Medicamentele cumpărate de pacienţii internaţi, decontate

Pacienţii care îşi cumpără medicamente în perioada în care sunt internaţi pot să primească de la casieria spitalului contravaloarea  lor.

Medicamentele cumpărate de pacienţii internaţi, decontate

Pacienţii care îşi cumpără medicamente în perioada în care sunt internaţi pot să primească de la casieria spitalului contravaloarea  lor.

Pacienţii care îşi cumpără medicamente în perioada în care sunt internaţi pot să primească de la casieria spitalului contravaloarea  lor, a declarat la Digi24, ministrul Sănătăţii. „ Pacientul trebuie să meargă să deconteze cu factură şi chitanţă la casieria spitalului. Face o cerere şi merge la casieria spitalului pentru a-şi încasa contravaloarea, bineînţeles după ce aprobă directorul financiar verificând dacă într-adevăr pacientul a fost internat, chitanţa a fost eliberată pe perioada internării, iar materialele şi medicamentele i-au fost solicitate ca şi ajutor pentru a fi tratat”, a declarat Sorina Pintea. „Sunt mai multe cauze pentru care medicamentele lipsesc. În primul rând pentru că unele spitale nu au banii suficienţi să le cumpere, asta-i o cauză foarte des întâlnită. În al doilea rând nu se preocupă suficient în a face comenzi. (…) Ministerul asigură bani pentru programele naţionale de sănătate. Celelalte tipuri de medicamente folosite în medicaţia curentă vizavi de patologia prezentă în spital se achiziţionează de către farmacii. A treia cauză ar fi sincopele în aprovizionare din partea noastră, din partea statului din diverse motive, vezi criza imunoglobulinelor, criza oncologicelor la un moment dat, există sincope în aprovizionare generate de diverse probleme pe care va trebui să le rezolvăm la nivelul Ministerului Sănătăţii”, a spus Pintea.

Totul la vedere

Ministrul a mai declarat că pacienţii trebuie informaţi, aşa că pe site-ul ministerului  va fi publicat catalogul dispozitivelor medicale şi ulterior a catalogului cu preţurilor dispozitivelor medicale. „ Lansăm pe site-ul Agenţiei Naţionale a Medicamentului, catalogul dispozitivelor medicale, foarte important, peste puţin timp vom lansa catalogul preţurilor dispozitivelor medicale şi pentru că este o lucrare mai complexă, vom lansa prima dată catalogul preţurilor dispozitivelor decontate în ambulator. Şi face parte din campania de informare. (…) Sunt nişte lucruri care se mişcă şi care odată realizate vor informa populaţia şi poate vor reuşi să schimbe mentalităţi”, a mai adăugat ministrul Sănătăţii.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.