Pe Twitter a fost lansată o campanie cu numele „Mâncați mere împotriva lui Putin” ce invită polonezii să combată cu umor embargoul instituit de Rusia împotriva importurilor de fructe și legume din Polonia, transmite AFP.
Demersul, sprijinit de numeroși ziariști, de personalități politice și publice, are ca obiectiv sprijinirea agricultorilor polonezi afectați de embargoul rus, Polonia fiind primul exportator mondial de mere.
„Alăturați-ne acțiunii noastre pentru a arăta că nu ne pasă de embargoul rus”, a scris tot pe Twitter Stanislaw Koziej, consilierul pentru securitate națională al președintelui Bronislaw Komorowski.
Conform Ministerului polonez al Agriculturii, piața rusă absoarbe aproape 7% valoarea exporturilor de produse agroalimentare ale Poloniei, cantitatea de mere livrată anual fiind de circa un milion de tone.
Serviciile sanitare ruse au anunțat miercuri interzicerea importurilor de fructe și legume din Polonia începând cu data de 1 august. Decizia este motivată oficial de „neregulile repetate” în acte și nerespectarea procedurilor.
UE a decis marți instituirea de sancțiuni cu caracter economic împotriva Rusiei, acestea prevăzând blocarea accesului unor bănci și companii ruse pe piețele financiare europene și interzicerea furnizării de arme și tehnologii sensibile.