiţi cu case noi la marginea oraşului Alba Iulia. Şi mulţi n-au vrut să se ducă, în ciuda faptului că guvernul, judeţul, partidul, chiar şi biserica s-au miorlăit pe lângă ei ca să-i vadă strămutaţi. Cine mută morţii? Cine ia biserica? Dar umbra dudului şi trandafirii de sub fereastră? De fapt, cine mută acareturile şi, odată cu ele, amintirile?
Dacă asemenea strămutări s-ar face extrem de simplu, de ce nu s-ar fi mutat ţăranii din casele inundate în coteţele paralelipipedice de la Vadu Roşca sau de la Rast? Cei care au condus operaţiunea, la fel de înguşti la minte ca şi cei care orăcăie acum, n-au înţeles un lucru banal. Că un sat este mult mai mult decât nişte case pe marginea unui drum. După cum nişte ziarişti sunt ceva mai mult decât un grup de lătrăi stârniţi la comanda stăpânului!
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.