Aflat în plin scandal generat de propriul său trecut, Augustin Lazăr a anunțat luni, într-o scurtă declarație de presă, că dosarul Revoluției a fost finalizat.
Lazăr a anunțat că procurorii Secţiei militare din Parchetul General au trimis în judecată dosarul Revoluției din decembrie 1989, fiind vizați Ion Iliescu, Gelu Voican Voiculescu, Iosif Rus şi Emil Dumitrescu, pentru infracţiuni contra umanităţii.
În ce privește acuzațiile la adresa sa, Lazăr a tăcut mâlc.
„Astăzi secția parchetelor militare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (PÎCCJ) a înaintat instanței de judecată rechizitorul în cauza cunoscută generic sub numele de dosarul Revoluției. E un moment deosebit pentru justiția militară și pentru justiția română în general. Finalizarea acestei cauze de către colegii nostri reprezintă realizarea unuia dintre cele mai importante obiective pe care mi le-am propus în urmă cu trei ani, soluționarea dosarelor istorice. Oameni istorici au avu aprecieri in legătură cu momentul decembrie 1989. Astăzi juriștii incheie această provocare, care a pornit de la ideea că responsabilitatea pentru victimele din decembrie 89 nu e una instituțională, ci este una individuală”, a spus Lazăr.
Augustin Lazăr a precizat că dosarul cauzei cuprintre 3.330 de volume, dintre care 2.030 au fost instrumentate după 13 iunie 2016.
„Cu toate că în ultima perioadă instituția a trecut prin momente dificile, echipa de procurori militari a avut capacitatea de a supraviețui, de a se regenera. A reușit să obțină cooperarea mai multor instituții ale statului, a fost o noutate în acest domeniu, în arhivele cărora se aflau probleme pertinente. Administrarea cu celeritate a unui probatoriu impresionat în mai puțin de trei ani a fost posibilă și datorită unei cooperări instituționale. Prin urmare doresc să mulțumesc MApN pentru identificarea și punerea la dispoziție a mai multor documente de arhivă, Senatului României pentru stenograme, CNSAS pentru punerea la dispoziție a informațiilor necesare, SRI pentru identificarea, declasificarea și punerea la dispoziție a multor documente militare de arhivă, MAI și STS pentru sprijinul logistic oferit. Informații detaliate despre rechizitoriu urmează să primiți prin intermediul unui comunicat de presă”, a completat procurorul general.
Augustin Lazăr a prezentat, la finalul declarației de presă, scuzele Ministerului Public pentru durata anchetei penale, care a ținut aproape 30 de ani.
„Eu cred că soluția emisă e o dovadă de respect pentru memoria eroilor din 1989 și în egală măsură educativă pentru generațiile viitoare”, a completat acesta.
Trei inculpați în dosar și acuzațiile (Comunicatul Parchetului General despre trimiterea în judecată):
Fostul președinte al României Ion Iliescu şi fostul vicepremier Gelu Voican Voiculescu ar fi dezinformat în mod direct prin apariţiile televizate şi emiterea de comunicate de presă, arată procurorii în rechizitoriul dosarului Revoluției, care a fost trimis luni spre judecată instanței supreme.
„Biroul de informare şi relaţii publice din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, urmare a comunicatelor din datele de 8 februarie 2017, 18 decembrie 2017, 2 aprilie 2018, 17 aprilie 2018 și 21 decembrie 2018 este abilitat să aducă la cunoștința opiniei publice următoarele:
Una dintre prioritățile strategice ale Ministerului Public, în exercitarea rolului său constituțional de a apăra interesele generale ale societății, ordinea de drept, precum și drepturile și libertățile cetățenilor, a constituit-o soluționarea așa numitelor ,,dosare istorice”, reprezentând acele cauze vizând clarificarea unor aspecte esențiale privind istoria recentă a țării.
Astfel, la data de 1 august 2016, procurorii militari din cadrul Secţiei Parchetelor Militare, în cauza denumită generic drept ”Dosarul Gheorghe Ursu”, vizând moartea cunoscutului dizident anticomunist, au dispus trimiterea în judecată a doi foști ofiţeri în cadrul Direcţiei a VI-a Cercetări penale din Departamentul Securităţii Statului, pentru săvârşirea de infracţiuni contra umanităţii, precum și a unui fost ministru de interne și a unui fost şef al Departamentului Securităţii Statului, pentru complicitate la săvârșirea de infracțiuni contra umanității.
În iunie 2017, procurii militari au finalizat ”Dosarul Mineriadei din 13 – 15 iunie 1990”, în care au fost trimiși în judecată pentru săvârșirea de infracțiuni contra umanității 14 inculpați, printre care un fost șef de stat, un fost prim-ministru al guvernului interimar al României, un fost viceprim-ministru al guvernului interimar al României și un fost director al Serviciului Român de Informații.
Astăzi, la aproape trei decenii de la evenimentele din decembrie 1989, după o evoluție complexă și complicată a cauzelor penale ce au avut ca obiect cercetarea faptelor săvârșite în acea perioadă, fapte ce au dus la căderea regimului comunist, suntem în măsură să anunțăm soluționarea acestui dosar esențial pentru aflarea adevărului despre istoria noastră recentă.
Prin rechizitoriul Secţiei Parchetelor Militare nr. 11/P/2014 din 05.04.2019, în dosarul penal intitulat generic „Revoluţia Română din decembrie 1989”, au fost trimişi în judecată inculpaţii:
1. Iliescu Ion – fost preşedinte al României,
2. Voiculescu Voican Gelu – fost viceprim-ministru al Guvernului României şi
3. general (rtr.) Rus Iosif – fost şef al Aviaţiei Militare,
pentru săvârşirea infracţiunilor contra umanităţii, prev. şi ped. de art. 439 alin.1. lit. a, g, i şi k din C.p., cu aplic. art. 5 C.p.
Pentru întocmirea rechizitoriului Secției Parchetelor Militare au fost administrate, în principal, probe obţinute după data de 13.06.2016, dată la care, prin Încheierea nr. 469 din dosarul 1483/1/2016, judecătorul de cameră preliminară din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a confirmat redeschiderea urmăririi penale. Procurorii militari au obținut prin ancheta desfășurată probe noi, iar în urma declasificării documente esențiale, care au contribuit la cunoașterea împrejurărilor comiterii faptelor și la aflarea adevărului.
În urma cercetărilor și probatoriului administrat s-a constatat că întreaga forţă militară a României, Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul de Interne – Departamentul Securităţii Statului, precum și Gărzile Patriotice, începând cu data de 22.12.1989, orele 16:00, s-au pus la dispoziţia Consiliului Frontului Salvării Naţionale şi conducerii acestuia. Din acelaşi moment, grupul de decizie politico-militară al C.F.S.N. format din Ion Iliescu, Silviu Brucan, general locotenent Victor Atanasie Stănculescu, general maior(r) Nicolae Militaru (reactivat ulterior, înaintat în grad militar și numit ministru al apărării) și Gelu Voican Voiculescu a luat deciziile importante cu caracter politic şi militar, urmărind accederea la puterea politică a unui grup preconstituit și legitimarea politică în fața poporului român.
Ancheta a relevat că pentru atingerea acestor scopuri, începând cu seara zilei de 22.12.1989 ar fi fost lansată o amplă şi complexă activitate de inducere în eroare (diversiuni şi dezinformări), coordonată de unii componenţi ai Consiliului Militar Superior (structură aflată în subordinea C.F.S.N.), acceptată şi asumată de factorii decizionali ai C.F.S.N. Din Consiliul Militar Superior au făcut parte general locotenent Atanasie Victor Stănculescu, general de armată Nicolae Militaru şi şefi de direcţii militare. Pentru a evita tragerea la răspundere penală ca urmare a represiunii existente până la 22 decembrie 1989, vârfurile decizionale ale M.Ap.N. (persoanele care au îndeplinit funcţia de ministru al apărării, şefii direcţiilor militare şi şeful aviaţiei militare) ar fi declanşat şi coordonat inducerea în eroare, în virtutea unei înţelegeri cu noua forţă politică a ţării. Acest veritabil pact ar fi fost benefic ambelor părţi, pentru factorii de decizie ai M.Ap.N. a însemnat impunitatea dorită, iar pentru factorii de decizie ai C.F.S.N. a însemnat garantarea preluării puterii politice, menţinerea la putere, dar şi legitimarea în faţa poporului român.
Cercetările au vizat faptul că prin instaurarea unei psihoze generalizate a terorismului ar fi fost create numeroase situaţii de foc fratricid, trageri haotice, ordine militare contradictorii etc.
Din cercetări a rezultat că psihoza teroristă ar fi fost indusă cu intenţie prin diversiuni şi dezinformări şi a provocat, după 22.12.1989, un număr de 862 de decese, 2150 răniri, lipsirea gravă de libertate a sute de persoane, vătămări psihice. Aceste consecinţe tragice au fost mult mai grave decât cele ale represiunii exercitate în intervalul 17-22.12.1989 (orele 12:00).
Totodată, ancheta a stabilit că aceste diversiuni şi dezinformări ar fi creat condiţiile condamnării şi execuţiei cuplului prezidenţial Ceauşescu printr-un proces penal simulat.
Probatoriul administrat în cauză relevă că inculpaţii Ion Iliescu şi Gelu Voican Voiculescu ar fi dezinformat în mod direct prin apariţiile televizate şi emiterea de comunicate de presă (contribuind astfel la instaurarea unei psihoze generalizate a terorismului), ar fi participat la dezinformarea şi diversiunea exercitate pentru executarea cuplului Ceauşescu şi ar fi acceptat şi asumat politic acte diversioniste comise de unele cadre cu funcţii de conducere din M.Ap.N., fără a interveni pentru stoparea lor.
Totodată, inculpatul Iosif Rus, în calitate de comandant al Aviaţiei Militare, ar fi intervenit în noaptea de 22/23.12.1989, fără drept şi în deplină cunoştinţă de cauză, asupra planului de apărare a Aeroportului Internaţional Otopeni şi ar fi contribuit astfel la moartea a 48 de persoane (40 de militari şi 8 civili), precum şi la rănirea gravă a altor 15 persoane. La 23.12.1989 a emis ordinul diversionist de schimbare a cocardelor tricolore ale elicopterelor aparţinând Regimentului 61 Boteni, fapt ce ar fi dus la deschiderea focului fratricid, implicit la rănirea unor persoane. A emis şi alte ordine militare, conduite care în afara rezultatelor concrete enunţate ar fi contribuit la agravarea psihozei teroriste.
Urmarea imediată a acestor conduite a fost complexă, a presupus producerea unor rezultate multiple asupra unui număr mare de persoane şi ar fi generat o stare de pericol pentru existenţa unei părţi însemnate a populaţiei civile de pe întregul teritoriu al României.
Totodată, a fost dispusă clasarea cauzei:
– cu privire la săvârşirea infracţiunilor contra umanităţii, prev. şi ped. de art. 439 alin.1. lit. a, g, i şi k din C.p., de către Ceauşescu Nicolae – fost preşedinte al României, pentru conduitele constatate în intervalul 16.12.1989 – 22.12.1989 (orele 12:06), întrucât există autoritate de lucru judecat, cauză de împiedicare a punerii în mişcare a acţiunii penale,
– cu privire la săvârşirea infracţiunilor contra umanităţii, prev. şi ped. de art. 439 alin.1. lit. a, g, i şi k din C.p., de către Vlad Iulian – fost şef al Departamentului Securităţii Statului şi Postelnicu Tudor – fost ministru de interne, pentru conduitele constatate în intervalul 16.12.1989- 22.12.1989, întrucât există autoritate de lucru judecat, cauză de împiedicare a punerii în mişcare a acţiunii penale,
– cu privire la săvârşirea infracţiunilor contra umanităţii, prev.şi ped. de art. 439 alin.1. lit. a, g, i şi k din C.p., de către Milea Vasile – fost ministru al apărării, pentru conduitele constatate în intervalul 17.12.1989-22.12.1989, întrucât a survenit decesul acestuia, cauză de împiedicare a punerii în mişcare a acţiunii penale,
– cu privire la săvârşirea infracţiunilor contra umanităţii, prev. şi ped. de art. 439 alin.1. lit. a, g, i şi k din C.p., de către Militaru Nicolae – fost ministru al apărării, Stănculescu Atanasie Victor – fost ministru al apărării şi Dumitrescu (Cico) Emil – fost membru al C.F.S.N. şi ministru, pentru conduitele constatate în intervalul 22.12.1989-31.12.1989, întrucât a survenit decesul acestora, cauză de împiedicare a punerii în mişcare a acţiunii penale,
– cu privire la săvârşirea infracţiunilor contra umanităţii, prev. şi ped. de art. 439 alin.1. lit. a, g, i şi k din C.p., de către Eftimescu Nicolae – fost şef al Direcţiei Operaţii din Marele Stat Major al Armatei şi Hortopan Ion – fost comandant al Comandamentului Infanterie şi Tancuri (C.I.T.), pentru conduitele constatate în intervalul 22.12.1989-31.12.1989, întrucât a survenit decesul acestora, cauză de împiedicare a punerii în mişcare a acţiunii penale,
– cu privire la săvârşirea infracţiunilor contra umanităţii, prev. şi ped. de art. 439 alin.1. lit. a, g, i şi k din C.p., de către Brucan Silviu – fost factor decizional al C.F.S.N., pentru conduitele acestuia, constatate în intervalul 22.12.1989-31.12.1989, întrucât a survenit decesul acestuia, cauză de împiedicare a punerii în mişcare a acţiunii penale,
– cu privire la conduitele numiţilor Mocanu Mircea – fost comandant al Comandamentului Apărării Antiaeriene a Teritoriului (C.A.A.T.) şi Dinu Ştefan – fost şef al Direcţiei Informaţii din Marele Stat Major (D.I.A.), întrucât nu există probe concludente în sarcina acestora cu privire la existenţa infracţiunilor contra umanităţii, prev de art. 439 din C.p.,
– cu privire la conduitele numiţilor Roman Petre – fost prim-ministru al Guvernului României, Brateş Teodor – fost redactor şef în cadrul T.V.R. şi Toma Ioan – fost ministru al tineretului, deoarece în urma cercetărilor efectuate s-a stabilit că nu există în sarcina acestora probe concludente cu privire la săvârşirea infracțiunilor contra umanităţii, prev. de art. 439 din C.p.
– cu privire la săvârşirea infracţiunii de omor calificat, prev. şi ped. de art. 189 lit. a, f din C.p. cu aplic. art. 5 C.p., de către Igreţ Viorel – fost prim secretar al Comitetului Judeţean de Partid Mureş, având în vedere că în sarcina acestuia nu există probe concludente pentru săvârşirea acestei infracţiuni sau a altei infracţiuni prevăzută de legea penală.
În temeiul art. 329 din C.p.p., rechizitoriul întocmit de Secția Parchetelor Militare (12 volume – 3280 de file) urmează a fi înaintat în cursul zilei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – instanţă competentă să judece cauza în fond, însoţit de trei copii certificate şi de dosarul cauzei (3330 de volume, dintre care 2030 de volume au fost administrate după data de 13.06.2016).
Prin cooperare interinstituțională și-au adus contribuția următoarele instituții:
1. Ministerul Apărării Naţionale – pentru identificarea, declasificarea şi punerea la dispoziţie a multor documente militare de arhivă;
2. Senatul României – pentru facilitarea declasificării, scanării şi punerii la dispoziţie a Stenogramelor şi raportului Comisiei Senatoriale pentru cercetarea evenimentelor din decembrie 1989;
3. Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității – pentru punerea la dispoziţie a informaţiilor necesare aflate în administrarea acestei instituţii;
4. Serviciul Român de Informaţii – pentru identificarea, declasificarea şi punerea la dispoziţie a multor documente militare de arhivă;
5. Ministerul Afacerilor Interne – sprijin logistic;
6. Serviciul de Telecomunicaţii Speciale – sprijinul logistic”, se arată în comunicatul citat.
https://www.facebook.com/privesc.eu/videos/439707676764781/
Augustin Lazar, slab mobilat intectual fiind, o arunca in derizoriu pe Laura Codruta Kovesi.
Pai ce intelegem din anunt sau triumfalist si penibil?
Ca in perioada 2016-2019, rastimp in care Lazar a fost PG, a reusit sa incheie rechizitoriul in dosarul Revolutiei 89.
Ticalos, Lazar nu spune un cuvant despre faptul ca dosarul a fost redeschis doar la insistenta CEDO!!!
Procurorii romani reusisera sa-l claseze.
Deci, in 2009 Kovesi era urecheata de Basescu pe tema Revolutiei siiii… pana sa vina Lazar mare serif ca Procuror General, adica pana in 2016, si Kovesi, si Tiberiu Nitu, toti au dormit.
Adica Kovesi l-a protejat pe Ion Iliescu! Eu asta inteleg.
tortionarul securist augustin lazar flutura pisica neagra dosarul Revolutiei ca sa si salveze pielea…
Ma Codruta a fost ceratat de Basescu in 2009 ca nu a finalizat dosarul Revolutiei :D Imi aduc aminte clar. Sefu se rezolva. E ca si finalizat. Au trecut anii si dosarul a ajuns la competentul, geniul, mesianul om al justitiei romane Lazar. Ma si doar ce a anuntat in decembrie ca se ocupa de el, ca uite in aprilie e si finalizat. Ne-am linistit, acum stim ce s-a intamplat la revolutie. Cred ca de fapt a mai scris la capat data ______ LS si a semnat. De asta nu era gata. Nu avea cine semna. De fapt ca pe dl Lazar l-ar vrea UE dar nu isi dau seama. A rezolvat in 3 luni ce nu a rezolvat Luli in 10 ani. … rai
„Lazăr a anunțat că procurorii Secţiei militare din Parchetul General au trimis în judecată dosarul Revoluției din decembrie 1989….” Suna ca dracu din gura unui tortionar ordinar!!!!!!!!!!!!!!
Foarte interesant acest moment de restauratie deplina a statului securist in Romania. Lazar, tortionarul comunist si unealta sefa a securistilor, trimite in judecata niste revolutionari anticomunisti si antisecuristi. Pentru asta au murit atatia tineri in ’89, impuscati de tovarasii securisti ai lui Lazar ?
Nu poti sa vezi un fost procuror comunist vorbind despre Dosarele Revolutiei! Este scandalos.
De toata voma! Este oricum de toata voma ca au avut nevoie de 30 de ani! Nu vorbim despre Rascoala de la 1907! Vorbim despre un eveniment bine documentat foto, audio si video.
Dar cata sfidare!
Sa vina tot Augustin Lazar, dupa toata mocirla iesita de sub presul lui de fost procuror comunist iubitor de bricege fabricate pt export de detinutii de la Aiud, sa vorbeasca despre Revolutia Anticomunista … e nevoie de mult tupeu dar mai ales de o uriasa prostie!
Ieftina mutarea tractoristului care încearcă să reducă presiunea de pe capul lui, deschizând o supapă ruginită de mult. PS: Și fiindcă tot veni vorba, unde e Petre Roman, s-a pierdut pe drum sau l-a ascuns Johannis ???
Bă mosule comunist,nu tine cu manipularea! Problema ta e vechimea in ilegalitati in materie de f epruri si nu vorbaria prosteasca cu dosarele antice:revolutai si mineriada! Vorbesti aiurea de nu spui nimic concret si v efibul! Dar daca ai intrat pe dosarele acestea,ce ai facut tu privind anchetele,dar concret ca fapta si actiune legal? Te agati de orice ca sa ramai pe functie cu drepturi nemeritate,tu continuatorul sef al asupritorilor si asupritilor! Marsh ba buruiana uscata!
Vorbeste ciob de oala sparta! Cand va fi judecat si moshu asta vopsit si tortionar pt torturi contra militantilor anti-comunisti- deci pentru infracţiuni contra umanităţii??? sau secu asta sorosist are imunitate?
E tardiv tataie! Ma-ta reactionezi numai la impusuri!