Maia Sandu participă în premieră la reuniunea Coaliției de Voință, la invitația președintelui francez

Reuniunea va aborda probleme privind necesitatea Ucrainei de a se putea apăra, consolidarea cooperării industriale şi punerea în comun a experienţei mai multor ţări şi industrii europene.

Maia Sandu participă în premieră la reuniunea Coaliției de Voință, la invitația președintelui francez

Reuniunea va aborda probleme privind necesitatea Ucrainei de a se putea apăra, consolidarea cooperării industriale şi punerea în comun a experienţei mai multor ţări şi industrii europene.

Maia Sandu este prezentă astăzi la Paris pentru a lua parte la reuniunea Coaliției de Voință, o premieră istorică pentru liderul de la Chișinău, fiind prima dată când Republica Moldova este reprezentată la un astfel de eveniment oficial, conform datelor transmise de instituția prezidențială, scrie News.ro.

Republica Moldova a anunțat că participă la Coaliţia de Voinţă, un format de coordonare politică şi diplomatică, coprezidat de Franţa, Germania şi Regatul Unit, din care fac parte 37 de state, majoritatea europene.

Pace justă și durabilă

„Participarea R. Moldova la Coaliţia de Voinţă este o continuare firească a sprijinului oferit Ucrainei. Participarea ţării noastre este pe deplin compatibilă cu neutralitatea consfinţită în Constituţie: coaliţia este un format de cooperare flexibil, iar din ea fac parte şi alte state europene neutre.

Citește și: SONDAJ Macron și Maia Sandu, liderii în care românii au cea mai mare încredere

Fiecare stat participant decide singur forma şi amploarea contribuţiei sale, în conformitate cu cadrul său constituţional”, arată Preşedinţia de la Chişinău într-un comunicat.

Chişinăul subliniază, de asemenea, legătura strânsă dintre securitatea celor două state

„Cu o frontieră comună de 1 222 km, Republica Moldova este un partener de securitate de încredere pentru Ucraina şi pentru restul Europei. Securitatea Ucrainei şi securitatea R. Moldova sunt strâns legate: o pace justă şi durabilă în Ucraina va însemna stabilitate pentru Moldova şi pentru întregul continent”, se mai arată în document, arată News.ro.

Potrivit Preşedinţiei, de la începutul agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei, Republica Moldova

  • a oferit refugiu ucrainenilor, a asigurat coridoare de tranzit pentru exporturile ucrainene
  • a acordat sprijin umanitar şi energetic
  • a contribuit la instruirea geniştilor ucraineni în domeniul deminării umanitare

Luni, la Paris, preşedintele Emmanuel Macron va coprezida summitul Coaliţiei de Voinţă, alături de prim-ministrul britanic şi de cancelarul german, la Hôtel national des Invalides. Printre participanţi se va afla şi preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski.

Summitul are loc în înaintea paradei de 14 iulie, la care şeful statului francez a invitat toate ţările membre ale Coaliţiei.

Întâlnirea va continua şi extinde progresele obţinute în cadrul summitului G7 de la Evian, cu scopul de a reafirma sprijinul pentru apărarea Ucrainei şi de a intensifica presiunea asupra efortului de război al Rusiei, inclusiv prin lupta împotriva flotei sale fantomă.

Bilanț

Liderii vor face şi un bilanţ privind planificarea operaţională a garanţiilor de securitate menite să asigure o pace solidă şi durabilă în Ucraina.

Înaintea summitului Coaliţiei de Voinţă va avea loc prima reuniune a Coaliţiei antibalistice, la Quai d’Orsay.

Preşedintele Macron va încheia această întâlnire nu înainte însă de a se întâlni și cu preşedintele Zelenski.

Reuniunea va aborda probleme privind necesitatea Ucrainei de a se putea apăra, consolidarea cooperării industriale şi punerea în comun a experienţei mai multor ţări şi industrii europene.

Distribuie articolul pe:

2 comentarii

  1. Macron a convocat la Paris, de 14 iulie, reuniunea grupului Soros, pe care francezii o execra. Defilarea unor trupe ucrainiene, naziste, pe Champs Elysée li se pare un sacrilegiu. Multe proteste ale oamenilor si partidelor politice, nu zambetele din fotografiile oficiale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.