Situația medicilor din serviciile publice care au şi cabinete private a intrat în atenția Ministerului Sănătății.
Într-o notă, prezentată miercuri executivului, ministerul semnalează un potenţial conflict de interese, mai ales dacă un doctor ocupă şi o funcţie de conducere, potrivit MS.
Mai multe sesizări făcute de pacienți se referă la aspecte negative ale unor astfel de situaţii, ce defavorizează sistemul public în sensul utilizării ineficientă şi nejustificată a banilor publici pentru sănătate, arată MS.
Dubla calitate de angajat a personalului medical permite şi exploatarea inversă a circuitului pacienţilor: cei care se prezintă în serviciile publice (inclusiv la serviciile de ambulanţă) sunt îndrumaţi, sub diferite motive, să se adreseze unităţilor private în care acelaşi personal medical este angajat, mai precizează MS.