Coaliţia aflată la guvernare va realiza în Parlament “un pachet întreg pe justiţie”, iar la dezbateri vor fi invitaţi şi “specialişti externi recunoscuţi, de la instituţii internaţionale recunoscute”, a declarat la RFI de deputatul Doina Pană, vicepreşedinte PSD, în opinia căreia “protestele au fost o uriaşă manipulare”, iar ea nu mai vede „nici un motiv de ieşit în stradă”.
Întrebată se va întâmpla cu OUG 14, care abrogă controversata OUG 13, Pană a spus: “Se va întâmpla ceea ce noi am declarat public, chiar dacă noi am avut o altă convingere, pentru că asta a dorit Guvernul, la presiunea celor care erau în stradă, evident, noi susţinem acest Guvern şi da, vom vota Ordonanţa 14, care abrogă Ordonanţa 13 (…). Protestele au fost o uriaşă manipulare. OUG 13 nu dezincrimina abuzul, ci îl reincrimina”.
“Vom ieşi cu un pachet întreg pe justiţie, dar pentru că am greşit enorm că nu am ştiut comunica, încât să nu mai poată fi lumea manipulată şi cu orice argument am ieşit ulterior pe toată manifestarea emoţională care s-a creat n-au mai fost auzite, nu o vom mai face niciodată din Guvern, ci o vom face din Parlament, printr-un pachet mare, după dezbateri foarte ample, cu toată lumea interesată, inclusiv vom aduce la aceste dezbateri specialişti externi recunoscuţi, de la instituţii internaţionale recunoscute. Este Curtea de la Veneţia în cadrul Uniunii Europene şi la fel, vom apela la specialişti de la Consiliul Europei”, a mai afirmat vicepreședinta PSD.
În ce-i privește pe protestatari, Doina Pană a declarat: “Dreptul la protest e un drept profund democratic. Eu nu am condamnat nici o secundă pe cei care ies în stradă, dimpotrivă, apreciez spiritul civic, dar e foarte important pentru fiecare participant să se informeze foarte bine. Doi la mână: odată ce a dispărut motivul, adică Ordonanţa 13 şi e clar că a dispărut odată ce a apărut Ordonanţa 14, eu nu mai văd nici un motiv de ieşit în stradă”.