Opera lui Helmut Newton a revoluţionat atât lumea modei, cât şi pe cea a fotografiei. A pozat cele mai frumoase femei, punându-le în evidenţă senzualitatea şi sexualitatea. Goale sau în smoking, femeile lui Newton sunt puternice, seducătoare, dominatoare, niciodată glaciale, dar mereu impresionante, intimidante. Sunt femeile puternice care au făcut revoluţia sexuală, asumându-şi din plin libertatea corpului lor, deschisă tuturor fantasmelor. Sunt femei bogate, care au cucerit lumea prin bani şi glorie şi care trăiau într-un rafinament extrem. Lux, clasă şi voluptate. Acesta ar putea fi un adagio pentru Femeia newtoniană.
Lumea de vis a lui Helmut Newton este o lume de lux şi de frumuseţe, un univers de imagini care relevă puterea seducţiei feminine, pe care fotograful a încercat-o.
Newton era născut la Berlin, a trăit la Melbourne, Los Angeles şi Saint-Tropez, dar Parisul era pentru el provocator, făcându-l să revoluţioneze universul modei şi să împânzească magazinele cu femei sculpturale. “Parisul era pentru mine oraşul în care mi-am dorit să trăiesc şi să lucrez”.
Helmut Newton a răsturnat sistemele, codurile vizuale şi morale. El dezbrăca femeile care pozau pentru haine. Avea viziunea unui om care gândea că fotografiile trebuie să fie foarte simple şi că nu au nevoie de explicaţii.
Un adagio pentru Femeia newtoniană
Nemţoaica blondă despre care vorbeşte atât de mult, Nadja Auermann, pentru Blumarine
“Voyeur” profesionist, Helmut Newton (1920-2004) n-a căutat niciodată să-şi risipească reputaţia de “vrăjitor” al fotografiei. Se amuza spunând: “Sunt o persoană foarte pură”, adăugând cu un aer angelic cât de tare îl surprindea agresivitatea femeilor germane pe el care releva “două obscenităţi; arta şi bunul-gust… Bunul-gust semnifică anti-modă, anti-foto, anti-erotism. Vulgaritatea înseamnă viaţă, amuzament, reacţii extreme”. Important era să-şi recunoască propriul adevăr: “Eu nu sunt un fotograf care să facă comentarii sociale, ca Sebastiao Salgado sau Henri Cartier-Bresson. Eu sunt superficial şi arăt lumea bogaţilor şi relaţiile lor. Viaţa unei femei care poate cheltui zece mii de dolari pentru o rochie şi care nu se întoarce acasă cu metroul, ci cu o maşină cu şofer. Şi încerc s-o fac în maniera cea mai bizară ca să nu produc niciun fel de neplăceri”.
Două reinterpretări ale modei
Eroina sagăi newtoniene este burgheza “sexy”, care se pune în scenă cu ostentaţie, în roluri stereotipe, de la madonă la prostituată, ca şi când ar fi o eternă Evă. “Pentru mine o burgheză este mai erotică decât o secretară sau o coafeză. Nimic nu este peiorativ în aceste cuvinte, ci doar o constatare. Clasa, eleganţa, educaţia sunt factorii în care cred”.
Fiul unei foarte bune familii, născut la Neustaedter în 31 octombrie 1920, răsfăţat de mama sa, care îi satisfăcea toate capriciile, tânărul Helmut descoperea la Berlin, în anii ‘30, un teritoriu al ficţiunii ideale. Discret în privinţa acestui teritoriu al copilăriei de mic prinţ în costume de catifea, până la a ajunge să se uite că a trebuit să fugă din Germania în 5 decembrie 1938 pentru că era evreu, el povesteşte în autobiografie primele emoţii audio-vizuale despre dădaca sa, care îl îmbrăţişa seara, fiind îmbrăcată într-un combinezon de satin de culoarea pielii.
Ines de la Fressange, pentru Chanel, în viziunea lui Newton
La 12 ani îşi cumpără primul aparat de fotografiat, cu banii adunaţi de el, şi fotografiază noaptea metroul şi turnul Radio din oraş. La 13 ani se imaginează ca un reporter într-un impermeabil, cutreierând lumea, la volanul unei imense maşini. La 14 ani, atunci când se afişează în cafenelele din Berlin panourile pe care scria: “Interzis evreilor şi câinilor”, el citeşte “Domnişoara Else” a lui Arthur Schnitzler, pe care-l va traduce într-o zi într-un roman foto. Este povestea unui bancher ajuns la faliment, iar fiica lui, pentru a-l salva, se plimbă prin holul unui hotel goală, sub un mantou de blană. La 16 ani, şi datorită complicităţii mamei sale, care-l susţine, părăseşte şcoala şi intră în studioul “Yva” al celebrului fotograf berlinez, care va fi ucis la Auschwitz, unde învaţă să retuşeze negativele şi să folosească camerele de format mare, realizând, de asemenea, primul “Autoportret în bluză albă”, privind spre orizont plin de inocenţă în faţa aparatului de fotografiat. Din această epocă datează dorinţa lui de a fi fotograf de modă, la “Vogue”. Avea un fizic hollywoodian pe care şi-l va păstra toată viaţa şi datorită practicării intense a nataţiei (la 75 de ani înota 30 de metri în 30 de secunde).
Tropicul Capricornului
Modelele lui Newton
La reîntoarcerea în Europa, între 1956 şi 1957, istoria sa se derulează sub Tropicul Capricornului. După ce părăsise Germania nazistă, se instalase în Australia, unde îşi deschide un studio foto la Melboune, în 1946, schimbându-şi numele, luând cetăţenie australiană. Începe să lucreze pentru suplimentul australian al revistei engleze “Vogue”. În 13 mai 1948 se căsătoreşte cu actriţa June Brunnel, cunoscută astăzi sub numele său de fotograf, Alice Springs. O retrospectivă a operei ei este deschisă în aceste zile la “Casa Europeană a Fotografiei” din Paris, retrasând lunga sa carieră, plasată, de asemenea, sub semnul modei. Expoziţia reuneşte într-o superbă galerie staruri ale scenei artistice internaţionale: Françoise Sagan, Brigitte Nielsen, Roman Polanski, Federico Fellini, Sting, Yves Saint Laurent, Robert Mapplethorpe, Christian Lacroix, Sonia Rykiel. Artista a încercat să traducă şi interiorul modelelor sale, clişeele ei fiind foarte construite, ea ştiind perfect să capteze lumina şi privirile, de multe ori preferând culisele reprezentaţiei. Născută la Melbourne în 1923, June îl întâlneşte pe Newton în 1947. Ea era actriţă şi poza ca model. Apoi, debutează ca fotograf profesionist, abandonându-şi profesia de actriţă. Lucrează pentru “Dépéche Mode”, dar şi pentru campania publicitară a coaforului Jean Louis David, pentru “Vogue”, “Marie Claire”, “Fashion Magazine”, “Elle”. Începe să fotografieze celebrităţile, găsindu-şi stilul propriu, consacrându-se apoi exclusiv portretelor. Aceasta se destăinuia: “Când m-a cerut de soţie, Helmut mi-a spus: “Fotografia va fi, în viaţa mea, întotdeauna pe primul loc. Tu vei fi pe al doilea”.
Monica Belucci din catalogul expoziţiei de la Grand Palais
În 1957, o lovitură a norocului îl aduce pe Helmut Newton în “sfânta sfintelor” de la Londra, studioul de la “Vogue”. Aici i-a întâlnit pe Cecil Beaton şi Norman Parkinson. Dar Londra era un oraş pe care îl ura. În schimb, la Paris se simţea ca acasă, inventându-şi un stil, colaborând cu “Vogue”-ul francez, unde va rămâne 23 de ani (1961-1983), lucrând în acelaşi timp şi pentru “Queen”, “Nova” şi “Vogue” din Statele Unite. Foarte repede, Helmut Newton a reuşit să-şi impună universul său imaginar. Totul era surprinzător: decorurile exterioare ca şi situaţiile extravagante în care evoluau femei nepăsătoare de reputaţia lor, la limita punctului din care nu mai există întoarcere. A fost o perioadă de intensă libertate pentru Newton, care şi-a integrat fanteziile cele mai dezlănţuite. “Moda era pentru mine nu o ilustraţie, ci o ideea de pus în scenă”. Îşi cheltuieşte energia în acest sens şi fabrică dezordine şi străluciri, lacrimi şi strigăte, adevăruri şi falsuri şi chiar magie neagră. Din imaginile lui răzbat dive precum Marlene Dietrich, Monica Vitti, Marilyn Monroe, Madonna, Isabella Rossellini, Sofia Loren, Claudia Schiffer, Monica Bellucci… Constată că femeile dorite, cu picioarele foarte lungi, erau răutăcioase, dar gata să pozeze fără niciun fel de inhibiţii.
Kate Moss, celebrul model, în viziunea lui Newton
Newton înţelege actualitatea sângerândă a faptului divers: paparazzi, bordeluri, manechine în vitrine, cravaşe, monocluri, ghete de piele, mantouri de blană, peruci, diamante, revolvere, maşini sport, piscine… Câteodată merge atât de departe în reprezentarea dorinţei încât cititoarele indignate au impresia că este vorba de un obsedat sexual şi multe dintre ele reziliază abonamentele. Avea o îndrăzneală nebună transformând aceste creaturi în fiice ale plăcerii, dominatoare, secrete, care-şi rezervă gândurile pentru un viitor mai bun. Un exemlplu? Liz Taylor, întinsă pe o canapea, cu papuci şi nepieptănată (dar îmbrăcată cu o rochie cu flori), aruncă o privire de specialistă asupra unui bărbat din care se zăreşte numai spatele.
“Erotismul pentru mine este figura. Nu sexul. Este un clişeu care afirmă că erotismul este contrariul nudului integral şi totuşi e atât de adevărat!”, mărturisea el.
Taior alb cu negru creat de Mugler
În anii ’60, modelul său preferat era o frumoasă nemţoaică blondă care degaja “o stranie senzualitate nu numai în fotografii, dar şi în viaţă. În faţa ei bărbaţii se plecau. Nu era o frumuseţe şi nu exista nicio logică. Dar eram incapabil să explic pentru ce pe această fată o iubea atît de tare obiectivul meu şi pe alta nu”. În 1981, pentru “Vogue France”, Newton compune o serie de imagini emblematice, “Nudul şi hainele”, de o insolentă simplicitate. Astfel, apar ca într-o oglindă patru manechine nude, cu pantofi cu tocuri foarte înalte şi alte patru care sunt îmbrăcate. Imaginile lor sunt identice, dar sunt două clişee diferite. Opoziţia corpului nud şi a celui îmbrăcat este evidentă. Trupurile se profilează în aer şi devin sculpturale sub “lumina neagră” care redă atât de bine pielea femeilor. În 1982, pentru că nu vrea să se repete, se consacră din nou nudului, multiplicând portretele celebrităţilor, actriţelor, femeilor politice, avocatelor.
Celebrul manechin Jerry Hall pozând pentru Thierry Mugler
Fotografiile lui se vând foarte scump: cam în jur de 100.000 de dolari pe bucată. Publică numeroase cărţi, expune peste tot, se împacă cu oraşul său natal, căruia îi face o donaţie a operelor sale, şi deschide uşile unei fundaţii. La Hollywood, în 23 ianurie 2004, fotograful modei, cel mai voluptuos al secolului al XX-lea, murea într-un accident la volanul maşinii sale. Avea 83 de ani. Ploaie de omagii de la Agnes Varda, care spunea: “Am fost fascinată de îndrăzneala lui”, de la Lise Sarfati, “Era excitant, baroc şi teatral”. Paolo Roversi declara: “El a adus fotografia către un teren neexplorat, tratând erotismul cu eleganţă şi eleganţa cu erotism”. François-Marie Banière aprecia: ”El va rămâne ca un Orson Welles al fotografiei, un gigant”, iar Frank Horvath destăinuia: “El se juca ca în artele marţiale, utilizând forţa adversarului, dar el era Câştigătorul”.
Thierry Mugler, imagine Vogue SUA de Helmut Newton
Expoziţia de la “Grand Palais”, deschisă până în 17 iunie, reuneşte peste 200 de imagini originale sau “vintage”, realizate sub controlul lui Helmut Newton. Este, totodată, proiectat un film realizat de June Newton, soţia fotografului, intitulat “Helmut by June”.
Violentă, uneori şocantă, opera lui Newton a căutat să redea frumuseţea, erotismul, umorul, uneori violenţa pe care sensibilitatea lui o surprindea în relaţiile sociale ale lumilor pe care le frecventa: moda, luxul, banii, puterea.
