Minerii din Valea Jiului pot deveni specialiști în meserii verzi

RenewAcad, Academia de Consiliere și Pregătire Profesională pentru Surse Regenerabile de Energie, și OMV Petrom, cea mai mare companie de energie din Europa de Sud-Est, și-au unit forțele pentru a înființa un centru de pregătire la Târgu Jiu (Județul Gorj), cu scopul de a susține reconversia profesională a tehnicienilor din minerit.

În acest centru, începând de luni, 4 decembrie 2023, are  loc primul curs din cadrul proiectului RenewAcad – Târgu Jiu, prin care 100 persoane din minerit vor obține specializarea de Instalator pentru sisteme fotovoltaice solare.

Concret, proiectul care a început luni, 4 decembrie 2023, este finanțat de către OMV Petrom și este implementat și cu sprijinul Fundației Șanse Egale și al RESS – Renewable Energy School of Skills, cea mai mare rețea de centre de pregătire pentru surse regenerabile din România.

„Tranziția către economia verde nu poate fi realizată fără specialiști care să stăpânească cele mai noi tehnologii în domeniu. Prin strategia noastră pentru anul 2030, vom investi aproximativ 3,7 miliarde de euro pentru a asigura energie mai curată, pentru o viață mai bună. Suntem în curs de a dezvolta o capacitate instalată de fotovoltaice de peste 1 GW, reprezentând peste 10% din capacitatea solară estimată a României. Prin colaborarea cu CE Oltenia, vom construi parcuri fotovoltaice cu o capacitate totală de aproximativ 450 MW.

Contribuim astfel la reducerea emisiilor și la crearea unei noi industrii, mai sustenabile, în Oltenia.” a declarat Ionuț-Cristian Ciubotaru, Vice-President, Business Development, Downstream Gas & Power în cadrul OMV Petrom.

„RenewAcad este un proiect pe termen lung, implementat în mai multe faze, prima dintre ele fiind cea prezentată azi, care reprezintă o punte între educarea și formarea profesională în domeniul surselor regenerabile de energie a unui număr de peste 100 de angajați ai CE Oltenia.

Programe ca acesta ne dau siguranța că România este pregătită pentru tranziția către un viitor mai verde”, a spus, la rândul său, Sebastian-Petre Enache, director al RESS – Renewable Energy School of Skills.

Inițiativa de reconversie profesională a minerilor din Valea Jiului către zona regenerabilelor, derulată de RenewAcad va continua și 2024, cu încă 100 de persoane. Din anul 2019 și până în prezent, RenewAcad a fost implicat în introducerea de noi Standarde Ocupaționale și de Meserii și în pregătirea a peste 10.000 de profesioniști pentru tranziția energetică.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Cosmin Pam Matei 4595 Articole
Author

15 Comentarii

  1. praf in ochi, pentru a-i prosti sa nu se revolte. daca romanii u acceptau mita de „pensionare” a lui iliescu, Romania nu ar fi putut fi devalizata. ESTE MITA FRATILOR!

  2. sinistra ironie si articol ; suntem condamnati sa fim luati de prosti la modul permanent

  3. Să acoperi câmpul cu porcăriile astea, numai „verde” nu e.Că le pui pe lângă autostrăzi sau acoperișe-n oraș, mai treacă meargă, deși sici trebuie asigurate să nu le ducă vântul într-o furtună și asigurat un spațiu pentru baterii, separat plus sticlă de protecție antigrindină.Prostiile astea au sens în deșert, într-o țară care n-are nici de unele precum Sahelul, nu pe teren arabil sau bun de împădurit.A făcut careva vreun studiu de impact, pe bune? Mă îndoiesc profund.Banul atât au în cap, banul.Pentru zsta au inventat prostia astz numită „schimbări climatice”, e singurul motiv.Vor fjstruge orice, dacă le aduce bani.E un război împotriva a tot ce e viu.

  4. „Ordinul dat de UE pentru închiderea precipitată a minelor a provocat un adevărat dezastru ecologic în România. După finanțări date cu țârâita și absența unui control al efectuării lucrărilor, carierele miniere au devenit o bombă cu ceas, care pun pun în pericol viața oamenilor și produc o poluare uriașă în aceste zone. Ministerul Energiei a cerut un ajutor de stat de 350 milioane de lei pentru punerea în siguranță a minelor din Valea Jiului, care riscă să explodeze din cauza acumulărilor de gaze.”(National)

  5. Vor deveni aceiasi muncitori, daca va fi nevoie de asa ceva in meseriile alea ‘verzi’si numai si numai daca vor da mita de angajare.

    Cursuri, scoli, deci si profesori, sali de clasa, energie, materiale scolare, ….
    doar o justificare pentru autoritati ca s-a rezolavat problema si o ocazie/afacere buna de a mai consuma fonduri si bani scursi in prin buzunarele firmelor clientelare.

    Nu vor invata nimic, sau aproape nimic sa-i ajute pt. subzistenta lor reala.

  6. bine ii bagati sa sape tunelurile pentru autostrazile prin munti. Ne costa mai putin, mai rapid si aveam si tineri calificati pentru viitor! Nu va ajunge ca ati vandut industria si resursele dar ati distrus si forta de munca. Vreau sa stiu, mai exista un singur maistru care sa sape puturi de mina, suitori, camera masinii de extractie? Sau iarasi o sa importati pe bani grei, de imprumut!?

  7. Cu vreo 30 de ani inainte, minerii strigau:
    ,,Noi cu muschii ca otelul, vom culege musetelul”!
    E drept ca si musetelul este in cea mai mare parte tot verde. Iar un ceai de musetel iti da destula energie laxativa……[Rumburak]

  8. Romania Educata e un dezastru, nu numai la testele Pisa. Si in politica si peste tot, anagajati la stat se practica furatul caciulii, care se dovedeste mai slugoi si lingator de clant3. Dovadw jaful de un miliard de euro, si parte din presa plina de ifose si pretentii sau partide partide fac zid. Rezistii au uitat sa mai reziste. Sau nu i-a mai scos Securitatea in strada.
    Muschi ca otelul este fapt manopera, multa de obicei. Si in Romania meseria se cam fura si calificarea, din pacate, la locul de munca. Urmeaza pasatul pisicii te califica statul. Statul zice te califica patronul. Patronul zice dar nu esti deja calificat. Pana la urma te (re)califici singur. Pe cont propriu, si cheltuiala propri3.
    Cum? Te priveste!

  9. Cert daca-i cauti pe unii de instalat centrale termice pe lemne sau peleti/carbuni, pompe de caldura, sisteme de ventilatie, aer conditionat, panouri solare de apa calda, panouri fotovoltaice sau alte asemenea,te pun la coada si vin la sfantul astepta, din amanare in amanare. Daca se mai strica ceva, sa te tii. Ca pa reparat frigider3, masini de spalat, argaze etc vine depanarea, mai r3pede vine un indian din India cu avionul si se apuca de facut metenanta si-i raman si bani de salar si de avion. Si nu e vorba de Bucuresti. Firme romanesti „cu traditie” fac de multe ori treaba de mantuiala.

  10. Si la Buzau covrigarii au urmat cursul de prim ministri, apoi au dat bacul. Niciodata nu-i tarziu.

  11. Frumos! Nu mai avem nevoie de mineri , cum nu mai avem nevoie de profesionisti in petrol si gaze ! Vin alti pentru asta ; noi nu mai avem specialisti si tehnologie, altii au ! Da’,! in Romania zacaminte de metale neferoase , mai sunt ? Minerii nu pot lucra acolo ? Nu ca zacamintele alea le-am vandut la canadieni, sa fie ale lor , ca noua nu ne trebuie metale neferoase , apoi ne-am razgandit ( normal pentru Romania), nu le mai vindem si acum suntem in procese cu canadieni care , normal, cer despagubiri ! E cineva din Romania vinovat pentru situatia asta ? Nuuu, nimeni nu-i vinovat , nimeni nu raspunde! Cine plateste despagubirile canadienilor ? Cum cine ? Ion, Vasile , Dumitru , Maria , Gherghina , etc.! Astia platesc! Acum, nu mai este de munca, nimic in Romania, pentru mineri ! Nu mai sunt niciun fel de bogatii minerale in subsolul Romaniei? Nu si n-avem nevoie! Desigur, traim in Romania

  12. Se pare că prostia e marcă înregistrată la ai noștri.Dealtfel a fost remarcata și de Țuțea, care spunea că a făcut 13 ani de temniță pentru un popor de idioți …

  13. Reconversia de la târnăcop la instalat panouri fotovoltaice e la fel de ușora ca reconversia unui ucrainean în pilot F16.

    Destinul minerilor este să dispară, pentru ca au furat viitorul țării în anii ‘90.

  14. minerii au fost unealta.
    Chiar o unealta ingrozitoare.
    Dar coordonatorii au fost aia care au inhatat mai apoi Romania.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.