Lumea nu (mai) înseamnă niște lideri europeni la Casa Albă

În urma cu doar câteva săptămâni, Europa și Ucraina insistau că nu va fi cedat niciun metru din teritoriul Ucrainei. Acum, după întalnirea și discuția cu hărțile în fața între Donald Trump și Volodimir Zelenski, se vorbește despre procente din teritoriu, despre resurse și poziții strategice care ar trebui cedate Rusiei. Este o pilulă foarte amară pentru Ucraina, care cere în schimb garanții de securitate. Potrivit trimisului special Steve Witkoff, Vladimir Putin va accepta ca aceste garanții să implice trupe pe teren în Ucraina și un angajament similar celui din Articolul 5 al Tratatului NATO. Însă nimic din poziția oficiala a Rusiei de până acum nu sugerează acest lucru.

În ce privește sprijinul direct pentru securitatea Ucrainei, liderii europeni par să arate cu degetul spre SUA și viceversa. În cele din urmă, europenii vor fi cei care vor trebui să sprijine fizic și direct Ucraina în fața unei posibile noi agresiuni ruse. Asta pentru că, de această dată, ”Europa nu are cărțile bune”, așa cum Donald Trump i-a spus încă din luna februarie președintelui Ucrainei.

Sprijinul european pentru Ucraina nu va putea fi unul la nivel economic, prin sancțiuni împotriva  Rusiei sau sancțiuni secundare împotriva Chinei sau Indiei, spre exemplu. Dacă Vestul ar fi putut impune asemenea sancțiuni secundare, ar fi făcut-o demult. Însă nici măcar Statele Unite nu au făcut-o (a rămas doar amenințarea și un ultimatum uitat de președintele Trump, care a expirat înaintea întâlnirii cu Vladimir Putin, în Alaska). Este limpede că Europa este și mai neputincioasă în privința impunerii unor asemenea sancțiuni secundare.

Prin urmare, sprijinul pentru Ucraina nu poate fi decât militar. Europa va trebui să se înarmeze și să înarmeze Ucraina. Cetățenii europeni vor trebui să plătească pentru intrarea în această logică de tip Război Rece cu Rusia. Efortul Europei, cu 5% din PIB pentru apărare (însă aici incluzând și cheltuieli pentru gestionarea migrației, plata poliției de frontieră, drumuri și poduri și mutarea banilor dintr-un buget în altul pentru a da impresia ca sunt mai mulți) va fi nimic față de ceea ce ar trebui să urmeze pentru a ține pasul cu producția militara a Rusiei, unde economia a devenit una de război.

Este foarte probabil ca Rusia să presupună că aliații europeni ai Ucrainei nu vor putea și nici nu vor dori să se înhame la un efort de înarmare atât de mare. De aici are de câștigat în primul rând America lui Trumpo, care va vinde Europei armele de care va avea nevoie pentru a apăra Ucraina. Economistul Michael Every, de la banca Rabobank, scrie ca vom avea de-a face cu un Plan Marshall răsturnat – Europa va plăti pentru construirea de fabrici americane pentru a produce aceste arme, fără ca ele să fie afectate de tarifele lui Trump. În aceste condiții, Europa nu va mai putea să respingă criptomonedele stabile pe care le va lansa SUA, iar asta va însemna un pas mare către dolarizarea economiei europene, între-un moment în care economia mondială se îndreaptă mai degrabă spre dedolarizare.

Înțelegerea privind Ucraina va oferi Americii posibilitatea de a opri bascularea Indiei spre BRICS și de a o readuce mai aproape de coridorul India-Orientul Mijlociu-Europa, în special prin renegocierea tarifelor vamale. Lumea este mult ai mare decât au văzut-o europenii în transmisiunile de la Washington de pe 18 august, cu președinta Comisiei Europene, șeful NATO și liderii economiilor mari din Europa. Lumea înseamnă și Summitul Organizației de Cooperare Shanghai, care va avea loc în China, începând cu 31 august, cu participarea premierului Indiei, a președintelui Iranului, a lui Xi Jinping și Vladimir Putin. Lumea mai înseamnă și invitarea lui Putin la a 80-a aniversare a victoriei Chinei în fața agresiunii japoneze, pe 3 septembrie. Mai înseamnă și Forumul Economic Estic de la Vladivostok, tot pe 3 septembrie. Lumea mai înseamnă și tatonările pentru cooperare SUA-Rusia în Arctica și interesul Americii de a limita extinderea Drumului Arctic al Mătăsii al Chinei. Nu numai liderii câtorva economii europene care nu mai sunt pe creștere de ani buni sunt într-o permanentă comunicare acum, ci și liderii BRICS, care își coodonează reacțiile la tarifele cu care amenință America. Lumea nu înseamnă doar șapte lideri europeni la Casa Albă, ci și încercarea Americii de a nu scăpa Rusia cu totul în tabăra Chinei, de a negocia un nou tratat pentru reducerea armelor nucleare strategice și a reintroduce Tratatul Forțelor Intermediare în Europa, părăsit de SUA și, recent, de Rusia. Iar lumea mai înseamnă și vecinii Ucrainei care sunt membri UE și NATO, dintre care niciunul nu a fost prezent la Washington, acolo unde s-a înființat însă Alexander Stubb, președintele Finlandei, o țară cu o greutate militară mult mai mică decât a Poloniei, spre exemplu și care aduce vulnerabilitatea unei frontiere NATO-Rusia de aproape 1500 de kilometri.

În acest context mult mai amplu, Statele Unite pot ajunge într-o poziție geostrategică ceva mai puternică odată cu încheierea războiului fierbinte din Ucraina. Însă Europa va fi mult mai slabă. Dacă Europa vrea să se ridice la înălțimea provocărilor ce urmează, vor apărea întrebări despre cine va construi, cine va plăti, cine va decide și cine va lupta. Dacă Europa decide că nu poate face asta și va rămâne la nivelul platitudinilor retorice, atunci Ucraina va avea un viitor sumbru, iar Europa va avea o mare durere de cap, scrie Michael Every. Dacă Europa nu va trece acest test în care sunt implicate tocmai interesele europene de securitate, atunci este limpede că nu va putea face nimic pentru alte țări, unele din care ar putea deveni membre UE în viitor. În joc este nu autonomia strategică visată de Emmanuel Macron, ci unitatea politică a Europei, tot mai zdruncinată.

Recomanda [votes_up id=869380]

21 de Comentarii

  1. Presa a făcut 90% din ceea ce este UCR la ora aceasta! Minciuna,deformarea si dezinformarea sunt coordonatele ! Luate cu copy-paste din epoca războiului rece,
    aceste lucruri sunt băgate picurat in capul celor ce nu citesc !

    celor spălați pe creier !

  2. Zelensky spune: Nu pot sa fac concesii teritoriale ca nu-mi da voie constitutzia. Trump raspunde: Da cand ai ucis totzi copiii de la gradinitza din Donetsk tzi-a dat voie constitutzia ? Cand ai ucis spectatorii de la Crocus City Hall tzi-a dat voie constitutzia ? Daca a permis acele crime constitutzia U-Krainei sigur trebue modificata shi mudificarea va include shi concesiile teritoriale necesare pacii.

  3. ”..se vorbește despre procente din teritoriu, despre resurse și poziții strategice care ar trebui cedate Rusiei….”
    Cu exceptia alor nostri. Liderii nostri sunt pe vechi. Ei insista pe ajutor si inarmare si sustinerea Ucraineipana la Calendrele Grecesti. In loc sa ia seama de ceea ce spune Trump, ei comenteaza orice ”pârț” a lui Zelensky si-l pun la zid pe Trump. Aviz Nicusor cel viteaz.
    Suntem caraghiosi. Dupa ce ca nu-i baga nimeni in seama isi mai ”bat si alte cuie-n talpa.”

  4. Tramp a făcut ca reprezentații Europei de la întâlnire, în frunte cu Ursula, să se simtă umiliți și să înțeleagă că nu contează.
    Neamțul,francezul și englezul au fost tratați cum erau tratați ai noștrii când mergeau la Bruxelles.
    Au meritat să fie umiliți și au fost umiliți până la epuizarea.
    Europa a ajuns temniță democrației iar România este Experimentul Pitești .

  5. Ucraina nu trebuie sa cedeze niciun cm2 de teren pentru ca altfel nu e acord de pace, ci Diktat. Cum ar fi ca Rusia, tot de capul ei, sa taie o provincie, Basarabia sa zicem, din corpul Romaniei? Ooops, stai, ca a facut asta deja, cel putin de doua ori de-a lungul ultimelor secole.

  6. Putler se crede tare pentru ca are mai multa carne de tun si o tara mai mare.In plus, servicile sale secrete, si el insusi, manevreaza intens, pentru a dezbina NATO si a rupe SUA. Se pare ca i-a reusit, pina la un punct.Putler nu poate fi adus la negocieri (prin acceptarea armistitiului) decat daca NATO furnizeaza cele mai puternice arme, in cantitati serioase, U. Si presiunile economice se vor inaspri. Abia in fata fortei va ceda. Altfel, o va lalai pina ramine fara soldati. Si nu este o perspectiva imediata.Cred ca stiati, in SVR exista o directie care are rolul de a elimina fizic orice preopinent. Asta e „democratia” putlerista.

  7. Donald e Trump-eta lui Putin si nimic mai mult. Inclusiv in timpul intrevederii cu liderii europeni a trebuit sa ceara indicatii suplimentare, prin telefon, de la seful sau de la Kremlin.

  8. Totul decurge conform planului . Unii urcă …. alţii coboară . Afaceriştii / politicienii nu uită şi nu iartă .
    Apropo , ….. oare s-a schimbat vulturu’ american zis şi POTUS ? Menţionez doar la o parte din cele afirmate ȋn Anno Domini 2020 ( adică „douăzeci – douăzeci” ) : „trebuie să înțelegi că dacă Europa e atacată, nu vom veni niciodată în ajutorul vostru și nu vă vom sprijini . …. ”.

    În rest , s’auzim numai de bine că de rău suntem sătui !

    PS. 1 Respect pentru toţi şi ȋnţelegere ca să ne fie bine pe plaiurile mioritice !

    PS.2 Ehei maică şi mamaie …. cu toţii văzurăm / observarăm că de o perioadă meseria de „copist” şi cea de „clonist / uzurpator de identitate” au revenit ȋn forţă la Cotidianul . Cea de „multiplicator” este (ȋncă) ȋn fază incipientă .

    PS.3 Pentru cei din Sankt Petersburg şi „ȋntăririle” din Tiraspol : Tovarăşii din Africa vă salută şi vă aduc la cunoştinţă că „Educaţia este ca erecţia. Dacă o ai se vede.” (proverb african) Dasvidaniya tovarish .

  9. Tanti Rollanson, chestia cu democratia sau mai bine zis libertatea de exprimare pt ca democratia nu a existat niciodata 100% a fost importata din America nu au inventat-o europenii. Asa ca las-o mai usor cu valorile europene care sunt la fel ca cele ale lui Lenin. Cine nu e cu noi este impotriva noastra. Poate cea mai mare „valoare” a Europei este prostia care a ajuns sa proclame Ukraina bastion al democratiei, una dintre cele mai corupte din lume.

  10. Au fost comparati pe undeva pe aici (dupa numar) cu „Cei sapte magnifici” … eu mai degraba cred ca e vorba de povestea cu „Alba ca Zapada si cei sapte pitici”, pitici mai ales din punct de vedere politic, alaturi de „Alba ca Zapada”, tuciuriul „presedinte” ucrainean expirat de mai bine de un an !

  11. cum mai spuneam TRUMP e afacerist, nu razboinic.
    a procedat asa cu europenii ptr ca afaceristul vrea pace si stie ca toti europenii au spus chestii care l-au suparat pe batranelul Putin: lui Trum i-a fost frica ca ii vede pe astia si retrage oferta de pace =discutii inchise , 0 dialog!
    Mucusor s-a scos ca nu a mai dat banii de papusi de la tarabe italiene pe bilet de avion…in schimb a cantat,dansat , a cumparat usturoi ..ptr gargara 😀 😀 😀 😀 😀 😀 😀
    ..CUM AM MAI SPUS: TRUMP A CASTIGAT ,NU PUTIN !

  12. Credeți că s-a terminat?…v-ați gândit la alianța Russia si Ukraina împotriva vestului?…ce ziceți de varianta asta?…

  13. Inca o data,daca mai era necesar,un articol care reflecta ignorarea istoriei !Nu e grav un prost anti- Europa,e grav pretentia de a descrie politica mondiala prin ochelarii unui prost anti-Europa

  14. Faptul că un propagator al războiului, un președinte responsabil pentru crime în masă și pentru violarea drepturilor omului precum Putin este primit într-o manieră atât de supusă de către președintele SUA este un scandal în politica mondială și i-a șocat pe ucraineni. Este un comportament ce trădează valorile fundamentale pe care le apără Occidentul!!!

    • :))))) buna asta, ,,valorile pe care le apara occidentul”, daca vreti sa intelegeti valorile occidentului trebuie doar sa va uitati la ce au facut in Gaza. Al’ cu mustata nu a fost o anomalie, a fost norma

  15. Europa se hraneste tot mai mult cu iluzia ca Verdele de Paris e substanta care ingerata va contribui la reducerea bioxidului de carbon, a puterii Rusiei si a maririi potentei Ucrainei.
    Ps. Narativul oficial continua. Securitatea Ucrainei a asigurat, asigura si va asigura securitatea Europei. Coalitia imopentilor patocrati continua sa vanda gogoase cu ravase, in speranta ca tot mai multi cetateni vor fi dispusi sa le consume, fara a-ntelege ca numarul felor care le considera toxice a crescut enorm.

  16. Leaganul fas.cismului in lume nu se face bine, vrea sa salveze cel mai fas.cist stat in litigii cu mai multe tari din Europa de Est. In rest, tara naz.ismului criminal (Germania) se inarmeaza !

  17. Visul lui Micron? Ça altadata,sa o ” pacaleasca” pe bunasa cind baga piinea in cuptor! „Z” -ul i-a bagat in oala!

  18. Visuel lui Micron? Ça altadata,sa o ” pacaleasca” pe bunasa cind baga piinea in cuptor! „Z” -ul i-a bagat in oala!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.