„Au găsit o dronă. Au decretat că era o dronă rusă, fără ca nimeni să încerce să aprofundeze problema. În cele din urmă, acesta este începutul unui adevărat război”, a reacţionat Lavrov, scrie News.ro.
Berlinul a anunţat marţi închiderea, începând cu 18 septembrie, a ultimului consulat rus de pe teritoriul său, situat la Bonn (vest), precum şi a centrului cultural rus din Berlin, cunoscut şi sub denumirea de „Casa Rusă”. Acest anunţ a fost făcut după ce Germania a acuzat oficial Rusia că a trimis, la începutul lunii august, o dronă încărcată cu explozibili la aeroportul din Leipzig, o bază militară cheie pentru armata germană şi pentru NATO.
„Îmi amintesc că, înainte de izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial, Marele Război Patriotic, germanii şi-au închis şi ei misiunile diplomatice… Vor din nou război”, a comentat Serghei Lavrov.
Şeful diplomaţiei ruse l-a criticat, de asemenea, pe cancelarul Friedrich Merz: „De fapt, se îndreaptă spre o declaraţie de război împotriva noastră. Lecţiile istoriei nu au fost învăţate. Şi se pare că toate aceste metastaze ale nazismului încep să se răspândească”, a afirmat Lavrov. „Este un fenomen periculos. Şi mi se pare că guvernul rus va trage concluziile corespunzătoare”, a adăugat el.
În schimb, Rusia a anunţat săptămâna aceasta închiderea iminentă a Institutului Goethe pe teritoriul său şi l-a convocat pe însărcinatul cu afaceri german la Moscova, denunţând „acţiunile şi declaraţiile anti-ruse ale autorităţilor germane”. La rândul său, preşedintele rus Vladimir Putin a calificat măsurile autorităţilor germane împotriva Rusiei drept „o nouă greşeală grosolană”.
Germanii din fosta RDG nu-i mai vor pe ruși pe teritoriul lor și îi ataca la baioneta pe cei din fosta RFG! Succesuri AfD!
Pe 10 august 1945 Japonia a trimis o nota oficială prin care acceptă Declarația de la Postdam cu o SINGURA REZERVA „…să NU prejudicieze prerogativele Majestății Sale Împăratul Hirohito ca suveran conducător”!.
Ca urmare pe 14 august 1945 Japonia a acceptat oficial termenii ( autoritatea împăratului va fi subordonată Comandantului Suprem al Puterilor Aliate, generalului Douglas Mac Arthur), iar forma finală de guvernare va fi DECISA prin vot liber de poporul japonez, apoi actul de CAPITULARE a fost semnat la bordul USS Miștouri pe 2. septembrie 1945.!!.
Uite ca nu a fost sa fie in alegerile astea din fosta RDG. Degeaba au acuzat Rusia, au inchis ultimul consulat rusesc si ‘Casa Rusia’, ca ‘est-germanii’ au votat un partid, asa cum il definesc opozantii, ‘pro-rus’, ce doreste sa aiba relatii comerciale normale cu rusii. 100.000 de locuri de munca desfiintate, ‘griparea motorului’ european, migratiile, scaderea puterii de cumparare si multe alte aspecte ale economiei germane au ‘produs’ migrarea votantilor catre cele doua extreme.
Iar lucrurile acestea se vor intampla in toata Europa la viitoarele alegeri, deoarece au fost mult mai importante dorintele UE, decat dorintele cetatenilor din statele membre.
@Elena Popa 1
„Cu asta s-ar putea să aibă dreptate.”
Deacord. Nemtii sunt revansarzi, nu au putu nici pana azi digera ca au pierdut in WW2 in fata rusilor.
Vor revansa.
Dar azi la nivelul unui razboi Germania – Rusia nu se mai lupta cu tancuri si avioane. Se merge pe anihilarea celuilalt. Si a trompetelor lor.
Iar aici rusii stau foarte bine. Mult mai bine ca EU. Ma indoiesc ca SUA ar dori sa lupte ptr Germania si ambitiile sale de al 4-lea Reich.
Dealtfel un general american a fost intrebat daca e dispus sa moara ptr Hamburg. A spus ca ptr Chicago da, dar ptr Hamburg nu.
Hotul striga hotii…
Germania a mai pornit doua razboaie , mondiale , impotriva Rusiei si au luat-o in barba !
Si acum tanjesc dupa resursele energetice , dar nu numai , ale Rusiei .
De ce l-au ascultat pe paranoicul de peste ocean si au distrus legaturile comerciale ale Europei cu Rusia ? De prosti .
Cu asta s-ar putea să aibă dreptate.
Banuiesc ca Lavrov se refera la faptul ca rzboiul lor cu Ucraina s-a invechit.
Nemtalaii au crezut ca vorbesc cu Romania lui Bolo si Danutz de la Timisoara, unde omul lor era sef de partid fara sa aiba cetatenia romana si sa fie primar in timp ce era incompatibil. Lavrov le-a spus un vechi proverb malgash: „Pasi pe covorash” !
Nemtalaii au crezut ca vorbesc cu Romania lui Bolo si Danutz de la Timisoara, unde omul lor era sef de partid fara sa aiba cetatenia romana si sa fie primar in timp ce era incompatibil. Lavrov le-a spun un vechi proverb malgash: „Pasi pe covorash” !
Îi mănâncă pielea pe nemtalai. Sa vedem cum ii conving pe milioanele de abduli, Ibrahim și ahmezi de care geme Germania, sa lupte. Aceeași problema și pt „marea” Franța.
După zeci de ani de imigrare musulmană regizată din umbră de păpușarii masoni ai Planului Kalergi, ambele (și vecinele) se îndreaptă spre război civil. Iar Am’rika, la fel.