Grațiela Gavrilescu, ministrul Mediului, a anunțat marți că proiectul de lege prin care se interzice exportul de lemn nu se aplică deocamdată, pentru că el nu a fost aprobat de Parlament.
„Camerele Parlamentului au început să dezbată acest proiect de lege. Nu a trecut. (…) Eu îmi doresc foarte mult ca acest proiect de lege să treacă, să poată să fie stopat pe perioadă limitată exportul de masă lemnoasă. Noi am propus (interzicerea exporturilor de lemn — n.r.) atunci pe o perioadă de patru luni. Ne propusesem să intre în vigoare pe data de 1 septembrie”, a spus Gavrilescu, la Palatul Victoria, adăugând însă că abia când Parlamentul se va întoarce din vacanță va putea fi aprobat actul normativ.
La jumătatea lunii mai, Victor Ponta anunța că Guvernul lucrează la un act normativ privind interzicerea exportului de lemn neprelucrat care va avea un caracter temporar, de câteva luni, și care se bazează pe un articol din Tratatul Uniunii Europene.