Viitorul Constanţa a învins pe Pandurii Tg. Jiu cu scorul de 2-0 (1-0), luni seara, pe stadionul ”Farul”, în ultimul meci din etapa a 13-a a Ligii I de fotbal, relatează Agerpres.
Nou-promovata s-a impus prin golurile marcate de Gabriel Iancu (27), dintr-un penalty acordat pentru faultul lui Iulian Mamele asupra lui Aurelian Chiţu, şi prin Aurelian Chiţu (90+2). Alexandru Maxim (Pandurii) a ratat un penalty în min. 87 – portarul Alexandru Buzbuchi a apărat. Lovitura de pedeapsă a fost acordată pentru faultul lui Claudiu Herea asupra lui Mihai Răduţ. La gorjeni a debutat în acest meci atacantul nigerian Godwin Konyeha Onyeka. Viitorul a reuşit abia a doua victorie pe teren propriu în acest sezon.