Mesajul lui Roger Federer pentru Rafael Nadal

Federer, care s-a retras în 2022, a transmis un mesaj după ce Nadal şi-a anunţat retragerea după (…)

De (V.N.)
Mesajul lui Roger Federer pentru Rafael Nadal

Federer, care s-a retras în 2022, a transmis un mesaj după ce Nadal şi-a anunţat retragerea după (…)

Fostul campion elveţian Roger Federer, câştigător a 20 de titluri de Grand Slam, a reacţionat după anunţul retragerii lui Rafael Nadal. Federer a lăudat cariera lui Nadal, regretând că a trebuit să vină acest moment.

Federer, care s-a retras în 2022, a transmis un mesaj după ce Nadal şi-a anunţat retragerea după turneul final al Cupei Davis de la Malaga (19-24 noiembrie): ”Ce carieră, Rafa. Întotdeauna mi-am dorit ca această zi să nu vină. Mulţumesc pentru amintirile de neuitat şi pentru toate realizările tale în sportul pe care îl iubim. A fost o onoare absolută”.

Federer şi Nadal au încheiat una dintre cele mai frumoase rivalităţi din istoria sportului, înfruntându-se de patruzeci de ori, cu 24 de victorii pentru spaniol şi 16 pentru elveţian.

De reţinut sunt duelurile lor de la Roland Garros, cele trei finale de la Wimbledon, inclusiv cea din 2008, considerată cel mai bun meci din istorie, precum şi imaginea legendară pe care au lăsat-o în Cupa Laver din 2022 de la Londra, ultimul turneu al lui Federer, în care amândoi au ajuns să plângă ţinându-se de mână.

„14 trofee şi milioane de amintiri”, a fost reacţia organizatorilor turneului de Mare Şlem de la Roland Garros, joi, pe reţelele de socializare, după anunţul retragerii competiţionale lui Nadal, scrie EFE.

Reprezentanţii turneului parizian au postat şi un videoclip cu câteva dintre prestaţiile remarcabile ale lui Nadal pe terenul de la Roland Garros.

În total, Nadal a jucat 116 meciuri la Roland Garros, unde a pierdut doar patru, un procent de victorii de 96,5%.

Nadal a câştigat trofeul la Roland Garros de 14 ori: în 2005, 2006, 2007, 2008, 2010, 2011, 2012, 2013, 2014, 2017, 2018, 2019, 2020, 2022.

Pe lângă faptul că este tenismenul care a câştigat de cele mai multe ori acelaşi turneu individual de Mare Şlem, spaniolul acumulează şi alte recorduri: 90 de meciuri în care a învins fără să piardă un set sau cele patru ediţii pe care le-a câştigat fără să piardă un set (2008, 2010, 2017 şi 2020).

Campionul spaniol, câştigător a 22 de titluri de Mare Şlem, care a evoluat ultima oară la Jocurile Olimpice de la Paris, unde a fost printre purtătorii flăcării olimpice la ceremonia de deschidere, a câştigat 92 de titluri în cariera sa, primele dintre ele în 2004. Palmaresul său mai cuprinde patru titluri la US Open, două la Wimbledon şi două la Australian Open, două titluri olimpice şi cinci Cupe Davis.

Distribuie articolul pe:

1 comentariu

  1. Acesti doi campioni raman ca legende in istoria tenisului. Sarbu’ peizan va deveni repede o amintire (neplacuta).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.