Liste noi pentru electrocasnice vechi

Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) anunță că de marți, ora 10, se fac noi înscrieri pentru obținerea unui voucher în Programul Rabla pentru Electrocasnice. Prin acest program se pot obține vouchere de până la 400 de lei pentru un televizor, în schimbul altui aparat vechi.
„Începând de marți, 18 iunie 2019, ora 10, sumele aferente voucherelor neutilizate în termenul de valabilitate, precum și diferențele rezultate din modificarea eficienței energetice a unui echipament aprobat la cererea beneficiarului, de la o clasă superioară la o clasă inferioară în cadrul Programului național de înlocuire a echipamentelor electrice și electronice uzate cu unele mai performante din punct de vedere energetic (Rabla pentru Electrocasnice) vor deveni disponibile pentru noi înscrieri”, se arată într-un comunicat AFM.
Înscrierile persoanelor fizice se realizează prin intermediul aplicației electronice pe pagina web a Administrației Fondului pentru Mediu https://solicitant.afm.ro/PF/
Finanțarea se va acorda sub formă de vouchere, pentru achiziționarea de echipamente electrice și electronice de uz casnic, după cum urmează:
200 lei pentru mașini de spălat rufe cu eficiența energetică A++;
300 lei pentru mașini de spălat rufe cu eficiența energetică A+++;
300 lei pentru mașini de spălat vase cu eficiența energetică A++;
400 lei pentru mașini de spălat vase cu eficiența energetică A+++;
400 lei pentru aparate de aer condiționat, inclusiv aparate de aer condiționat portabile, cu eficiența energetică la răcire (A+++/ A++);
300lei pentru categoria frigidere/combine frigorifice/lăzi frigorifice/congelatoare cu eficiența energetică A++;
400 lei pentru categoria frigidere/combine frigorifice/lăzi frigorifice/congelatoare cu eficiența energetică A+++.
200 lei pentru televizoare cu eficiența energetică A și A+;
400 lei pentru televizoare cu eficiența energetică A++ și A+++.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.