Într-o scrisoare trimisă redacţiei cotidianul.ro, Nicholas Jordan, al cărui nume a fost vehiculat în mass-media în legătură cu retrocedarea a 66 de imobile de către Traian Băsescu, face câteva precizări.
Redăm integral scrisoarea acestuia.
De luni şi luni de zile se discută la televiziune (cu predilecţie la TVR şi Antena 3) şi în presă cazul Nicholas Jordan, descris ca un impostor care a primit “cadou” 66 case de la preşedintele Băsescu, pe vremea când acesta din urmă era primarul Capitalei. Nu ştiu dacă, în ciclul rapid al ştirilor, cazul mai are rezonanţă cu dumneavoastră, dar, cu siguranţă, are destulă rezonanţă cu mine.
Două exemple din literalmente zeci:
http://totb.ro/un-avocat-ii-ajuta-pro-bono-pe-evacuatii-din-bucuresti/
Mă numesc Nicholas Jordan, dar m-am născut Nicolae Minciulescu la Bucureşti în 1946. Sunt fiul doctorului Iordan Şoimu Minciulescu şi nepotul senatorului liberal Iordache Minciulescu.
Din 1972 trăiesc în ceea ce se numeşte în România “în Vest“ (adică am trăit în mai multe ţări, nu una singură, cu predilecţie însă în Statele Unite). Am revenit sporadic în România (plecasem legal, prin căsătorie), dar oricum am fost de suficiente ori ca foştii mei colegi de şcoală sau foştii vecini să ştie cum arăt şi cum m-am schimbat de-a lungul timpului. Aşa că afirmaţiile de-a dreptul fanteziste despre mine m-au luat prin surpriză. Am tot crezut că scandalul se va potoli de la sine, dar văd că a rămas o constantă. Aş vrea să cer şi eu undeva în România dreptul la replică, nu reuşesc în ciuda probelor depuse de ani de zile în dosarele de la tribunal, inclusiv curtea supremă.
Aş spera ca cineva să poată găsi de pe la vreun anticariat sau de la vreo bibliotecă publică romanul „Omul de cenuşă”. A apărut în 1993 la editura Uranus din Bucureşti. Dacă găsiţi cartea, veţi vedea că autorul este Nicholas Jordan, că pe pagina de gardă traducătorul este N. Minciulescu, şi că pe coperta din spate este fotografia autorului, pe care foştii colegi de şcoală şi facultate, mulţi prezenţi la lansarea cărţii, o pot identifica. În 1993, când fostele imobile naţionalizate nu fuseseră restituite încă, nimănui nu i-a venut ideea să mă facă impostor. La sfârşitul aceluiaşi an, la Sediul Grupului de Dialog Social, am întâlnit-o pe d-na Monica Lovinescu, care citise cartea deja şi a fost surprinsă să mă cunoască.
La începutul anilor ’90 eram implicat în redactarea computerizată a nenumărate săptămânale şi chiar a câteva cotidiene (Nine O’Clock, de pildă, şi, o scurtă perioadă de vreme în 1990, România Liberă.) Foarte mulţi intelectuali din acea vreme s-au folosit de serviciile companiei de redactare Jordan. Aşa i-am cunoscut pe d-nii Băcanu, Sorescu, Liiceanu şi mulţi alţii.
În 1995 m-am reîntors în Statele Unite şi am revenit în România doar pentru a rezolva problema imobilelor naţionalizate de la familia mea. În orice caz, apariţia mea aşa-zisă “din neant“ în 2003 este, repet, o fantezie. Şi nu vreau nici să îl parafrazez pe Mark Twain şi să fac glume legate de anunţul prematur al decesului meu.
Am făcut deja o primă încercare de explicare în 2003, dând un vraf de documente personale unui ziarist de la un săptămânal al lui Adrian Păunescu şi nu a publicat niciunul. Nu sunt echipat (mental cred) să am de-a face cu genul de ziarişti care vor dori să exploateze informaţiile de la mine doar în lumina interesului lor politic.
Vă garantez că la nivelul poliţiei şi al serviciului de paşapoarte, se ştie foarte bine cine sunt, pentru că am discutat şi depus acte şi acolo în 2004. Şi atunci s-a repetat aceeaşi situaţie legată de apariţiile la tv ale unei d-ne Marilena Aksan, din calea Şerban Vodă 124, sectorul 4, Bucureşti, şi tot cu ocazia unor alegeri, pentru primărie, cred. Şi nu pun la îndoială faptul că şi SRI-ul ştie foarte bine adevărul – în 1990, exact când am adus computere Macintosh la România Liberă, Corneliu Vadim Tudor m-a „demascat” în săptămânalul său ca „agent CIA”. Să nu fi verificat nimeni cine sunt atunci? În 1944, părinţii mei au fost cununaţi în casa lor (un bloc de fapt, unde mai târziu m-am născut eu) în apartamentul de la etajul 4 al familiei Ponta, rudele actualului prim-ministru, a cărui presă mă face acum impostor.
Este adevărat că în ultimii ani nu am mai urmărit aici în America ziarele româneşti. A trebuit însă să reiau lectura cu câteva săptămâni în urmă, de când mi s-au transmis ştiri din România legate de acest scandal care nu mai încetează. Sunt prea neinformat despre situaţia politică actuală încât să pot judeca în ce direcţie vor merge alegerile din noiembrie. Nu pot însă nici să urmăresc pasiv cum viaţa mea ajunge subiect de telenovelă în ţară şi este posibil că alegerile vor fi câştigate de urmaşii celor ce mi-au aruncat în stradă familia şi pe mine la naţionalizare. Şi vor câştiga folosind minciunile lor obişnuite.
Cumva, nu mi-e clar cum, trebuie auzită şi vocea mea. Am încercat deja în două sau trei rânduri să contactez câteva ziare bucureştene, dar nimeni nu mi-a răspuns în vreun fel. Poate de data asta, cu ajutorul dumneavoastră, să am mai multă şansă.
Cu stimă,
N. Jordan
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.