Migrația scapă de sub control. Rusia, beneficiara violenței din Orientul Mijlociu

Actuala violenţă dintre Hamas şi Israel „lucrează” în favoarea Rusiei, în timp ce distrage atenţia internaţională de la agresiunea Moscovei în Ucraina şi poate duce la noi presiuni migratorii asupra Europei, a considerat duminică preşedintele polonez Andrzej Duda, citat de Reuters.

Polonia, un susţinător ferm al Kievului de când Rusia a lansat invazia la începutul anului 2022, a oferit adăpostit la peste un milion de refugiaţi ucraineni. Dar ea a respins categoric orice mecanism al Uniunii Europene care i-ar cere să accepte o parte din migranţii ilegali ce intră în bloc din alte direcţii.

„Cu siguranţă aduce beneficii Rusiei şi agresiunii ruse împotriva Ucrainei. Distrage atenţia lumii (…). Dar mai presus de toate, mă tem că va provoca, din păcate, o presiune suplimentară migratorie asupra Europei”, a spus Duda într-un interviu acordat postului privat Polsat News.

„Vom avea probabil un alt val de migranţi din Orientul Mijlociu, care va lovi Europa (…). Securitatea noastră, protecţia graniţelor Poloniei, desigur, şi a graniţelor Uniunii Europene şi zonei Schengen devine şi mai importantă”, a adăugat el.

De la jumătatea anului 2021, Polonia, Lituania şi Letonia au înregistrat o creştere a numărului de migranţi în principal din Orientul Mijlociu şi Africa, care încearcă să intre ilegal din Belarus, pe care îl acuză că facilitează astfel de traversări, acuzaţie respinsă de Minsk.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

20 de Comentarii

  1. daca esti chiar femeie, logica ta e total infantila. Dupa tine, gata, stii ce si cum e in Orientul Mijlociu.
    De ce nu-ți place in bucatarie?

  2. cand mafia italiana nu mai poate face rost de migranti de muls (fonduri ue + 70% din migranti ajung sa vanda droguri ptr mafie sa plateasca calatoria,primesc mancare gratis,expirata,de la bisicuta catolica,in calitate de refugiati) intervin partenerii lor, cu stranse legaturi la Kremlin(interesat de destabilizarea financiara a Westului) = mafia rusa..si asa militarii sponsorizati de Kremlin ataca Israelul si israelienii bubuie Gaza cu avioane,tancuri..(artilerie grea) si uite ca avem generatorul de refugiati de muls si subtiat economia WEST .. pana la faliment!
    Din toata porcaria asta se nasc si fonduri necesare mafiei ptr „investitii” : transporturi conditionate de migranti(viitorii sclavi si „bunuri” de sacrificiu ptr deturnarea atentiei de la mafie) si pungile de „iarba” , necesare „comertului” ,in tarile de terminati (Bruxel,Italia,Olanda,Austria,etc…)
    Enjoy JOINTOMANIA! 😀 😀 😀
    ori poc-poc si sa-i „lecuim” !

  3. Era clar ca mai devreme sau mai tarziu Putin va fi de vina!
    Tot el a ucis si dinozaurii, acum 250 de milioane de ani. De la el vine ploaia, si canicula.
    El aduce noaptea, cand se face intuneric.
    Brrrr! Ce om rau!

  4. Încă un motiv pentru a face PACE în Urcaca, gubernia de MARGINE a Imperiului Țarist. O creație artificială a lui Lenin (la sfârșitul WW1), care le-a dat Urcacilor teritorii Rusești din Vest. A lui Stalin (la sfârșitul WW2), care le-a dat pământuri Poloneze, Românești, Ungurești & Slovace. Și a Urcacului bolșevic Hrusciov (1954), care le-a dat Crimeea, cucerită de Ruși de la Otomani, măRog…😜

  5. Vai de capul tău!…te tufe grija de alți,…dar de ce vă e frică tot n-o să scăpați…

  6. E plina Polonia de dude si de supravietuitori ai asa-zisului holocaust. Las-o jos, ca macane!

  7. Vedem toti ca putin nu mai are seneni cu care sa bata palma, e doar a istraelului care, parca, e in shengen(nu stiu exact) dar in nato sigur e, siria plus cativa turbati dar nu se poate intelege nici cu unii din cauza politicii de acaparari prin invadare alte tari si ucidere cetateni. Ca migratia va continua cu alte natii, e adevarat. Sunt prea multi idioti in functia principala a tarii, bolnavi dupa acaparari teritorii prin orice metode, parca e competitie alerta intre acesti lacomi de nu se mai opresc din provocari si actiuni. E adevarat ca orice tara dupa un anumit numar de ani obligatoriu, trebuie sa inceapa alte etape de evolutie, asta hotarasc cetatenii acelor tari si NU caricaturile aiurite din fruntea altor tari si organizatii necunoscute si nevotate de cetatenii din respectivele tari. Migratia dinspre israel ar fi ceva obisnuit pentru acesti trecatori care merg in alte tari pentru stabilitate, pace si viata lunga. Migratia din zonele africane, e sponsorizata gras de interesatii bogatiilor subsolului acelor tari! Pana cand va merge hotia, pana cand se vor revolta si vor fi alungati interesatii de la resursa de furat.

  8. Băi Andrei din Duda, mai trăsniți ca voi poleacii, putini sunt. Sa va spălați pe cap cu milionul ăla de urcaci, o sa va mai dea Lukașenko încă niște cohorte de colorați.

  9. @Rammstein,te comporți că un edit.Publicația Cotidianul roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit,…Apropo:cate clase ai Rammstein?Bănuiesc , cate are și trenul.

  10. Europa nu mai există sau mă rog agonizează. Presiunea demografică din lumea a treia va schimba pentru totdeauna acest continent ratat.

  11. @RAMMSTEIN:
    Ramai in gradinita pentru berbeci unde poti sa dai cat vrei cu majuscule si puncte-puncte!
    Nici mama ta n-o sa vina sa te ia acasa pana nu termini cartea de gramatica. 🤣

  12. O presă obiectivă prezintă punctele de vedere ale tuturor, cu deplină imparțialitate dar cu atențiela eventuale consecințe. În numele dreptului la informare, doar o presă inconștientă sau lipsită de cele mai elementare noțiuni de risc, preia în integralitate declarațiile unor fanatici – în cazul de față lideri ai Kremlinului- în loc să se limiteze la a menționa, scurt, ceva de genul „Criminalii de la Moscova susțin atacul barbar al Hamas asupra statului Israel.”. Opriți-vă în a alimenta mințile și așa bolnave ale unora!

  13. Sprijinul pentru Ucraina va creste dupa diversiunea asta, nu va scadea! Asta fiindca Israelul nu are nevoie de ajutor militar sau economic sa ii puna cu botul pe labe pe Hamas sau Hezbollah!

  14. Sa reamintit de unde are Hamas armament, logistica, informații, sprijin ? Ruzzia și Iran. Cum spuneam într-un alt comentariu, ochii lumii pt o clipa s-au îndreptat în alta direcție, dar pt scurt timp. Nu are Hamas forță sa prelungească conflictul, a fost doar o alta diversiune rusa, ne-am obișnuit cu ele. De sapt viitoare revenim total la sprijinul pt Ucraina, nu ca ar fi dispărut între timp, din contra.

  15. In primul rand SUA poate sprijini concomitent doua cauze de amploarea celor din Ucraina si din Israel. In al doilea rand, spre deosebire de razboiul din Ucraina care este un razboi de durata (de uzura) razboiul actual dintre Israel Hamas si Hezbolah va fi unul de scurta durata si va presupune inainte de toate un sprijin diplomatic activ din partea SUA si abia in subsidiar un sprijin material.

  16. Ronin,pui de lele:trebuie sa fii foarte ignorant sa nu vezi ca Rusia si Iran sunt tari aliate (isi livreaza arme, se sustin reciproc la onu, fac exercitii militare comune etc..). Acelasi Iran care chiar a spus oficial ca a sustinut atacul Hamas prin diferite mijloace. Cat de intortocheata sa iti fie mintea sa ajungi sa dai vina pe occident si sa nu vezi aportul rusiei

  17. @ marius 20.33- care este diferența dintre o drona și clona? Dar asemănarea?
    Oare e adevărat ca o clona poate manevra o drona iar o drona poate mumificat o clona?
    Se zvonește ca în Ucraina a explodat o clona in timp ce făcea sex cu o drona. Momentan e căutată clona ca sa i se stabilească apartenenta politica. Pierdere de timp, de energie și de bani. Citiți comentariul de la 8.33 și dumiriti-va. Suporter FC SRI și frații protestanți.

  18. Cel mai interesant lucru in Europa este că stilul de viață duce la o rată a natalității mici ceea ce nu se întâmplă restul tarilor mai puțin civilizate să mai exact mai sărace … Ceea ce este extraordinar pentru viitorul omenirii evident Europa are nevoie de forță de muncă și de noi adepți ai spiritului european cu 1-2 copii pe care in decurs de 100-200 de ani odată cu tehnologia trebuie urmat și de alte țări ….dar până atunci trebuie să învingem naționalismul ,rasismul , să distrugem cultul bogăției al avuției al posesivității …. când vom înțelege că nu duc la nimic bun atunci ne vom transforma in omenii cei noi … momentan suntem in etapa când putem spune că avem extrem de multă hrană asta se vede in gradul ridicat de obezitate și nu suntem educați să consumăm doar cât avem nevoie … sunt convins că peste 50% din populație nu știe câte calorii trebuie să mănânce zilnic și cum să împartă aceste calorii …nu cunosc cu adevărat ce înseamnă să mănânci un măr când trebuie și la ce ajută …din păcate peste 50% din populație cade in experimentul care ii înconjoară … suntem manipulați pentru a fi ordonați și noi ne manipulăm copii pentru a ii educa ii amenințăm și ii lăudăm ii pedepsim și ii premiem …ii speriem și ii facem să viseze iar când sunt nemulțumiți le aducem aminte că alții nu au sau că noi nu am avut ..probabil că manipulatorii noștrii nu sunt cei mai buni „părinți” greșesc și ei cum și noi greșim față de copii uneori ….

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.