Preşedintele PNL Vrancea, Cătălin Toma, a declarat, luni, că ”cei cu rezultate slabe trebuie să-şi dea demisia”, ca să nu mai prelungească ”boala”.
”Sper ca din toate aceste discuţii, din acest rezultat, să îndreptăm lucrurile pe viitor. PNL trăieşte şi îi asigur pe opozanţi că vom face opoziţie cu adevărat. Cu siguranţă, da, cei cu rezultate slabe trebuie să-şi dea demisia, să nu mai lungim boala şi acolo unde există probleme şi nu au atins nici măcar media e timpul să facă un pas înapoi”, a declarat, luni, preşedintele PNL Vrancea, Cătălin Toma, care a câştigat primul său mandat de senator după scrutinul din 11 decembrie, citat de News.ro.
Potrivit datelor anunţate de Biroul Electoral Judeţean Vrancea după numărarea voturilor din 99% din secţii, PSD a obţinut în Vrancea la Camera Deputaţilor 54,01%, PNL – 21,20%, USR – 5,57%, ALDE – 5,26% şi PMP – 5,16%.