Legislația României sub semnul nulității juridice

Parlamentul României este constituit din reprezentanții partidelor politice, în urma alegerilor.

Funcționarea partidelor politice și campaniile electorale nu au alt rost decât acela de trimite în Parlament, în mod legal, senatorii și deputații. Legalitatea Parlamentului este nu doar obligatorie, ci constituie însăși autoritatea publică numărul unu. Alegerile anticipate reprezintă o modalitate de a schimba starea de fapt la un moment dat. Denunțarea nelegalității și abuzurilor statului însuși pare în România  ceva imposibil, de nepus în practic discuție,  însă reprezintă un instrument democratic. Naționalismul și partidele pe baze etnice sunt neconstituționale, nedemocratice și incriminabile.

Intre Curtea Constituțională și Parlamentul României este o relație vizibil duplicitară, consecință a căilor politice  de acces la magistratura acestei instanțe. Legislația românească este discordantă, neunitară, cu un înalt grad de neconstituționalitate, generând un act de justiție pe măsură. Tot acest pachet toxic generează o administrație coruptă, o viață publică bazată pe abuz și trafic de influență și o inamovibilitate a magistraților abuziv invocată. Blocajul justiției este atât de mare încât nu se mai pot găsi soluții nici în sancționarea administrativă a magistraților ( operațiune de altfel imposibilă în realitatea curentă), nici în disciplinarea administrației publice. Legile sunt în mare parte contradictorii, insuficient și tendențios formulate lăsând la dispoziție variante opuse de aplicare. Așa s-a fost dezvoltat  o mediocră industrie a  avocaturii, traficului de influență și  a eminențelor cenușii ale corupției la orice nivel social. Sunt prea puțini magistrați dedicați adevărului și unei condiții profesionale adecvate într-o asemenea situație pe care însuși  legiuitorul a creat-o de-a lungul câtorva decenii, într-un dispreț față de noblețea și aspectul democratic al Legii.

Preponderența legilor europene asupra celor interne este un alt aspect trecut cu vederea, deși lucrurile ar trebui să nu fie așa. Cauze mici sau mari sunt soluționate prin intermediul unui aleatoriu pe care arbitrariul securisto-comunist l-a implementat în urma experiențelor proceselor politice. Astăzi România funcționează juridic prin grila politică a bunului plac, respectiv în aplicarea legilor deficitare. Este suficient  o vizită de documentare prin sălile de judecată pentru a vedea nivelul catastrofal al multor instanțe,  cazuistica și avaria la care este adusă societatea. O legislație constituită  în mare parte pe  susținerea “agresiunii”, a “șocurilor” indiferent de unde vin aceastea, a contribuit  la construcția impunătoare a corupției și a unui sistem public bazat pe relativizarea sau chiar caricaturizarea drepturilor fundamentale.

 

Materialul integral poate fi citit în editia digitală a ziarului Cotidianul, din data de 6 iulie.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 2
Ioan Vieru 1335 Articole
Author

3 Comentarii

  1. Privita de undeva, din exterior, toata aceasta isterie statala promvata de netoti, analfabeti, hoti ajunsi sa imparta dreptatea si sa ne reprezinte, are ca scop distrugerea prin instrainare si depopularea Romaniei de romani. Imigratia e ieftina iar noii stapini ai Romanie stiu asta. Este singura explicatie care sta in picioare vazind actiunile structurilor statului si a celor din exterior. Romania nu are nici macar o institutie de partea sa de aceea totul se intimpla pe repede inainte. Cind la nivel de presedinte si guvern si/sau parlament exista un astfel de dialog si astfel de abordari, nu in folosul tarii si al romanilor, nu se poate trage decit o singura concluzie: tradarea intereslor Romaniei si ale Romanilor.

    Nationalismul este neconstitutional? ha ha ha ha ha ha ha ha ha ha Alt mesaj de acest gen mai aveti?

  2. „Arbitrariul securisto-comunist”, aceasta fiind esenta pe care incerc stimate autor sa vi-o insuflu de ani de zile!!!
    O esenta determinata de continuitate! O alta crima a gruparii complotiste Ilici-Pedro Romanovici Mercader, continuata
    de securistii ceausisti in frunte cu MONGOLUL BA-SILA, TURCITUL PONTA si IOHA ALOGENUL ARIAN!!! Statul securist s-a
    infiltrat si la Cotidianul, precedentul Dvs. articol avand comentariile BLOCATE, eu scriind ieri cateva in completarea
    excelentei analize…

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.