Marius Petcu a fost condamnat la şapte ani de închisoare cu executare. Liderul sindical este acuzat de luare de mită. Acesta poate face apel la decizia Tribunalului Bucureşti luată joi.
Procurorii DNA susţin că, în perioada 2009-2010, Marius Petcu, în calitate de preşedinte al Federaţiei Sanitas, a primit de la directorul unei societăţi comerciale bani, pentru a atribui acestei firme un contract de execuţie lucrări.
Astfel, potrivit procurorilor, în perioada septembrie 2009 – martie 2011, în calitate de preşedinte al Federaţiei Sanitas, Petcu ar fi primit de la Petre Scrieciu, administratorul unei societăţi comerciale, denunţător în cauză, sume de bani totalizând 1.398.400 lei, în schimbul atribuirii către firma acestuia a unui contract de execuţie lucrări.
Conform anchetatorilor, banii au fost primiţi în mod repetat, câte 87.400 de lei lunar, o rată reprezentând aproximativ 20% din valoarea fiecărei situaţii de lucrări decontate în cadrul contractului care avea ca obiect construirea „Centrului de educaţie, perfecţionare şi recreere – Snagov”.
De asemenea, în 1 februarie, Marius Petcu ar fi primit de la Scrieciu, prin intermediar, un imobil situat în staţiunea Predeal în valoare de 535.165 de lei. Scopul primirii acestui imobil a fost acela de a compensa unele tranşe din mită neplătite încă, cele aferente lunilor următoare, sau de a facilita obţinerea de către aceeaşi firmă a unei lucrări viitoare, susţin procurorii DNA.
Fostul lider sindical trebuie să-i restituie lui Petre Scrieciu suma de 1.398.400 lei.
Pe 21 aprilie, DNA l-a trimis în judecată pe Marius Petcu, pentru luare de mită, în formă continuată.
De asemenea, Petcu trebuie să dea 15.000 de lei cheltuieli judiciare.