Copreședintele PNL, Alina Gorghiu, și alți liberali, precum Teodor Atanasiu, Ovidiu Raețchi și Cornel Pieptea au semnat vineri moțiunea populară intitulată „Semnează-i demisia lui Ponta”.
„O consider mai mult decât o acțiune simbolică, o consider o acțiune necesară, utilă, care să arate inclusiv în sectorul 5 că Guvernul Ponta este unul toxic și că premierul Ponta trebuie demis cu sprijinul locuitorilor de peste tot. Astăzi am venit și am semnat pentru demiterea lui Victor Ponta în sectorul 5. Este o locație importantă pentru mine, o locație simbolică, sunt parlamentar de colegiu 22, de sectorul 5 și îmi doresc ca semnătura mea să însemne începutul sfârșitului pentru Victor Ponta”, a spus Gorghiu.
Liberalii doresc să strângă minimum un milion de semnături pentru moțiunea populară.
„Cred că va fi mai mult decât suficient să înțeleagă și acest prim-ministru că electoratul din România nu-l mai dorește, că populația din România a înțeles că domnia sa este lipsit de credibilitate și legitimitatea necesară unui prim-ministru”, a declarat Gorghiu.
În ceea ce privește moțiunea de cenzură anunțată de PNL, Gorghiu a spus că demersul este stabilit, urmând ca detaliile să fie stabilite la începutul noii sesiuni parlamentare.