MAE: Fără români printre victime

https://www.turkiyegazetesi.com.tr/fotogaleri/ege-6-6-ile-sallandi-deprem-sonrasi-ortaya-cikan-goruntuler-dehsete-dusurdu-22161.aspx?o=1

Autoritățile turce, respectiv autoritățile elene nu au notificat, până vineri după-amiaza, misiunile diplomatice sau consulare ale României în cele două state cu privire la existența unor cetățeni români printre persoanele afectate de cutremurul din Marea Egee, anunță Ministerul Afacerilor Externe

MAE a transmis, vineri, că Ambasada României la Ankara, Consulatul General al României la Izmir și Ambasada României la Atena au întreprins, în regim de urgență, demersuri pe lângă autoritățile locale pentru a obține informații cu privire la existența unor cetățeni români printre persoanele afectate.

„Până la acest moment, autoritățile turce, respectiv autoritățile elene nu au notificat misiunile diplomatice sau consulare ale României în cele două state cu privire la existența unor cetățeni români printre persoanele afectate, iar la nivelul misiunilor României nu au fost primite solicitări de asistență consulară”, anunță MAE.

MAE precizează că cetățenii români care se află pe teritoriul Republicii Turcia pot solicita asistență consulară la numărul de telefon al Ambasadei României la Ankara: +90 312 4477940, al Consulatului General al României la Izmir: +90 232 4650579 și ale Consulatului General al României la Istanbul: +90 212 3583541, +90 212 3580516, +90 212 3583537, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) și preluate de către operatorii Call Center în regim de urgență sau la numerele de telefon de urgență ale acestora: Ambasada României la Ankara: +90 532 3181726, Consulatul General al României la Izmir: +90 530 4150077 și Consulatul General al României la Istanbul: +90 533 5420695.

Cetățenii români care se află pe teritoriul Republicii Elene pot solicita asistență consulară la numărul de telefon al Ambasadei României la Atena: +30 210 6728879, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) și preluate de către operatorii Call Center în regim de urgență sau la numărul de telefon de urgență al ambasadei: +30 6978996222.

Misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României în Republica Turcia și în Republica Elenă sunt în dialog cu autoritățile locale din cele două state, fiind pregătite să acorde asistență consulară, conform competențelor legale și cu stricta respectare a măsurilor adoptate de către autoritățile locale în contextul pandemiei de COVID-19.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

1 Comentariu

  1. Exprimare srandard „pot cere…”! Dar, cat stau si asteapta la telefon sau, ce fel de ajutor vor primi solicitantii daca sunt sub daramaturi??! Dumnezeu cu mila!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.