Ministrul Finanţelor, Gheorghe Ialomiţianu, a afirmat ieri că pentru el este o plăcere să vină la Banca Naţională a României, o gazdă foarte bună şi unde guvernatorul spune ce trebuie făcut.
„E o plăcere să vii la Banca Naţională, e o gazdă foarte bună şi domnul guvernator ne spune lucruri bune şi ce avem de făcut”, şi-a început discursul Ialomiţianu la conferinţa găzduită de BNR, scrie Mediafax.
Ministrul Finanţelor a continuat spunând că politicile guvernamentale trebuie să ţină cont de semnalele de pe pieţele internaţionale şi, în acest context, a pus problema acordării mai multor facilităţi fiscale şi creşterea investiţiilor pentru sprijinirea mediului de afaceri.
„Se pune întrebarea dacă Guvernul României putea să ia aceste măsuri sau nu. Tot timpul se discută la nivel european în întâlnirile Ecofin despre consolidarea fiscală, iar în funcţie de spaţiul fiscal să iei măsuri de relansare economică. Romania nu a fost pregătită în momentul în care au început să apară efectele crizei, avea deficit rexcesiv de 5,4% (în 2008 – n.r.), sistemul de cheltuieli curente era nesustenabil, înregistram dezechilibre macroeconomice, companiile nu erau restructrurate şi aveam probleme în sănătate şi sistemul social”, a mai spus Ialomiţeanu.
Gheorghe Ialomiţianu a mai declarat că, deşi sunt discuţii pentru majorarea pensiilor şi salariilor în 2012, cea mai bună variantă este menţinerea acestora la nivelul din 2011 şi alocarea de fonduri mai mari pentru investiţii.