Legionari pictați pe fațada unei capele din București

Ilie Lăcătușu, Valeriu Gafencu, Radu Gyr și Mircea Vulcănescu apar pictați pe fațada unei capele dintr-o parohie bucureșteană.

Legionari pictați pe fațada unei capele din București

Ilie Lăcătușu, Valeriu Gafencu, Radu Gyr și Mircea Vulcănescu apar pictați pe fațada unei capele dintr-o parohie bucureșteană.

Pe fațada unei capele dintr-o parohie bucureșteană, au apărut picturi cu chipurile mai multor figuri marcante ale Mișcării Legionare. Secretariatul de Stat pentru Culte, care a contribuit la ridicarea capelei, se delimitează de acest demers.

Chipurile mai multor personalități marcante ale Mișcării Legionare au fost pictate pe fațada unei capele, conform G4Media. Este vorba despre capela cu hramul „Martiri și Mărturisitori ai Temnițelor Comuniste” din Parohia Apărătorii Patriei II.

Este vorba despre chipurile lui Radu Gyr, Valeriu Gafencu, Ilie Lăcătușu, dar și cel al lui Mircea Vulcănescu. Acesta a fost condamnat pentru crime de război. Secretariatul de Stat pentru Culte a contribuit cu 25.000 de lei la construcția capelei.

Potrivit unui comunicat publicat pe site-ul Parohiei Apărătorii Patriei “Sf Ambrozie al Mediolanului”, recepția definitivă a lucrărilor de pictură murală a avut loc în vara acestui an.

Poetul legionar Radu Gyr a colaborat cu Securitatea comunistă – istoric

“Sfinții reprezentați se remarcă prin expresii firești, mișcări naturale și portrete bine individualizate, multe dintre ele fiind chipurile unor sfinți români recent canonizați. Ansamblul pictural se caracterizează prin proporții corecte, ritmicitate și monumentalitate, ceea ce conferă lucrărilor o valoare artistică deosebită”, se arată în comunicatul Parohiei.

Potrivit comunicatului, “valoarea totală a lucrărilor executate a fost de 63.563 lei, achitată conform celor două situații de lucrări. A fost constituit și contul de garanție de bună execuție, iar o parte a fondurilor a provenit din sprijinul Secretariatului de Stat pentru Culte (25.000 lei), restul fiind acoperit din fonduri proprii”.

 

Secretariatul de Stat pentru Culte se disociază de promovarea imaginii unor personalități controversate

“În urma verificării documentelor depuse la Secretariatul de Stat pentru Culte de către parohia Apărătorii Patriei II – București, unitate de cult din cadrul Arhiepiscopiei Bucureștilor, pentru pictura capelei mortuare, vă pot comunica următoarele:

În data de 15.05.2023, Secretariatul de Stat pentru Culte a acordat, la cererea parohiei, un sprijin financiar în valoare de 25.000 lei, pentru pictura capelei mortuare. În urma analizei proiectului de pictură, avizat de Comisia de Pictură Bisericească a Patriarhiei Române, şi depus ca document la dosarul de solicitare a sprijinului financiar, nu apare pictura exterioară şi nici numele persoanelor menționate de dumneavoastră ca parte a programului iconografic propus a fi executat. De asemenea, în dosarul de justificare a sprijinului financiar, care certifică existența scenelor executate din fondurile alocate, nu apar fotografii cu chipurile persoanelor menționate în articolul dumneavoastră.

Ca partea a Comitetului interministerial de monitorizare a implementării Strategiei naționale pentru prevenirea și combaterea antisemitismului, xenofobiei, radicalizării și a discursului instigator la ură, Secretariatul de Stat pentru Culte promovează în mod constant un spirit de toleranță și înțelegere interreligioasă și se disociază ferm de orice formă de exprimare publică care implică promovarea imaginii persoanelor condamnate definitiv pentru crime de război și va solicita un punct de vedere Arhiepiscopiei Bucureștilor în ceea ce privește aspectele semnalate de dumneavoastră”, a declarat secretarul de stat, pentru sursa citată.

 

 

Distribuie articolul pe:

14 comentarii

  1. Este total nerelevant, devreme ce aeroportul international din TelAviv poarta numele teroristului Ben Gurion, declarat la vremea lui oficial pe plan international, drept terorist periculos. Ce facem aici, facem justitie cu dubla masura?

  2. Cr tinem in suflete: legionarii lui Codreanu sau proletcultistii Annei Pauker? Ce alegem, romani?

  3. Nu va pune nimeni sa va rugati la ei , chiar daca au fost pictati – ei au suferit umilinte incomparabil cu dreptul de a fi OM – TICALOSILOR ! (pune-ti mana si cititi istoria, loazelor).

  4. Asta deja este politeism mascat. Iisus a spus sa nu ne inchinam la nimeni, doar la Dumnezeu. Gresim profund.

  5. Cum ți-ai dat seama ? Aveai „selfie-uri cu ei ? Unde le-ai făcut ? Pe tren sau pe telegraf ? BĂ , VOI VREȚI SĂ FIE „MĂRTURISITORI „dar să „mărturiseacă numai ce-i place KUKUVELII , BRUXELULUI și VREXELULUI . LIterele chirilice de pe toate inscripțiile și manuscrisele ÎN limba slavonă sau ROMĂNĂ nu contravin BRUXELULUI ? Bă , ce să facem ATĂT S-A PUTUT . N-ar fi bine în loc să fie Direcția „monumentelor istorice „care e DIRECȚIONATĂ NUMAI SPRE „maghiare și săsești „ să faceți „Miliția monumentelor istorice ?

  6. Comunicatul triumfalist al parohiei Sf Ambrozie de Milano e penibil, lasand la o parte pe cine infatiseaza, frescele sunt de un kitsch teribil

    1. Ăștia nu-și dau seama cât rău fac Bisericii.
      Normal, în biserică, apar pictați sfinții și eventual ctitorul.
      Fac pariu că 99% dintre oamenii care intră în biserica aia habar nu au cine au fost ăia patru.
      O idioțenie absolută. Hai să ne închinăm la Gafencu și Lăcătușu.

  7. Cine-i de vina pt. readucerea fortata in actualitate a unui episod f.trist si totalmente uitat din istoria noastra?!
    Ani de zile ac. subiect a lipsit cu desavarsire din spatiul public. Azi, ne-am „gasit de treaba”. Instantaneu, subiectul este readus in spatiul public si constatam ca avem o problema. O fi reala sau nu, subiectul ocupa spatiul public, ca si cum nu am fi avut destule probleme.

  8. Cine-i de vina pt. readucerea fortata in actualitate a unui episod f.trist si totalmente uitat din istoria noastra?!
    Ani de zile ac. subiect a lipsit cu desavarsire din spatiul public. Azi, ne-am „gasit de treaba”. Instantaneu, subiectul este readus in spatiul public, si constatam ca avem o problema. O fi reala sau nu, subiectul ocupa spatiul public, ca si cum nu am fi avut destule probleme.

  9. nu se scria in acesti ani, nu as fi stiut de ei pt ca nu auzisem si nici nu m-a pasionat istoria contemporana, vorbindu-se i-ati ”inviat” la fel cum se face cu h din WWII…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.