
O expoziţie intitulată „Leul de hârtie: biletele Ministerului Finanţelor (1919-1920)” va fi deschisă timp de o lună la Muzeul Naţional de Istorie a României (MNIR). Aceasta va fi accesibilă publicului la sediul muzeului din Calea Victoriei nr. 12, Bucureşti, în sala „Lapidarium”, începând din 1 august.

Continuând seria prezentării unor exemplare rare de bancnote româneşti, iniţiată în anul 2023 prin etalarea biletelor ipotecare – primii lei din hârtie, în acest an vor fi expuse bancnote dintr-o serie fabricată în anii 1919-1920, în Statele Unite ale Americii, la comanda Ministerului de Finanţe.
Aceste bilete, nefiind puse în circulaţie şi distruse ulterior (după sursele Băncii Naţionale a României), sunt rarisime în serii complete, în stare foarte bună de conservare şi cu numere de serie consecutive, cum sunt piesele care fac parte din expoziţie.

Expoziţia va putea fi vizitată în perioada 1 august – 1 septembrie, de miercuri până duminică, între orele 10ꓽ00 – 18ꓽ00.
Curatorii proiectului expoziţional sunt Tudor Alexandru Martin şi Marius Gabriel Neculae, (MNIR).
@QED
-tot atunci rublele aveau zwastika pe ele….
(Istoria a suferit un scurt-circuit)
Bancnotele erau tipărite la americani ? În acei ani americanii din Texas veneau în România sa învețe cum este cu rafinarea petrolului iar Leul Romanesc era peste dolar și totuși pe bancnote stă scris american bank note company?!?
@Marele Urs (de fapt, un mare mincinos):
Unirea s-a facut in 1918, nu in 1922. Jaf a fost din partea ungurilor, nu a romanilor. Romanii au platit din greu pentru Ttansilvania de ca si cum ar fi fost cumparata de la Ungaria. S-au platit despagubirile de razboi care reveneau, proportional, Austro-Ungariei si s-au dedpagubit optantii care nu au mai vrut sa ramina in Transilvania.
(nu va intrebati de ce?
Ha, ha! Ghine măh @maxtuare, puni-le sare pi cuadă la toț’! Boolshivismu’ n-o murit nijcând, boolșhivismu-i di cân-i pământu’ pi pământ… Acu-l găsăști la Vashinton ș’ Brușell!
@parere…
-si tataie avea bancnote d-alea…venise „stabilizarea” bolshevica!!!!
MOARTE BOLSHEVICILOR!
Nu se mai găsesc Monede din Argint ! Îmi făceam dintii din ele .
@ părere.. Nici intr-unn caz.. Aceste monede nu erau decît in perioada interbelică,,Dar și atunci nu erau a romaniei ” reintregite” căci regele Fredi s-a incoronat in 1922 15 octombrie, deci ziua oficială a jefuirii transilvaniei..După ww2 a fost cu moaca lui Mihai,..
La naiba, ce e cu isterica Ghorghiu de apare in orice clipa cu meclă enervanta de îți vine să nu mai intri pe blog? Faceți ceva că e dezastru cu aceasta neghioabă din politica românească!
Cat despre aceste bancnote, daca nu mă înșel, au circulat până prin 1955-1960, tata avea prin buzunar și ne dădea sa ne jucam cu aceste bancnote, noi fiind copii.
interesante sint si rublele SOVIETICE din acea perioada:
-au Zvastica pe ele!!!!!!!
(nu va intrebati de ce?
daca nu stiti deja raspunsul,
e aproape inutil….)