Membrii familiei Simonei Cimpoi își doresc să afle cine sunt vecinii care consideră că nu ar merita să fie ajutați de Asociația „Glasul Vieții”, înfiinţată de părintele Dan Damaschin.
„Dăm foc la primărie, dacă nu spuneți cine v-a trimis la noi. Să nu vă treziți că vine mama la voi, ca o nebună. Mama e nebună”, a declarat fiica Simonei Cimpoi, potrivit bzi.ro.
Mai mulți locuitori din Păușești, comuna Dumești, județul Iași, susțin că în sat există mai multe persoane care pretind a fi nevoiașe pentru a beneficia de ajutor din partea părintelui Damaschin.
Și Rodica Turca se bucură de sprijinul Asociaţiei „Glasul Vieţii”, însă nu ezită să spună că unii dintre cei ajutați nu au nevoie cu adevărat de sprijinul oferit.
„Da, ajută, dar nu pe cine trebuie. Săptămâna asta, mie nu mi-au adus nicio sticlă de ulei, iar la Simona Cimpoi au mers de două ori cu sacoșe întregi de alimente”, a declarat femeia.
Popa Gunoi.
(oricine apare in mass-media
e un gunoi,
fara exceptie)