„Melancholia”, un discurs cosmic

Cea mai recentă peliculă a lui Lars von Trier, drama SF-apocaliptică lansată primăvara aceasta la Cannes, într-un context mai mult decât controversat, rulează în cinematografele din România din 30 septembrie.

La doi ani după „Antichrist”, Lars von Trier ne oferă o nouă capodoperă. O altă viziune, feministă şi luminoasă. Sfârşitul pentru danez este ocazia de a exprima toate temerile şi obsesiile sale. Rezultatul este un film de o bogăţie de necrezut. Un şoc formal şi narativ. „Melancholia” este opera apocaliptică cea mai frumoasă a sfârşitului lumii, realizată de un fin cercetător al cinematografului epocii noastre. Este un fel de film punk, scăpat de sub toate regulile, filmul unui libertin care-şi permite absolut tot, cu geniul său şi care te invită ca spectator într-o călătorie de neuitat. Un foarte mare film.

Regizorul danez aruncă parcă un pod către maestrul cinematografului Andrei Tarkovski, care aborda o tematică analogă în „Solaris”.

„Haosul domneşte”, spunea vulpea anunţând Apocalipsa ce urma să vină. Sfârşitul lumii în pelicula lui Lars von Trier. Regizorul intră cu acest film într-o nouă etapă artistică şi afirmă un stil mai sofisticat de regie. „Melancholia” este un film de o bogăţie extraordinară şi este poate cea mai frumoasă ilustrare a sfârşitului lumii, în cinema, între naturalism şi misticism şi o evocare feministă fascinantă. „Melancholia” începe cu o veritabilă deschidere. 10 minute de tablou de o frumuseţe picturală stupefiantă în jurul simbolurilor sfârşitului lumii. Această deschidere adusă de muzica magică a lui Wagner este unul dintre cele mai frumoase momente ale cinematografului, părând o şedinţă de hipnoză. O secvenţă magistrală.

Kirsten Dunst luptă cu disperare să ajungă la fericire

În rolurile principale, Kirsten Dunst, cunoscută din „Marie Antoinette”, al Sofiei Coppola, „Spider-Man”, „The Virgin Suicides”, „Interview with the Vampire”, cu Brad Pitt şi Tom Cruise. Kirsten Dunst este considerată actriţa momentului. Frumoasă, elegantă, cu o fascinaţie delicată, toată lumea o caută. Încă de copil a fost obişnuită cu telecamerele, fiind modelul lui Tom Ford.

În 1989 debutează în cinema în pelicula lui Woody Allen „New York Stories”. În 1994 a fost nominalizată la „Golden Globe” pentru „Interviu cu un vampir” şi apoi a obţinut „MTV Movie Award” pentru aceeaşi peliculă. În mai 2011, Kirsten Dunst primea Premiul pentru „Cea mai bună actriţă” la Cannes. Recent, a fost numită emblema Casei Bulgari pentru parfumul „Mon Jasmine Noir”. La Cannes, pe covorul roşu, a fascinat cu bijuteriile Casei Chanel, cu pantofi semnaţi de Valentino, încântând toată audienţa cu look-ul său cumva agresiv. Printre iubirile ei s-au numărat Tobey Maguire, Jake Gyllenhaal şi Ben Foster.

Îi dau replica Charlotte Gainsbourgh, memorabilă în „Antichrist”, „21 grams”, „The Tree”, şi Kiefer Sutherland din serialul tv „24”, „A Few Good Men”, „Stand By Me”, Stellan Skarsgaard, Charlotte Rampling, John Hurt, Udo Kier, Alexander Skarsgaard, Jesper Christensen şi Brady Corbertt.

Un film de o mare frumuseţe, romantic şi feminist

Scenă din film

„No more happy endings”, spunea von Trier în 2009, la începutul filmărilor pentru „Melancholia”. La Cannes, Lars von Trier era declarat persona non grata, în urma declaraţiilor făcute la conferinţa de presă premergătoare premierei mondiale. În România, filmul-cult al lui Lars von Trier este adus de Independenţa Film.

Cu ocazia căsătoriei, Justine (Kirsten Dunst) şi Michael (Alexander Skarsgård) dau o recepţie somptuoasă în casa lui Claire, sora lui Justine (Charlotte Gainsbourg) şi a cumnatului ei (Kiefer Sutherland). În acest timp, planeta Melancholia se îndreaptă spre Pământ…

„Curajos, ciudat, frumos… te bântuie şi, în egală măsură, te fascinează”, scrie Danny Leigh pentru BBC Film 2011.

Prima parte a peliculei se numeşte „Justine” şi vorbeşte despre sora melancolică şi căsătoria ei. Cealaltă este „Claire” şi acoperă numărătoarea inversă, până la sfârşit. Cum spune regizorul, „dacă tot trebuie să ajungem în iad, măcar să începem bine”.

Justine, interpretată de Kirsten Dunst, o fire melancolică, căreia îi este greu să îşi găsească un rost în lume şi să îşi asume toate ritualurile care pentru ea sunt lipsite de conţinut, se simte liniştită atunci când lumea se apropie de sfârşit. Sensibila Claire, sora sa mai mare, jucată de Charlotte Gainsbourg (Premiul pentru Cea mai bună actriţă, la Cannes, în 2009, în filmul precedent al lui Lars von Trier, „Antichrist”), îşi construieşte o viaţă frumoasă şi, prin urmare, consideră că este greu să-i spui adio.

„Cred că Justine este foarte mult din mine”, spune von Trier. „Personajul ei se bazează mult pe cine sunt eu şi pe experienţele mele vis-à-vis de profeţiile apocalipsei şi pe depresie. În timp ce Claire este menită să fie o… persoană normală”, râde regizorul, care a fost bântuit de nelinişti toată viaţa şi care, copil fiind, credea că al treilea război mondial izbucneşte de fiecare dată când auzea zgomotul unui avion.

Kirsten Dunst şi Charlotte Gainsbourgh

„Psihanalistul meu mi-a spus că melancolicii sunt de obicei mult mai echilibraţi decât oamenii obişnuiţi în faţa unui dezastru iminent”, spune von Trier, „în parte pentru că ei pot spune: «Ţi-am zis eu!». Dar şi pentru că nu au nimic de pierdut”.

Pelicula a fost filmată într-un castel magnific din Suedia, care găzduieşte nunta lui Justine. Lui von Trier îi place contrastul dintre romantic, grandios, stilizat şi o anumită formă a realităţii. Cea mai mare parte din film este realizată cu camera în mână.

„Planeta care se apropie aduce un suspans fundamental. Un suspans care cu greu poate fi depăşit, atunci când ştii că o planetă de zece ori mai mare decât a noastră se apropie şi se va ciocni cu noi. Cred că acest lucru împiedică spectatorii să plece din sală la jumătatea filmului”, râde von Trier. Când lumea se apropie treptat de sfârşit, Justine îşi recâştigă echilibrul, imaginile şi sunetele îi vin în ajutor, efectele speciale sunt spectaculoase, apariţia planetei influenţând totul de la lumina naturală la electricitate, până la viaţa animalelor.

Kirsten Dunst, noua emblemă a parfumului Bulgari, Mon Jasmine Noir

Lars von Trier (n. 1956) este cofondatorul companiei de producţie „Zentropa” şi unul dintre fondatorii mişcării daneze „Dogma”, în anii ’90, alături de Thomas Vinterberg, Kristian Levring şi Søren Kragh-Jacobsen. El a regizat „The Orchid Gardener” (1977), „Menthe – La Bienheureuse” (1979), „Nocturne” (1980), „The Last Detail” (1981), „Images of Liberation” (1982), „The Element of Crime” (1984), „Epidemic” (1987), „Medea” (1988), „Europa” (1991), „Lærerværelset” (1994), „The Kingdom” (1994), „Breaking the Waves” (1996), „The Kingdom II” (1997), „The Idiots” (1998), „Dancer in the Dark” (2000), „D-Day” (2001), „The Five Obstructions” (2003), „Dogville” (2003), „Manderlay” (2005), „The Boss of It All” (2006), „Occupations” (2007) şi „Antichrist” (2009).

Filmele sale au primit premii internaţionale, printre care, la Cannes, „Palme d’Or” pentru „Dancer In The Dark”, „Marele Premiu al Juriului” pentru „Breaking The Waves” şi Premiul pentru „Cea mai bună actriţă” pentru interpretarea lui Charlotte Gainsbourg din „Antichrist”.

„Melancholia” reprezintă victoria haosului în acest sfârşit de lume, fiind un discurs cosmic, dar şi un adevărat film romantic şi feminist. Este un straniu mariaj între o lume aristocratică, într-un castel aproape ireal, în care dragostea, sărbătoarea, bucuria, totul se spulberă pentru că lui Justine îi lipseşte vitalitatea. Filmul rămâne totuşi o peliculă luminoasă. O lumină care nu va ceda niciodată în faţa tenebrelor, dar va prinde tonuri mistice cu cât se apropie planeta ameninţătoare.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.