Președintele Confederației Patronale Concordia Dan Șucu afirmă îcă România are nevoie de o economie liberă, nu de stăpâni politici, avertizând că, ori de câte ori interesele economice ale țării sunt amenințate, clasa politică va fi trasă la răspundere ”fără ezitare”.
Confederația le-a cerut celor doi candidați rămași în cursă să declare public, fără echivoc, că: nu vor schimba drumul european și atlantic al României, nu vor susține măriri de taxe și se vor implica în eliminarea dezechilibrelor economice, vor respecta democrația, libertatea, proprietatea privată și domnia legii.
”Economia românească nu are stăpâni politici. O treime din PIB-ul şi bunăstarea românilor sunt produse în miile de societăţi membre Concordia, cu peste 450.000 de angajaţi. Oriunde întorci capul în România vei da peste o fabrică, un magazin, un birou, un şantier al unui membru Concordia. Existăm ca să apărăm interesele celor care produc valoare pentru societate”, a afirmat preşedintele Concordia, Dan Şucu, în manifest.
El arată că ”prosperitatea României se datorează mediului de afaceri, companiilor şi milioanelor de români care lucrează în aceste societăţi”.
”Politicienii s-au succedat cu repeziciune, dar mediul nostru privat s-a construit cu greu şi este statornic. Îmi este imposibil să-mi amintesc câţi premieri sau miniştri de finanţe am cunoscut. Un politician care să cheltuie arbitrar taxele pe care noi le plătim găsim uşor, dar un om de afaceri sau un antreprenor care să îşi asume responsabilitatea unei afaceri cu 50, 100, 1000 de oameni, mult mai greu. Asta ne legitimează în faţa oricărui Guvern, a oricărui politician şi a oricărui preşedinte. Ne dă dreptul să solicităm ca anumite principii să fie respectate, ca orice decizie economică să fie agreată cu mediul de afaceri reprezentativ”, subliniază Şucu.
El precizează că, din aceste motive, Concordia le cere imperativ celor doi candidaţi rămaşi în cursa prezidenţială, să declare public, fără echivoc, că nu vor schimba drumul european şi atlantic al României. ”Este singura opţiune. Orice tentativă de deturnare a României de la parcursul european şi atlantic va avea consecinţe economice directe şi va duce la un declin sigur al nivelului de trai şi al veniturilor tuturor”, transmite Concordia. Candidaţilor li se cere să declare public şi că ”nu vor susţine măriri de taxe şi se vor implica în eliminarea dezechilibrelor economice”. ”Cum? Prin promovarea cheltuirii responsabile a banilor publici. În 2010, incapacitatea clasei politice de a adapta veniturile la cheltuieli în ciuda tuturor avertismentelor a dus la măsuri brutale, care au zdrobit sute de mii de companii şi angajaţii lor, au omorât visurile antreprenorilor români şi au prelungit criza cu încă trei ani. Se poate repeta? Mâine, dacă decidenţii vor apela din nou la vandalism fiscal”, arată asociaţia Concordia.
Candidaţii în finala prezidenţială sunt solicitaţi să declare că vor respecta democraţia, libertatea, proprietatea privată şi domnia legii.
”Doar aşa mediul privat poate produce bunăstare şi noi vom avea încredere să continuăm investiţiile Vrem o Românie în care iniţiativa şi hărnicia sunt răsplătite, nu pedepsite. Vom trage la răspundere clasa politică fără ezitare şi o vom face ori de câte ori interesele economice ale ţării sunt ameninţate. Dar odată cu această putere, vine şi responsabilitatea faţă de comunităţile în care ne desfăşurăm activitatea. Îmi este cu adevărat ruşine când întâlnesc oameni de afaceri care conduc companii cu sute de angajaţi, dar nu se implică în viaţa publică şi în comunităţi”, se arată în manifest.
”Le reamintim răspicat: Ce aţi muncit până acum, trebuie apărat. Uneori mai vocal, în faţa celor pe care îi alegem, şi cel mai adesea implicându-vă în organizaţii patronale. În România există, în continuare, oportunităţi mari şi pentru a fi cu toţii mai prosperi avem nevoie de decizii care se bazează pe date, nu pe dogme. Avem nevoie de o economie liberă, nu de stăpâni politici.”, mai transmite preşedintele Concordia.
George Simion, candidat în turul al doilea al prezidențialelor, i-a transmis joi lui Dan Șucu că România nu se va abate de la parcursul său european și atlantic, după ce acesta din urmă a lansat manifestul pentru cei doi candidați rămași în cursa prezidențială.
”Am citit cu atenție manifestul lansat de Confederația Concordia și de dumneavoastră. Consider acest demers legitim și binevenit în contextul unui moment de răscruce pentru societatea și economia românească. Ca viitor președinte al României, țin să afirm limpede: România nu se va abate de la parcursul său european și atlantic. Apartenența noastră la Uniunea Europeană și Parteneriatul strategic cu Statele Unite reprezintă repere ferme de stabilitate și securitate, pe care le vom întări, nu contesta”, a precizat George Simion, într-un comunicat de presă.
El a menționat că, în ultimele zile, a avut întâlniri directe cu reprezentanți ai mediului diplomatic și economic din Statele Unite, Italia, Franța, Germania, Polonia, cărora le-a transmis același mesaj: ”România rămâne un partener predictibil, angajat într-o construcție occidentală durabilă, cu respect pentru angajamentele asumate”.
Candidatul AUR a adăugat că susține ”o economie de piață autentică, transparentă și competitivă, în care regulile sunt clare pentru toți și în care inițiativa privată este încurajată, nu penalizată”.
”Suntem pentru stabilitate fiscală, pentru un mediu antreprenorial sănătos, pentru investiții solide – autohtone și străine – și pentru un cadru instituțional care să garanteze libertatea economică, statul de drept și democrația funcțională. Respectul pentru lege, pentru proprietate și pentru libertatea de exprimare sunt pentru noi principii fundamentale. La fel și dialogul deschis cu toate organizațiile reprezentative ale societății – inclusiv cu cele din mediul de afaceri. În acest spirit, vă adresez invitația sinceră de a avea o discuție directă în perioada următoare. Îmi doresc să aprofundăm în cadrul unei întâlniri aceste teme, să discutăm în mod concret și constructiv despre direcțiile de reformă necesare și despre felul în care instituția prezidențială poate fi un garant real al stabilității și al unui climat economic favorabil dezvoltării. Suntem deschiși oricărei forme de dialog onest și profesionist. Pentru că, în fond, aceasta este cheia unei democrații autentice”, a completat George Simion.
De asemenea, candidatul independent la alegerile prezidenţiale, Nicuşor Dan, a răspuns joi apelului.
”Salut mesajul ferm şi concis al Confederaţiei Patronale Concordia. Mai mult decât oricând în aceste zile este necesară implicarea activă a antreprenorilor şi mediului de business în această dezbatere esenţială din societate. România are nevoie de direcţie, iar în viziunea mea despre România Onestă singura direcţie este cea europeană şi atlantică. Eu nu indic această direcţie doar ca răspuns la solicitări în campanii electorale, am demonstrat zi de zi acest lucru atât în societatea civilă cât şi ca primar al capitalei României”, spune Nicuşor Dan.
”Înţeleg îngrijorarea dumneavoastră mai ales că atât contracandidatul meu cât şi persoanele menţionate între propunerile de prim-ministru au dat semnale sau au fost expliciţi că îşi doresc naţionalizări, decuplarea de Uniunea Europeană şi renunţarea la scutul NATO. România are instituţii nefuncţionale, ineficiente care sunt acaparate de grupuri de interese. În România Onestă aceste instituţii trebuie să revină în sprijinul cetăţeanului şi al mediului de business iar acest lucru înseamnă inclusiv că e nevoie să cheltuim mult mai responsabil banii publici”, precizează Nicuşor Dan.
El subliniază că ”democraţia şi libertatea sunt fundaţia pe care putem clădi România Onestă iar domnia legii este absolut necesară pentru a repune instituţiile publice în slujba cetăţeanului, iar proprietatea privată este esenţială pentru a încuraja progresul şi prosperitatea României”.
”Experienţa mea de primar al Bucureştiului şi rezultatele pe care le-am avut îmi oferă o înţelegere foarte bună a instituţiilor, legislaţiei şi a sistemului administrativ, cunoştinţe absolut necesare pentru a putea genera o reformă a statului. Pe lângă această experienţă am capacitatea de a identifica şi mobiliza acei oameni integri, profesionişti şi motivaţi din societate pentru a construi un stat funcţional care îi tratează cu respect pe toţi cetăţenii. Am convingerea că împărtăşim aceleaşi valori, ceea ce nu pot spune despre contracandidatul meu, din păcate. De aceea membrii dumneavoastră ar trebui să privească mai atent la ce au făcut candidaţii la preşedinţia României până azi, ce au spus despre direcţia României, şi să nu creadă doar în scrisori de bună intenţie pe care le semnează pentru a câştiga voturi. Împreună şi alături de mediul privat implicat eu am credinţa că putem clădi România Onestă”, mai afirmă Nicuşor Dan.
daca asta nu vede ce se intimpla si nu evalueaza corect spusele si actiunile intreprinse al altora si vine cu intrebari si aspecte de giga, intrebarea mea este: cine i-a construit afacerea lui sucu si cine il tine in geam??????
Da! Mircea Crişan le zice bine! Candidatul Securității, amândoi, este cel mai bun! Cu ei o să votăm, că dacă nu votăm suntem răi şi duşmanii poporului! Clar!
Aveti grija mai baieti de averea lu nea sucu,ca pe urma nu mai poate investi la genoa.Nu putea sa bage banii la rapid,sa prinda si ei o cupa europeana.
sucu are probleme… ori face pe prostu… ori serveste alte interese…
spune tu sucule, cit ai dosit si ai ascuns din venituri???
Mai va cu”drumul european”.Ia-o Șucule, prin Polonia și învață ce înseamnă o țară.Fără amărășteni nepalezi angajeți la fentă pe bani prea puțini și fără telefoane și firme de partid.Că tot vb de”economia reală”.Vezi-o pe aia cu impozitele unde se duce și pe ce, și vb p-ormă.
De ce nu dați și răspunsul lui Nicușor Dan, măi deontologilor?
poate este CINEVA care ne spne si noua alora PROSTI -CINE A FACUT CEA MAI MARE DATORIE A coloniei ?
Sper ca dupa alegeri sa fie verificata averea lui Dan Șucu
Sucu era cel care o sustinea pe Lasconi in decembrie. Apropo ce i-ati facut mai sustinatorilor doamanei primar ?
De ce promiți Simioane în numele lui Georgescu? Ai spus că el va fi prim-ministru iar el a spus că statul trebuie să ia 51% din orice afacere? Că cel mai bine ar fi să creștem cai. Ce pur sânge arab sau englez? Facem noi pur sânge georgesc.
putin apa rece ca sa te trezesti, oare n-ar fi fost bine ca Romania sa detina EON deci sa-l cumpere la pretul echivalent unui tur de alegeri anulate? oare n-ar fi firesc sa cumparam de pe piata/bursa PETROM? si alte companii? le-am privatizat pe nimic, am putea sa le achizitionam de pe Bursa…
iar Sucu e un profitor din vremea cand unele fabrici au fost privatizate, le-a falimentat si a ramas cu bani larca una se numea ILEFOR Tg.Mures…unde mai este? la Sucu in buzunar?
Prunci mulți …păzea …
din ce obtii tu ”meleoane” ca pe ferestreme magazinului tau MOBEXPERT de un an scrie lichidare se stoc, fabrici de mobila nu prea ai, magazinele nici la reducere nu reusesc sa vanda, dar esti mare si vocal…
Ăsta nu cumva era pe la ProTV și lingea clanțele, acum, își scoate colții pentru împrăștiat minciuni?