Mădălina Florea scrie istorie în alergarea montană: „Nu mai alerg pentru a demonstra. Alerg pentru a mă regăsi”

Mădălina Florea, campiona ediţiei de anul trecut a GTWS la feminin, are şanse bune să cucerească titlul mondial şi la ediţia de anul acesta.

De la victoria de la Broken Arrow Skyrace, în California, la succesul de la Québec Mega Trail, apoi victoria din Austria și, mai recent, triumful de la Sierre-Zinal, Mădălina a construit un sezon remarcabil prin constanță, curaj și ani de muncă aflați în spatele rezultatelor pe care publicul le vede astăzi.

Victoria de la Sierre-Zinal are însă o semnificație aparte. Considerată una dintre cursele emblematice ale alergării montane mondiale, Sierre-Zinal este un reper pentru generații întregi de sportivi. Pentru Mădălina, victoria reprezintă mai mult decât un rezultat: este împlinirea unui obiectiv construit în timp și un moment important al carierei sale.

În spatele acestor rezultate există însă o poveste care nu se vede în clasamente.

Este povestea unui sportiv care a învățat, în timp, că performanța nu înseamnă doar să îți învingi adversarii. Înseamnă să te cunoști, să accepți momentele dificile, să gestionezi presiunea și, uneori, să ai curajul de a nu mai încerca să demonstrezi nimic nimănui.

Acesta este contextul în care Cotidianul.ro publică acest interviu cu Mădălina Florea – nu doar despre victoriile unei sportive române pe marile scene internaționale, ci despre omul din spatele rezultatelor și despre drumul prin care performanța a devenit, pentru ea, și o formă de libertate.

Mulți te-au descoperit odată cu victoria de la Broken Arrow Skyrace. Cine este omul Mădălina Florea dincolo de medalii? Ce ai vrea să știe publicul despre tine?

Cred că, înainte de toate, sunt un om care încă se descoperă. Mulți mă cunosc pentru rezultate, dar eu nu mă definesc prin ele. Medaliile sunt doar consecința unui drum și a multor ani de muncă.

Ani la rând am crezut că trebuie să demonstrez ceva: că sunt suficient de bună, suficient de puternică, suficient de pregătită. Astăzi înțeleg că adevărata luptă nu este cu adversarele mele, ci cu mine însămi.

Alergarea a devenit locul în care mă regăsesc. Când sunt pe munte, departe de zgomot, de comparații și de presiunea de a demonstra ceva, simt că sunt cea mai autentică versiune a mea.

Asta mi-aș dori să vadă oamenii: nu doar o atletă care câștigă curse, ci un om care încearcă, în fiecare zi, să se regăsească.

Ce te-a format ca persoană înainte să te formeze sportul?

Familia mea și valorile cu care am crescut. Am învățat că nimic nu se construiește peste noapte, că respectul valorează mai mult decât orice medalie și că munca făcută cu sinceritate nu te dezamăgește niciodată.

Sportul nu m-a schimbat, ci mai degrabă mi-a scos la suprafață ceea ce exista deja în mine și m-a ajutat să mă cunosc mai bine.

Ce valori personale îți ghidează deciziile? Și cum le păstrezi într-un sport atât de dur?

Autenticitatea, libertatea și respectul sunt valorile care mă ghidează.

Cred că performanța nu vine din frică și nici din presiune. Mulți cred că trebuie să alergi permanent cu povara rezultatului pe umeri, însă eu cred exact invers.

Cele mai bune curse ale mele au venit atunci când m-am simțit liberă, când nu am mai alergat pentru validare și nu am mai încercat să demonstrez nimic nimănui. Pur și simplu m-am bucurat de ceea ce fac.

Pentru mine, bucuria nu este recompensa succesului, ci ceea ce face succesul posibil.

Cum arată munca invizibilă din spatele performanței?

Lumea vede două sau trei ore de concurs. Nu vede anii din spatele lor, diminețile în care te trezești obosit și alegi totuși să ieși la antrenament, accidentările, recuperarea sau zilele în care corpul spune „nu”, iar tu trebuie să ai răbdare.

Dar, mai ales, nu vede lupta din mintea unui sportiv: să înveți să gestionezi frica, să accepți că nu poți controla totul și să ai curajul să fii vulnerabil.

Pentru mine, cea mai grea muncă nu este cea fizică, ci cea interioară.

Ai un job sau proiecte profesionale în afara sportului? Cum reușești să le îmbini cu antrenamentele?

Astăzi, sportul este profesia mea și îi dedic aproape tot timpul.

Pe lângă competiții și antrenamente, colaborez cu partenerii mei și mă implic în proiectele care fac parte din această carieră.

În același timp, simt că încep să construiesc ceva mai mare decât rezultatele sportive. Mi-ar plăcea ca, peste ani, oamenii să nu-și amintească doar cursele pe care le-am câștigat, ci și mesajul pe care l-am transmis.

Cum reușești să păstrezi echilibrul între viața personală și sport?

Încerc să-mi amintesc mereu că sunt om înainte de a fi atlet.

Dacă mâine nu aș mai putea alerga, tot aș vrea să mă recunosc în oglindă și să știu cine sunt. De aceea încerc să nu-mi las identitatea să depindă de un rezultat.

Sportul este o parte foarte importantă din viața mea, dar nu este tot ceea ce sunt.

Ce faci în zilele în care nu ești „atleta Mădălina Florea”?

Îmi place natura. Îmi place să merg cu bicicleta, să pescuiesc, să petrec timp cu oamenii dragi, să joc remi sau Catan și să mă bucur de lucrurile simple.

Tocmai aceste momente mă ajută să mă încarc și să mă întorc la linia de start cu mai multă liniște și cu mai multă bucurie.

Care este cea mai mare vulnerabilitate a ta?

Perfecționismul.

Mult timp am simțit că trebuie să demonstrez mereu ceva. Astăzi încerc să mă eliberez de această nevoie.

Înaintea unei curse îmi spun un singur lucru: nu trebuie să demonstrez nimic nimănui, trebuie doar să mă regăsesc. Pentru că atunci când mă regăsesc, alerg cel mai bine.

Cea mai mare adversară a mea nu este atleta de lângă mine la start, ci propriile mele îndoieli.

Ce îți dorești să construiești pe termen lung? Un proiect personal, o comunitate, o misiune dincolo de sport?

Nu îmi doresc doar o colecție de medalii. Îmi doresc ca povestea mea să îi facă pe oameni să creadă mai mult în ei înșiși.

Trăim într-o lume în care toți încearcă să demonstreze ceva, să fie suficient de buni, suficient de rapizi sau suficient de perfecți. Eu vreau să transmit un mesaj diferit: că adevărata victorie nu este să fii mai bun decât ceilalți, ci să devii cea mai autentică versiune a ta.

Dacă un copil, un alergător amator sau chiar un om care nu a alergat niciodată își găsește curajul să fie el însuși pentru că a auzit povestea mea, atunci voi simți că am construit ceva care va rămâne și după ce cariera mea sportivă se va încheia.

Cred că, la final, oamenii nu își vor aminti fiecare cursă pe care ai câștigat-o, dar își vor aminti cum i-ai făcut să se simtă.

Dacă pot să le reamintesc că, indiferent prin ce trec, se pot regăsi pe ei înșiși, atunci aceasta va fi cea mai importantă victorie a mea.