Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, urmează să se întâlnească, luni după-amiază sau cel târziu marţi dimineaţa, cu copreşedinţii ALDE, Călin Popescu Tăriceanu şi Daniel Constantin, pentru a stabili ministerele care vor reveni acestui partid, discuţiile de la acest moment indicând faptul că ALDE ar urma să primescă trei portofolii pline şi unul de ministru delegat, relatează agenția News.ro.
Potrivit variantei aflate în discuţie la acest moment, ALDE ar urma să primească Ministerul Mediului, condus de Daniel Constantin, Ministerul Comunicaţiilor, reprezentat de Sorin Câmpeanu, precum şi postul de ministru delegat pentru Relaţia cu Parlamentul, care ar urma să revină Steluţei Cătăniciu.
De asemenea, există discuţii dacă Ministerul Culturii va reveni PSD sau ALDE, numele aflate în discuţii pentru preluarea acestui portofoliu fiind cele ale lui Ionuţ Vulpescu (PSD) şi Daniel Barbu (ALDE).
Întrebat săptămâna trecută despre câte ministere va avea ALDE, Liviu Dragnea a spus: “O să stabilim într-o întâlnire informală cred că luni după-masă sau marţi dimineaţa. Va fi proporţional, relativ proporţional”.