Orban a precizat că aşteaptă motivarea Curţii pentru a decide cum vor fi rezolvate lucrurile.
”Din punctul meu de vedere, orice angajare poate fi declarată constituţională, dacă nu este posibil altă variantă de a legifera”, a mai spus Orban, care a respins ideea că şi legea pe care şi-a asumat miercuri răspunderea ar putea fi declarată neconstituţională.
marii juristi aiPNL, GORGHIU, FENECHIU, PRISCA, etc unde-au fost la dezbaterile privind pensiile speciale?s-au ascuns sau au realizat penibilul si diversiunea taierii a 4% și lasand 96% cu aceleasi pensii nesimtite la fostii militieni, fostii securisti, la cei care la 43-45 s-au pensionat prin dublarea salariului in ultima lună de munca, plus prime, sporuri pt plecaciuni, pupincurism, fusta scurta, soate de mirea, via caracal??/
are dreptate mirel palada=doar prostii cred, rabda si aplaudă minciuna, hotia, aroganta, incompetenta absolventilor de la invatamantul particular ce se dau juristii afacerilor la vedere si NV, mediatori incompetibili, traficanti de influenta contra doctorate, norme didactice la care trimit consilierii de fuste, se fac ca dau examene in vara si aduc notele toamna???statul de drept si domnia legii nu se fac cu ipocritii, prostituatii, absolventii de biotera, ecologica, cantemir, spiluharet, p andrei, e murgu, ce fsc din politică licente cu doctorat in avans??